Sondaj: Rușii nu cred că interesele puterii și ale societății coincid
30/11
Serviciul de Statistică al Ucrainei a inclus Rusia în primele trei mari investitoare ale țării
30/11

File de istorie: Disputa pentru Locurile Sfinte din Palestina, adevărata cauză a războiului Crimeii (IV)

Locurile Sfinte din Ierusalim. Peștera Mormântului Fecioarei din Ghetsimani/ Foto: hrampokrov.ru

Motivul războiului din Crimeea a fost dorința Vaticanului de a obține controlul asupra Locurilor Sfinte din Palestina. Iată despre ce vorbesc documentele de arhivă, recent descoperite.

Mihail IAKUȘEV, consilier al Departamentului Orientului Mijlociu și Africii de Nord al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, a publicat, în presa rusă, articolul “Patriarhia Ierusalimului și Lucrurile Sfinte Palestinei, în atenția politicii externe a Rusiei în ajunul Războiului Crimeii”. Vă oferim, spre lecturare, acest articol, cu unele prescurtări.

În cele din urmă, la 2 august 1852, emisarul sultanului a plecat, cu o navă, din Constantinopol spre Jaffa. În urma acestui fapt, A.P. Ozerov, însărcinat cu afacerile Rusiei la Constantinopol, a trimis, către K.M.Bazili (consul rus la Beirut – n.r.), “instrucțiuni cu privire la desfășurarea acțiunilor la Beirut și la Ierusalim, în această fază a problemei Locurilor Sfinte”. Pe parcursul executării firmanului, în cazul oricărei abateri de la semnificația exactă a acestui document, consulul a fost însărcinat cu datoria “de a protesta în fața guvernatorului orașului Ierusalim, Hafiz Pașa și de a raporta acest lucru către misiunea IMPERIALĂ”.

Înainte de a primi (în noiembrie 1852) un raport al lui K.M.Bazili din Ierusalim (din 7/19 octombrie 1852), Sankt-Petersburgul nu bănuia o intrigă secretă turco-franceză. Cu toate acestea, la Palatul de Iarnă (reședința Împăratului rus din Sankt-Petersburg – n.r.) se presupunea că otomanii vor ceda din nou amenințărilor ambasadorului francez, Lavalette și, ca urmare, se vor abate de la executarea riguroasă a hatișerifului. De aceea, de la Sankt Petersburg la Constantinopol, au urmat, curând, instrucțiuni suplimentare către A.P. Ozerov – pentru K.M.Bazili – semnate de contele Nesselrode (ministrul de externe – n.r.) și aprobate de Împăratul Nikolai I.

Însărcinatul cu afacerile Misiunii de la Constantinopol, A.P. Ozerov, pe baza depeșei primite de la Sankt-Petersburg, a redactat, din nou, “instrucțiuni confidențiale” și le-a trimis la Beirut. Acestea subliniau în special enorma responsabilitate încredințată consulului general, consilierul de stat K.M.Bazili, care se afla chiar pe muchia conflictului din jurul Locurilor Sfinte, cu participarea celor trei curți europene. A.P. Ozerov scria: “Dumneavoastră, Stimate Domn, aveți însărcinarea de a vă opune nu numai oricărei decizii părtinitoare, ci chiar analizării plângerilor și pretențiilor reciproce, la fața locului.”

În septembrie 1852, emisarul sultanului, Afif Bey, a sosit la Ierusalim, unde îl aștepta comunitatea creștină care număra multe mii de membri, pentru a împlini firmanul sultanului, dăruit Bisericii Ortodoxe din Ierusalim. După ce a primit acest mesaj de la vice-consulul său din Jaffa, N.S. Marabuti, consulul general K.M.Bazili, însoțit de către prințul Gagarin, a plecat pe mare, de la Beirut la Jaffa. Pe aceeași navă cu ei, călătoreau consulul francez și cel austriac. La sosirea în portul Jaffa, N.S. Marabuti s-a alăturat delegației ruse, iar, în Ierusalim, a făcut-o și arhimandritul Porfiri. La poarta Jaffa (Hebron) din Orașul Sfânt, delegația condusă de consulul general rus a fost salutată solemn de Patriarhul grec Kirill și de comunitatea ortodoxă din Ierusalim.

