Despre astrologia practică şi Zilele Culturii Ruse în România. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
31/10
”Pretext pentru distrugerea Rusiei”. Senatorul Klințevici răspunde presei suedeze
31/10

Ce au discutat, la Budapesta, Putin și Orban

Foto: RIA Novosti

Președintele Vladimir Putin a declarat că a analizat, cu premierul ungar, Viktor Orban, perspectivele normalizării relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană, reglementarea situației din Ucraina și problema tranzitului resurselor energetice, scrie TASS.

”Firește că am vorbit și despre reglementarea crizei din Ucraina, în primul rând prin prisma problemelor legate de traseele energetice și a aprovizionării atât a Ungariei, cât și a principalilor noștri consumatori europeni de hidrocarburi rusești”, a spus Putin, la conferința de presă care a încheiat negocierile cu premierul Viktor Orban.

Anul trecut, pentru prima data de la introducerea de către UE a sancțiunilor anti-rusești și a măsurilor de răspuns din partea Rusiei, schimburile comerciale ruso-ungare au crescut cu o treime l și au însumat șapte miliarde de doari. Președintele rus a subliniat că problemele legate de colaborarea în domeniul energiei se află pe primul loc pe agenda de lucru cu Ungaria, pentru că Rusia asigură circa 60% din necesarul de petrol al acestei țări și 50% din cel de gaze naturale. Potrivit estimărilor președintelui Rusiei, în această chestiune, colaborarea cu Ungaria este stabilită la nivel înalt și ”totul decurge fără sincope”.

Liderul rus a evidențiat semnarea acordului dintre Transneft, Lukoil și compania ungară MOL, care va permite creșterea exporturilor de carburanți rusești în Ungaria, prin conducta ”Drujba”. ”Teritoriul Ungariei este tranzitat de livrările de gaze naturale rusești destinate Europei Occidentale, iar depozitele subterane ale Ungariei permit o aprovizionare fără sincope a consumatorilor europeni, inclusiv în momente de sarcină maximă”, a constatat Putin. El a mai arătat că Rusia consideră Ungaria drept unul dintre partenerii prioritari pentru distribuirea livrărilor de gaze rusești în Europa, atât pe traseele existente în momentul de față, cât și pe traseele viitoare”.

Șeful statului a spus că o mare importanță este acordată construirii, de către ”Rosatom”, a două noi blocuri energetice ale centralei nucleare Paks. ”Printre altele, această centrală – cele patru blocuri – produce, deja, peste 40% din energia electrică necesară Ungariei”, a anunțat Putin. Darea în folosință a unor capacități suplimentare va permite dublarea producției de electricitate și va satisface cererea tot mai mare a economiei ungare”.

Pe de altă parte, Putin a spus că lucrările la proiectul Turkish Stream, cu Bulgaria și Serbia, vor fi finalizate până la sfârșitul anului viitor. ”La sfârșitul acestui an, se va j termina conducta Turkish Stream; în Marea Neagră, lucrările s-au încheiat deja și le vom termina și pe cele la sol. La sfârșitul anului următor, aproximativ, vor termina lucrările, împreună cu partenerii bulgari și sârbi”, a adăugat Putin. În același timp, el a arătat că Rusia va saluta participarea Ungariei la proiectul Turkish Stream, dacă Budapeste va manifesta un astfel de interes.

La inițiativa premierului ungar, Vladimir Putin și Viktor Orban s-au întâlnit cu reprezentanții bisericilor creștine din Orientul Mijlociu. Liderul rus a vizitat, de asemenea, sediul Federației Internaționale de Judo, care se află la Budapesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 214144