Corneliu Vlad: “Fraternitatea slavă” – militară și civilă
24/09
Cele mai populare băuturi în Rusia
25/09

”Moscova nu îl crede”: Cea mai mare greșeală a lui Zelenski

Foto: president.gov.ua

Anna Gherman, fost deputat în Rada Supremă, este de părere că președintele Ucrainei nu trebuia să-l numească în funcția de șef al Ministerului de Externe pe Vadim Pristaiko (în imagine), un politician pro-NATO. În opinia lui Gherman, Zelenski a fost ales ca fiind un președinte capabil să stabilească un dialog cu Moscova, dar, ”cu Pristaiko, un apropiat al NATO, nu vor sta de vorbă”. Fostul deputat a mai afirmat că Zelenski nu are o ”strategie coerentă”.

”Cu tot respectul pentru acest om, dar Pristaiko nu este persoana potrivită. Este mult prea pro-NATO și a colaborat prea strâns cu Alianța Nord-Atlantică”, a apreciat fostul parlamentar, într-o emisiune a postului de televiziune ”112 Ukraina”.

În opinia lui Gherman, Moscova nu va sta de vorbă cu Pristaiko – pentru așa ceva, este nevoie de ”un om cu care să dialogheze atât Vestul, cât și Estul”. Ea crede că un bun candidat pentru funcția de ministru de externe ar fi fost Konstantin Grișcenko, fost ocupant al funcției, sau fostul vice-ministru de Externe, Aleksandr Cialîi.

Gherman a adăugat că echipa lui Zelenski nu are ”o strategie clară și coerentă”. Colegii noului șef al statului ”nu înțeleg încotro să îndrepte țara”, consideră Gherman. Publicația Gazeta.ru menționează că, în 2013, Gherman a fost consilier al fostului președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici. În Rada Supremă (parlamentul Ucrainei), ea a intrat pe listele Partidului Regiunilor.

Comentând opinia exprimată de către Anna Gherman, analistul agenției REGNUM, Mihail Demurin, a spus că președintele Zelenski nu a acționat liber în desemnarea ministrului de externe, pentru că au existat ”cenzori” interni și externi.

Agenția NSN preia o recentă declarație a lui Pristaiko, potrivit căruia, sancțiunile împotriva Rusiei se degradează; o demonstrează pașii întreprinși de Occident în întâmpinarea Rusiei. Șeful MAE ucrainean consideră că sancțiunile reprezintă un mecanism unitar, iar pașii precum revenirea Rusiei în APCE și discuțiile referitoare la invitarea ei la summitul G7, exercită, la rândul lor, influență asupra sancțiunilor.

”Decizia APCE, invitarea la ședința OSCE a reprezentanților așa-numitelor organizații crimeene – toate acestea sunt eșecuri, măcinarea, desprinderea unor bucăți din marele mecanism al sancțiunilor. Toate acestea sunt o degradare a sancțiunilor”, a afirmat Pristaiko.

Pristaiko, un diplomat de carieră, a fost numit ministru al Afacerilor Externe la sfârșitul lunii august. Până atunci, el ocupase funcții înalte în MAE și, de asemenea, a fost ambasadorul Ucrainei în Canada. Candidatura lui a fost susținută de către 310 deputați. În discursul său, Pristaiko a declarat că, în cazul unor progrese pe calea reglementării situației din Donbass, Kievul este dispus să se gândească la organizarea de alegeri în regiune, la amnistie, la ridicarea restricțiilor comerciale. El a spus că își propune ca, în decurs de șase luni, să avanseze în reglementarea conflictului din Donbass. ”Kievul nu vrea și nu va purta negocieri nesfârșite, în diferite formate”, a subliniat Pristaiko.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 579388