Corneliu Vlad: “Enzima Macron” în relațiile Rusia-Europa
12/11
Soții Bertici, o nouă superaventură în Siberia! Expediție unică a unor români
13/11

Lavrov demască: SUA vor să taie o parte din Siria

Foto: AP Photo

Washingtonul încearcă să separe teritoriile de pe malul estic al râului Eufrat și face tot ce îi stă în putință pentru a crea un cvasi-stat acolo, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul celui de-al 2-lea Forum de pace din Paris.

După cum transmite RIA Novosti, ministrul a spus: “SUA solicită țărilor din Golf investiții mari, pentru a crea o administrație locală pe baza Forțelor democratice siriene, a kurzilor, precum și a unităților de autoapărare populară, cu intenția clară de a separa această parte a Siriei și de a controla câmpurile petroliere situate acolo.”

Lavrov a menționat, de asemenea, că Statele Unite interzic aliaților să investească în proiecte de reconstrucție a Siriei – cele controlate de Damascul oficial.

“Sprijinim – împreună cu guvernul sirian, invitând pe toată lumea – crearea condițiilor pentru modernizarea infrastructurii, pentru întoarcerea refugiaților, astfel încât țara să poată reveni la viața normală”, a subliniat șeful diplomației ruse.

În ajun, Lavrov a declarat că încercările SUA de a jefui Siria și de a prelua controlul asupra câmpurilor petrolifere sunt ilegale și nu aduc nimic bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 243826