Noul ambasador american, John Sullivan, vine la Moscova
12/01
Rusia în 2020. Previziuni. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
13/01

MAE rus a returnat Ucrainei nota de protest

La 10 ianuarie, președintele Vladimir Putin s-a aflat în Crimeea și a participat la exercițiile Flotei Ruse din Marea Neagră/ Foto: news.myseldon.com

Fără ca măcar să o analizeze, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a returnat Ucrainei nota de protest în legătură cu vizita în Crimeea a președintelui Vladimir Putin, informează Gazeta.ru, citând comunicatul postat, în acest sens, pe site-ul oficial al instituției.

”Această notă, ca și alte comunicate de acest gen care ajung la noi, a fost returnată Ucrainei de către MAE rus, fără să fie analizată, pentru că nu există elemente care să justifice protestul”, a precizat ministerul rus.

MAE a arătat că Putin și alte oficialități ale statului nu sunt obligate să convină, cu alte state, deplasările lor pe teritoriul rusesc. De asemenea, diplomația rusă a recomandat părții ucrainene ca, ”în sfârșit, să accepte realitatea apartenenței Crimeii și a Sevastopolului la Rusia”.

MAE ucrainean a trimis, recent, Rusiei, o notă de protest, în legătură cu vizita efectuată de către președintele Vladimir Putin în Crimeea.
De amintit că, în martie 2014, în Crimeea s-a desfășurat un referendum, în urma căruia peninsula a devenit parte teritorială a Rusiei, iar Sevastopolul – oraș de importanță federală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 683524