Rusia va finaliza singură gazoductul Nord Stream-2
10/01
A fost aprobat programul privatizărilor pentru 2020-2022
10/01

Banca Mondială a descris evoluția economiei ruse în 2020

Foto: AFP

Banca Mondială (BM) a publicat prognoza anuală, conform căreia economia lumii va crește, în 2020, cu 2,5%. Raportul arată că acest trend ascendent va fi susținut de revigorarea treptată a investițiilor și a comerțului, după declinul din 2019, informează RIA Novosti.

Dar, conform prognozei analiștilor BM, la nivelul țărilor cu economie dezvoltată, ritmul de creștere va fi mai scăzut. Pe ansamblu, el va fi de maxim 1,4%, în timp ce, în țările cu economie în curs de dezvoltare, ritmul va accelera până la 4,1%.

Potrivit previziunilor Băncii Mondiale, economia Statelor Unite va încetini până la 1,8%, indice care, în cazul zonei euro, va fi de 1%. În China, piața va continua, la rândul ei, să frâneze în 2020, până la 5,9%.

În ceea ce privește economia Rusiei, ea va crește, conform Băncii Mondiale, cu 1,6% în cursul acestui an. Această evoluție va fi posibilă în condițiile stabilizării prețurilor la principalele materii prime.

Economistul Mihail Hazin a declarat, pentru agenția NSN, care este principala contradicție a economiei Rusiei, care o împiedică să se dezvolte. ”Aș spune că economia lumii nu mai crește din 2008. Când, în 2008, a început declinul economiei mondiale, ea a fost repusă pe linie de plutire cu un volum colosal de emisii. Mecanismul de stimulare a economiei, stimularea cererii prin emisii nu mai funcționează. Motiv pentru care, atâta timp cât nu va fi inventat alt mecanism, unul nou, cât timp nu vor fi corectate disproporțiile structurale și, în primul rând, neconcordanța dintre veniturile reale ale gospodăriilor și cheltuielile lor, nu va fi nici o creștere economică”, a apreciat expertul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 465520