De ce a venit Putin la BRICS
14/11
În vara anului 2020, va fi lansată o nouă serie de desene animate ”Nu, pagadi!” (VIDEO)
15/11

File de istorie: Disputa pentru Locurile Sfinte din Palestina, adevărata cauză a Războiului Crimeii (II)

Biserica Mormântului Domnului Hristos din Ierusalim/ Foto: RIA Novosti

Motivul războiului din Crimeea a fost dorința Vaticanului de a obține controlul asupra sanctuarelor Palestinei. Iată despre ce vorbesc documentele de arhivă, recent descoperite.

Mihail IAKUȘEV, consilier al Departamentului Orientului Mijlociu și Africii de Nord al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, a publicat, în presa rusă, articolul “Patriarhia Ierusalimului și Locurile Sfinte ale Palestinei, în atenția politicii externe a Rusiei în ajunul Războiului Crimeii”. Vă oferim, spre lecturare, acest articol, cu unele prescurtări.

Problema Locurilor Sfinte își păstrează actualitatea și până în zilele noastre. În primul rând, “starea de lucruri existentă” (status quo) a Locurilor Sfinte din Ierusalim și Betleem este un rezultat direct al demersurilor politico-diplomatice ale Rusiei, care, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea, patrona Biserica Ortodoxă din Răsărit. De fapt, pentru acest status quo, care reglementează relația bisericilor creștine în raport cu Locurile Sfinte, Rusia a plătit un preț scump. Este semnificativ faptul că istoria chestiunii privind sanctuarele palestiniene (1847-1853) nu a devenit obiectul cercetării din partea istoriografiei occidentale – erau prea evidente forțele care au inițiat și au provocat conflictul și prea era clar cine a fost ghidat în acesta, pe principiul dreptății istorice și al păstrării stării de lucruri care existase din timpuri străvechi (ab antiquo) și cine era purtătorul de idei revizioniste și susținătorul unei noi redistribuiri în spiritul cruciadei din Țara Sfântă.

La sfârșitul anilor ’30 – începutul anilor ’40, în secolul al XIX-lea, puterile occidentale au început să manifeste o atenție sporită pentru Palestina. Au încercat să-și răspândească influența înființând consulate acolo, construind biserici, școli și spitale. În 1839, Marea Britanie a înființat un viceconsulat la Ierusalim, iar, în 1841, împreună cu Prusia, a desemnat acolo primul episcop-protestant anglican, M. Solomon (de origine evreiască – n.autorului) – pentru a-i “aduce pe iudeii Orașului Sfânt la Hristos”. Un an mai târziu, în Orașul Vechi (lângă Poarta Jaffa – n. autorului) a fost construită o biserică protestantă, prima din Estul Arab. În 1841, Franța și-a înființat, de asemenea, un consulat la Ierusalim – “în scopul exclusiv de a-i proteja pe latini”. În ciuda propunerilor repetate ale consulului general rus, K.M.Bazili, de a stabili un post de agent rus la Ierusalim – pentru a monitoriza constant numărul semnificativ crescut al pelerinilor, nici până la Războiul Crimeii, Rusia nu s-a hotărât să-și creeze acolo propria misiune consulară.

În 1847, la Betleem, a avut loc un eveniment care a exacerbat brusc relația dintre toate bisericile creștine și confesiunile din Palestina. Într-un raport adresat către trimisul V.P.Titov, consulul general K.M.Bazili a informat că, la 19 octombrie 1847, în Betleem, franciscanii, înarmați cu pietre și bâte, l-au atacat pe episcopul ortodox și pe medicul mănăstirii, care îl urma. Victimele au încercat să se ascundă în Bazilica Nașterii Domnului, unde, la acea vreme, clerul armean avea o slujbă de seară. În biserică au mai fost și mulți catolici care l-au atacat nu numai pe episcopul ortodox, dar și pe armeni. Ca urmare a acestui atac asupra bisericii ortodoxe și a pogromului care i-a fost aplicat, potrivit K.M.Bazili, din Peștera Bisericii Nașterii Domnului, care aparținea grecilor și armenilor (Sfânta Creșă a Nașterii Domnului – n.autorului) a fost luată Steaua de Argint, care indica locul Nașterii lui Hristos. Aparținea grecilor, confirmându-le dreptul de a stăpâni acest locaș. În plus, din Creșă a fost scoasă o candelă grecească, precum și două sfeșnice de argint de pe altarul grecesc de deasupra Scenei Nașterii. În seara aceleiași zile, când grecii și armenii au făcut împreună un demers, înaintând-și plângerile către guvernatorul Ierusalimului, ei au găsit acolo un dragoman (traducător) de la mănăstirea latină, care a luat-o înainte cu înmânarea unui protest din partea clerului catolic. În timpul procesului, catolicii au fost ajutați activ de către consulul francez, care a susținut acuzațiile lor împotriva clerului ortodox.

