Societatea SIMEX, ”locomotiva mobilei românești” – o nouă prezență la Moscova
26/11
Jirinovski a propus extinderea limitelor autoapărării
27/11

Experiment inedit în spațiu. Ce au reușit cosmonauții ruși la bordul ISS

Stația Spațială Internațională (ISS)/ Foto: RIA Novosti

Pentru prima dată, cercetătorii ruși au reușit să dezvolte, în spațiu, un fragment de structură osoasă, relatează presa rusă.

La bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), au fost efectuate mai multe experimente, în cadrul cărora au fost realizate mostre de țesut, din material bio-ceramic, pe bază de fosfați de calciu; în aceste țesuturi au fost implantate, apoi, celule vii. Rezultatul acestor experimente este analizat, în prezent, de oamenii de știință de pe Pământ.

În cazul zborurilor pilotate, spre Marte, sau în îndeplinirea diferitelor misiuni în interiorul bazei lunare, cosmonauții se vor afla, perioade lungi de timp, în izolare. În aceste condiții, acordarea unui ajutor medical de specialitate devine problematică.

Nu o dată, experții au subliniat necesitatea realizării de mijloace noi pentru medicina spațială, inclusiv pentru formarea de țesuturi în condiții de imponderabilitate. Este o problemă care devine stringentă, în cazul în care cosmonauții se accidentează. Prin urmare, se speră că, pe viitor, noua tehnologie va permite crearea unor implanturi osoase, pentru transplantul destinat cosmonauților aflați în expediții interplanetare, explică ”Izvestia”.

Cu ajutorul dispozitivului inovator, ce funcționează pe baza tehnologiei de levitație magnetică, oamenii de știință au reușit să creeze particule ceramice, ale unui fragment de țesut osos, sub formă de sferă. După aceea, fragmentele au început să interacționeze între ele, formând legături chimice stabile. Cercetătorii au distribuit pe suprafața fragmentului celule vii – osteoblaste, care, ulterior, au format o construcție de țesut osos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 243201