Experiment inedit în spațiu. Ce au reușit cosmonauții ruși la bordul ISS
26/11
Agenția TASS: Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE al României pentru un comentariu pe Facebook
27/11

Jirinovski a propus extinderea limitelor autoapărării

Foto: RIA Novosti

Liderul liberal-democraților ruși, Vladimir Jirinovski (în imagine), a propus introducerea pe agenda Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus) a unui proiect de lege în virtutea căruia cetățenii să nu fie pedepsiți pentru depășirea regulilor de autoapărare dacă sunt agresați sau sunt în pericol, relatează ”Izvestia”.

”Cetățenii care și-au apărat viața, familia și casa de bandiți, hoți și violatori, ajung de multe ori ei înșiși după gratii, pentru că la noi funcționează regula așa numitei depășiri a limitelor de autoapărare”, a spus deputatul rus.

Potrivit precizărilor sale, actuala legislație rusă prevede noțiunea de autoapărare numai în cazul unui atac săvârșit de un infractor înarmat. Jirinovski propune, prin urmare, modificarea articolului corecpunzător din Codul penal al Rusiei.

În opinia politicianului, noțiunea de limită de autoapărare trebuie extinsă până la măsuri de protejare a propriei persoane și a familiei, dar și acțiuni de apărare a proprietății.

Președintele LDPR a adus, spre exemplu, legislația americană, unde funcționează principiul ”casa mea – cetatea mea”, unde orice persoană care pătrunde într-o locuință străină trebuie să fie conștient de faptul că ar putea fi ucis. Iar pentru asta, proprietarul casei ”nu pățește nimic”, pentru că, într-o astfel de situație, omul se apără pe sine, își apără viața și viața celor apropiați și, prin urmare, nu trebuie judecat, a spus Jirinovski.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 208800