Peskov a explicat demisia Guvernului
27/01
Acum 75 de ani, Armata Roșie i-a eliberat pe prizonierii lagărului Oświęcim/Auschwitz
27/01

O Europă stabilă: ”numai împreună cu Rusia, nu împotriva ei”

Foto: TASS

Rusia putea deveni ”parte a comunității occidentale”, dar, a ales un drum propriu. Cu toate acestea, pe termen lung, securitatea în Europa, fără Moscova, este imposibilă, a declarat ministrul austriac al Afacerilor Externe, Alexander Schallenberg (în imagine), relatează ”Izvestia”.

Într-un interviu acordat publicației Wiener Zeitung, șeful diplomației austriece a arătat că Viena dorește relații bune atât cu partenerii transatlantici, cât și cu Rusia. În același timp, Schallenberg a menționat că SUA sunt un partener important pentru Austria și ”parte a comunității occidentale”, ceea ce Rusia nu a devenit.

”A existat această speranță, că evenimentele vor evolua în această direcție. Dar, Rusia a ales propriul drum”, a spus Schallenberg, subliniind că, în privința Moscovei, Viena respectă punctul de vedere al președintelui german, Frank-Walter Steinmeier. ”El a spus că, pe termen lung, Europa se poate bucura de stabilitate și securitate numai împreună cu Rusia, nu împotriva ei”, a adăugat ministrul austriac, amintind că țara sa s-a străduit cel mai mult să mențină un dialog cu Rusia. La 23 ianuarie, premierul Landului Federal Saxonia, Michael Kretschmer, a declarat că Germania și-ar dori să îmbunătățească relațiile cu Moscova, iar, pentru aceasta, trebuie anulate sancțiunile, menționează ”Izvestia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 466159