K.M.Bazili nu a avut nicio îndoială că înstrăinarea Stelei a fost opera catolicilor, care intenționau să pună mâna pe altarele ortodoxe ale grecilor și armenilor din Creșă și să uzurpe, treptat, drepturile asupra Stelei.

Acum, după “dispariția” Stelei de Argint din altarul grecesc, catolicii au început să arate activitate intensă. Demonstrând în mod energic “îngrijorarea” Parisului în legătură cu acest incident și dorința de cooperare cu autoritățile otomane, clerul catolic a reușit să o convingă pe evlavioasa regină franceză (Amelia – n.autorului) să trimită la Ambasada Franței din Constantinopol, drept cadou, o stea duplicată, mult mai scumpă decât originalul dispărut. Cât despre vinovatul dispariției, el nu a fost niciodată identificat oficial și găsit. Cu toate acestea, potrivit K.M.Bazili, chiar guvernatorul de atunci al Ierusalimului, Mehmet-Pașa, cunoscut pentru simpatiile sale pentru Franța, era convins că făptașii care au luat steaua erau latinii înșiși. Prin urmare, el a promis consulului francez că va conduce propria sa anchetă și va găsi steaua, cu condiția ca, în timpul anchetei, să nu existe interferențe străine.

Cu toate acestea, Parisul nu a ratat nicio șansă de a interveni în această problemă. Drept urmare, anul următor, guvernul francez a trimis o comisie specială de anchetă în Palestina, condusă de M. Eugène Boré, care, în urma rezultatelor lucrărilor sale, a publicat, în 1850, o broșură intitulată “Problema Locurilor Sfinte”. Autorul a reamintit de drepturile istorice ale catolicilor asupra Locurilor Sfinte creștine, de tratatele corespunzătoare de care ei dispun, de nevoia de a se reveni la controlul lor asupra Locurilor Sfinte de care ei, chipurile, au fost privați. Pentru dispariția stelei, autorul a dat vina, fără a aduce dovezi, pe clerul grec.

Spre mijlocul secolului al XIX-lea, interesele Vaticanului și ale Parisului au convenit asupra problemei ridicate în broșura lui E. Bore. Papa Pius al IX-lea a fost interesat să extindă, în continuare, influența catolicismului în Țara Sfântă, iar prințul-președinte francez, Louis Napoleon, avea nevoie de o “binecuvântare” externă, din partea pontifului, pentru grandioasele sale întreprinderi politice. Acestea includeau pacificarea opoziției interne și distrugerea Sfintei Alianțe din 1815, simbol al victoriei asupra lui Napoleon Bonaparte (unchiul lui Louis Napoleon – n. autorului). Prin urmare, ”Chestiunea Locurilor Sfinte” a servit ca mijloc prin care, Papa Pius al IX-lea și Louis Napoleon au reușit să își atingă obiectivele. Odată cu participarea activă a Vaticanului, tema sanctuarelor din Palestina s-a răspândit pe paginile principalelor ziare europene, alimentând sentimentele religioase ale opiniei publice.

În iulie 1850, ministrul francez (adică trimisul – n.autorului) de pe lângă Poartă, generalul de brigadă J. Opik, referindu-se la tratatul franco-turc din 1740, în numele întregii lumi catolice, a înmânat marelui vizir Mehmet Ali-Pașa o notă oficială, prin care solicita restabilirea clerului catolic în drepturile și privilegiile lui anterioare, cu privire la Locurile Sfinte, datând, chipurile, de la cucerirea Ierusalimului de către cruciați, în 1099. În același timp, la document a fost anexată o listă cu “lucrurile sfinte latine”, la care Franța își înainta pretențiile, și anume: clădirea Catedralei Nașterii din Betleem, peștera Nașterii Domnului Hristos (cu dreptul de a restaura noua Stea în fostul său loc), Peștera Mormântului Fecioarei din Ghetsimani, Piatra Ungerii și șapte mici arcade din Capela Învierii. Demersul francez a fost susținut de note similare ale reprezentanților diplomatici din Belgia, Spania, Sardinia, Napoli, Portugalia și Austria.

Ca răspuns, trimisul rus la Constantinopol, V.P. Titov, într-un memorandum special adresat marelui vizir, a obiectat în mod rezonabil că drepturile Bisericii Ortodoxe din Ierusalim asupra Lucrurilor Sfinte ale Palestinei sunt, incontestabil, mult mai vechi, deoarece datează de pe vremea Imperiul Roman de Răsărit. În plus, referindu-se la Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi din 1774 (în temeiul căruia Rusia patrona populația ortodoxă a Imperiului Otoman – n.autorului), diplomatul rus a prezentat Porții o duzină și jumătate de firmane turcești, care nu doar confirmau drepturile de precădere ale Bisericii Ortodoxe din Ierusalim asupra Locurilor Sfinte palestiniene, dar și anulau pretențiile Franței.

   (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 208798