Vladimir Putin: Extinderea NATO spre graniţele ruseşti, una dintre cele mai mari ameninţări pentru Rusia
03/12
Cât va costa noul portavion al Rusiei
04/12

Rusia, rugată să ajute la apărarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina

Ungurii din Ucraina/ Foto: REGNUM

Parlamentul Ungariei a adresat Dumei de Stat rugămintea de a-și uni eforturile, pentru apărarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina, a anunțat președintele Camerei inferioare a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin, citat de RIA Novosti.

”Parlamentul Ungariei ni s-a adresat nouă, Dumei de Stat, cu rugămintea de a ne uni eforturile, pentru a apăra drepturile minorităților, în special dreptul lor la studierea limbii materne. După adoptarea, de către Rada (Rada supremă, Parlamentul Ucrainei, n.r.), a legii referitoare la limba națională și la învățământ, acest drept a fost răpit popoarelor care trăiesc pe teritoriul Ucrainei”, a spus Volodin, la ședința plenară de marți.

Problema apărării drepturilor minorităților naționale din Ucraina a fost dezbătută la întrevederea pe care Voronin a avut-o cu speaker-ul Adunării naționale a Ungariei, Laszlo Kover, cu prilejul celei de-a IV-a Consfătuiri a speaker-ilor parlamentelor din țările Eurasiei.

”Analizând această chestiune cu colegul meu, președintele Parlamentului Ungariei, considerăm necesară o protecție mult mai activă a drepturilor minorităților naționale care trăiesc pe teritoriul Ucrainei. Știu că o asemenea poziție este împărtășită de Polonia și de România. De aceea, ar fi corect ca și autoritățile ucrainene nu numai să audă acest lucru, dar și să înceteze să încalce drepturile fundamentale ale cetățenilor care trăiesc în Ucraina”, a spus Volodin, adresându-se ziariștilor.

El a arătat că Duma își va exprima poziția, privind inadmisibilitatea încălcării, în Ucraina, a drepturilor fundamentale ale ”micilor popoare”, pe platformele APCE și OSCE.

RIA menționează că tensiunile existente în relațiile dintre Ucraina și Ungaria au apărut pe fondul discuțiilor referitoare la legea educației, care reduce substanțial posibilitățile de a se studia în limbile minorităților naționale. Legea a intrat în vigoare la 28 septembrie 2017 și va fi aplicată, etapizat, până în 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 582023