Forumul Holocaustului: lui Zelenski nu i s-a dat voie să vorbească
21/01
Modificarea Constituției. Reacția Occidentului, amestec în treburile interne
22/01

Legea ucraineană a educației, criticată pentru derusificare

Foto: kp.ru

Directorul general al Institutului pentru Studii Politice din Moscova , Serghei Markov (în imagine), a cerut MAE rus să se opună mai energic procesului de derusificare din Ucraina.

Zilele trecute, Ministerul rus al Afacerilor Externe a cerut organizațiilor internaționale pentru drepturile omului, inclusiv ONU, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Consiliului Europei să facă o evaluare a legii privind ”Învățământul mediu general”, adoptată în Ucraina. În document, se preciza că autoritățile ucrainene nu s-au consultat cu reprezentanții minorităților naționale care trăiesc pe teritoriul țării și au ales calea ”ucrainizării forțate”.

Directorul general al Institutului pentru studii politice, Serghei Markov, a declarat pentru NSN, că, adresându-se ONU, OSCE și Consiliului Europei în legătură cu discriminarea limbii ruse, MAE rus încearcă să rupă blocada informațională.

”În Ucraina nu există un guvern coerent. Este un fel de huntă, ajunsă la putere în urma unei lovituri de stat. Ea îl folosește pe președintele țării, Volodimir Zelenski, drept paravan, dar, ea însăși poartă un caracter de marionetă, fiind controlată în proporție de 80% de serviciile străine din SUA, Marea Britanie și Canada. În Ucraina, ele au schilodit instituțiile democratice. Principalul scop al acțiunilor acestei hunte constă în derusificarea Ucrainei, care rămâne rusească. 90% dintre clienții ucraineni optează în favoarea limbii ruse pentru operațiunile bancare, 80% dintre comentariile pe segmentul ucrainean al internetului sunt scrise tot în limba rusă. Serviciile străine care coordonează Ucraina rămân în strânsă alianță cu presa internațională, controlată de grupări anglo-saxone. Ele au organizat blocada informațională a
Rusiei, pentru a face din Ucraina o ”Antirusie” și, peste 10-15 ani, să o arunce asupra noastră cu război”, a afirmat politologul.

În opinia lui Markov, Rusia a reușit să obțină multe prin ruperea acestei blocade informaționale – lumea unipolară, concentrată pe SUA, se destramă. Cu toate acestea, persistă pericolul de a-i pierde pe rușii din Ucraina. Expertul a cerut MAE rus să acționeze mult mai energic, pentru a stopa derusificarea Ucrainei.

”În Ucraina, obiectivul nu este de a susține limba ucraineană, ci a distruge limba rusă și identitatea rusă, în ansamblul ei. Solicitarea MAE rus la ONU este o decizie slabă, în condițiile unei puternice blocade informaționale – de fapt, a cenzurii existente în mass-media occidentale, în legătură cu încălcările înfiorătoare ale drepturilor omului din Ucraina. Trebuie găsit ceva mai energic”, a arătat analistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 279583