În Ierusalim, K.M.Bazili a căutat, în mod insistent, execuția firmanului cu hatișerif, din partea emisarului Afif Bey; cu toate acestea, de fiecare dată, emisarul dădea răspunsuri evazive.

Toată lumea credea că anunțarea firmanului va avea loc în cadrul unei ședințe speciale a mejlis-ului din Biserica Învierii, unde, emisarul Afif Bey, însoțit de oficiali locali otomani, s-a întâlnit cu trei Patriarhi – Grec, Armean și Latin; dar, ceremonia anunțării firmanului nu a avut loc.

Locurile Sfinte din Ierusalim. Biserica Adormirii Maicii Domnului/ Foto: hrampokrov.ru

Potrivit lui K.M.Bazili, același lucru s-a întâmplat la o altă ședință a mejlis-ului, în Peștera Mormântului Fecioarei din Ghetsimani.

Urmând exact instrucțiunile, K.M.Bazili, care spera, totuși, să repare situația, a încercat insistent să-i convingă pe emisarul și pe guvernatorul Ierusalimului de necesitatea de a anunța hatișeriful. În acest sens, el a accentuat în mod deosebit necesitatea punerii în aplicare a decretului sultanului, întrucât documentul atingea direct relațiile dintre cele două monarhii, otomană și rusă și privea promisiunea făcută de sultanul Abdul Majid lui Nikolai I de a menține status quo – în raport cu situația Locurilor Sfinte. Reacția Sankt-Petersburgului, la ignorarea de către funcționarii sultanului a celui mai înalt firman, va urma, inevitabil, periclitând relațiile bilaterale dintre Rusia și Poartă.

Dându-și seama că scenariul acelor ședințe a fost pregătit dinainte, încă de la Constantinopol și că era, practic, inutil să aștepte ceremonia anunțării hatișerifului, K.M.Bazili a trimis, la Constantinopol, împreună cu prințul Gagarin, o depeșă urgentă, despre tot ceea ce s-a întâmplat în Ierusalim, iar apoi, câteva zile mai târziu, a părăsit și el Orașul Sfânt, împreună cu vice-consulul N.S. Marabuti, trăind profund insulta adusă monarhului rus, precum și eșecul misiunii sale de la Ierusalim.

Ca răspuns la scrisoarea lui A. P. Ozerov, cu raportul lui K.M.Basili atașat, contele Nesselrode a trimis, la Constantinopol, o depeșă aprobată de către Împărat, care începea în felul următor: “Nu găsesc cuvintele potrivite pentru a vă descrie acea surpriza neplăcută (la pénible surprise) a Împăratului, produsă de citirea depeșei dvs. din 4 noiembrie și acea indignare (l’indignation) cu care MAJESTATEA SA a perceput, din rapoartele (trimise de K.M.Basil – n.autorului) de la Ierusalim, modul de acțiune de acolo al Emisarului Otoman.” Cu toate acestea, cancelarul de stat a aprobat acțiunile lui K.M.Bazili și i-a recomandat lui A.P. Ozerov să înceteze relațiile cu Fuad Effendi, în calitate de ministru care a pierdut încrederea Sankt-Petersburgului. Din acel moment, contactele oficiale la nivel înalt cu Poarta, în acest caz, trebuiau să fie purtate prin marele vizir Mehmet Ali Pașa, dat fiind că ceilalți miniștri ai Porții au trecut de partea Franței, în mod fățiș.

În urma noului demers al însărcinatului cu afacerile Rusiei pe lângă marele vizir, Poarta, în ciuda protestelor ambasadorului francez, i-a dat, totuși, dispoziții lui Afif Bey să execute hatișeriful, dar, cu abateri semnificative de la ordinea stabilită.

