Rusia în APCE: demers privind protecția memoriei istorice
15/01
Putin a numit un nou premier. Cine este
16/01

Guvernul Rusiei a demisionat

Foto: RIA Novosti

Imediat după mesajul adresat Adunării Federale (Parlamentul rus – n.r.) de către președintele Vladimir Putin, premierul Dmitri Medvedev a anunțat demisia în bloc a echipei sale guvernamentale, informează RIA Novosti.

”Vladimir Vladimirovici a trasat o serie de modificări fundamentale la textul Constituției. Sunt amendamente substanțiale, nu numai pentru o serie de articole din Constituție, dar și pentru întregul echilibru al puterii – puterea executivă, puterea legislativă, puterea judecătorească.

Evident că, în acest context, noi, ca guvern, trebuie să oferim președintelui țării noastre posibilitatea de a adopta toate deciziile necesare. Și, în aceste condiții, eu cred că a fost corect că guvernul a demisionat în bloc, în conformitate cu articolul 117 din Constituție”, a spus Medvedev la întrevederea cu șeful statului, imediat după discursul acestuia din Parlamentul rus.

Vladimir Putin a mulțumit membrilor guvernului pentru munca depusă, ”chiar dacă nu au reușit toate”. Liderul rus a declarat, de asemenea, că, foarte curând, se va întâlni cu fiecare membru al cabinetului de miniștri. Deocamdată, el îi roagă să-și îndeplinească în totalitate obligațiile ce le revin.

În plus, președintele a anunțat că intenționează să introducă funcția de adjunct al președintelui Consiliului de Securitate al Rusiei și să i-o propună lui Medvedev. În această calitate, actual șef al guvernului se va putea ocupa de capacitatea de apărare a statului și de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 626813