Teatrul ”Nottara”: Spectacol extraordinar, despre o dramă a culturii tătare
18/11
Moș Gerilă își aniversează ziua de naștere
19/11

Lavrov: Germania și Franța trebuie să influențeze Ucraina

Foto: RIA Novosti

Autoritățile Germaniei și Franței trebuie să manifeste influență asupra Kievului, pentru ca Ucraina să întreprindă pași suplimentari, care să contribuie la îndeplinirea în totalitate a acordurilor de la Minsk, a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov (în imagine).

Potrivit spuselor sale, aceasta a fost una dintre condițiile avansate, de către partea rusă, pentru ceilalți participanți la așa-numitul ”format Normandia”. ”Partenerii noștri francezi și germani ne asigură că poziția noastră reflectă în totalitate și abordarea lor. Sperăm că își vor folosi relațiile cu oficialii de la Kiev, pentru ca aceștia să înțeleagă că nu există alternativă la îndeplinirea, în totalitate, a pachetului de măsuri adoptate la Minsk”, a spus Lavrov.

Șeful MAE rus consideră că, date fiind condițiile în care dinspre partea ucraineană parvin declarații destul de contradictorii, este foarte important ca Berlinul și Parisul să trimită Kievului un semnal foarte clar privind necesitatea respectării acordurilor convenite. ”Mizăm foarte mult pe faptul că, în calitatea lor de gazde ale ”summitului normand”, colegii noștri germani și francezi vor depune toate eforturile pentru a elimina orice dubii și ambiguități”, a subliniat șeful diplomației de la Moscova.

Summitul în format Normandia va avea loc la 9 decembrie, la Paris. Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că pregătirile sunt în curs și au intrat în faza finală. În același timp, el a amintit de pauza considerabilă dintre acest gen de întâlniri. ”Haideți să nu ne punem speranțe prea mari, pentru ca, mai apoi, să nu fim dezamăgiți, dar, nici să nu ne pierdem speranța, nădăjduind că pregătirile vor da, totuși, rezultate”, a spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 208800