La ceremonia anunțării publice a hatișerifului, care a avut loc la 29 noiembrie 1852, totul se desfășura cu abateri de la ordinea stabilită. În ajunul ședinței mejlis-ului, emisarul Afif Bey a anunțat că e grav bolnav, delegând guvernatorului Hafiz Pașa dreptul de a citi documentul. Guvernatorul a convocat o ședință regulată (în locul celei solemne cerute de protocol – n. autorului), la care nu a fost invitat Patriarhul Latin Valerga – sub pretextul că acesta nu ar fi fost supusul sultanului.

Însă, Patriarhului Armean, în pofida statutului său de supus al sultanului, nici el nu era prezent la ceremonie. Cu toate acestea, hatișeriful cu firmanul a fost anunțat de către guvernatorul-vizir Hafiz Pașa, înregistrat în instanță și, apoi, înmânat patriarhului Kirill, pentru depozitare în arhivele patriarhale. N.S. Marabuti, vice-consul din Jaffa, trimis la Ierusalim de către consulul general, cu instrucțiuni speciale pentru supravegherea ceremoniei de anunțare a firmanului, în ciuda unor proteste puternice în fața guvernatorului și a lui Afif Bey, ”răpus de boală”, nu a reușit să obțină respectarea ceremonialul cerut de protocol.

Confruntând o dilemă dificilă, sultanul reflecta: partea cui să o ia și care dintre cele “două rele” – Rusia sau Franța – este răul mai mic pentru el. Vizirii lui, obosiți de disputa asupra Locurilor Sfinte nerezolvată timp de doi ani și de poziția ezitantă a monarhului lor, au început să-l sfătuiască, mai insistent, să opteze pentru Paris. În această situație, depindea mult, acum, de poziția Marii Britanii, care sublinia, în mod demonstrativ, neutralitatea sa în această chestiune, întărindu-și, în același timp, influența asupra Seraiului. De la sfârșitul anului 1852, Poarta (urmând exemplul Parisului și al Sankt-Petersburgului, care lucrau strâns cu ambasadorii Londrei) a început să angajeze activ diplomați britanici în discuții confidențiale bilaterale pe această problemă.

În noiembrie 1852, chiar înainte de anunțarea firmanului, la Ierusalim, vizirul Fuad Effendi i-a remarcat colonelului Rose că “chestiunea Locurilor Sfinte a luat o întorsătură foarte serioasă”. A.P. Ozerov a dat exact aceeași evaluare a situației lui K.M.Bazili, consul general la Beirut: “Problema Locurilor Sfinte a intrat într-o fază foarte gravă, ale cărei consecințe nu pot fi prezise”.

Informațiile din Europa, de la Ierusalim și de la Constantinopol ajungeau adesea denaturate și, în plus, cu o întârziere mare (12 – 14 zile). Iată ce a scris consulul britanic de la Ierusalim, James Finn, către contele Malmesbury în depeșa sa: “…anunțul public al firmanului a avut loc la 29 noiembrie, la ședința plenară a Divanului, în prezența a trei Patriarhi și a Consulului Francez”. Astfel de informații (nu chiar exacte) au fost primite la Foreign Office.

La Beirut și la Constantinopol, francezii răspândeau insistent zvonul precum că firmanul nu a fost îndeplinit deloc. Clerul catolic își exprima nemulțumirea către diplomații francezi, cu privire la faptul că hatișeriful a fost, totuși, anunțat și înregistrat. Deși ambasadorul francez la Constantinopol, Lavalette, încerca să-l convingă pe omologul său britanic că este mulțumit de modul în care autoritățile otomane au executat decretul sultanului, se simțea că, în realitate, francezii au fost afectați de acest fapt.

După ce veștile de încredere despre executarea firmanului au ajuns de la Ierusalim la Constantinopol, atunci, la sfârșitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie 1852, agenții francezi din Siria au început să difuzeze energic informații (care au fost confirmate curând) despre apropierea escadrei franceze a flotei reînnoite, cu aburi, de țărmurile Levantului. În acest context, se sublinia în mod special faptul că motivul vizitei vapoarelor militare franceze era nerezolvarea problemei Locurilor Sfinte. Ambasadorul Lavalette continua să amenințe cu flota militară, în cazul în care disputa nu va fi decisă în favoarea catolicilor.

   (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 208798