Nepotul lui Molotov, despre istorie și Uniunea Europeană
11/02
MAE rus, despre programele SUA de descurajare a Rusiei
12/02

MAE rus: E posibil ca summitul în format Normandia să fie compromis

Foto: mid.ru

Declarațiile Kievului și gradul de îndeplinire a înțelegerilor încheiate la summitul în format Normandia (configurație diplomatică adoptată în timpul conflictului din Donbass și formată din Rusia, Ucraina, Franța și Germania – n.r.) de la Paris, din decembrie anul trecut, pun sub semnul întrebării noua întâlnire la nivel înalt, stabilită pentru luna aprilie, a declarat ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Andrei Rudenko (în imagine), relatează RBK.

Potrivit spuselor sale, dintre toate punctele acordului a fost îndeplinit doar schimbul de deținuți, restul nefiind realizate. Rudenko a subliniat că, fără îndeplinirea aspectelor politice ale ”pachetului de la Paris”, nu se poate vorbi despre date exacte, pentru un nou summit în format Normandia. Diplomatul a adăugat că, în prezent, cele patru state care fac parte din Formatul Normandia nu iau în calcul varianta introducerii, în Donbass, a unor forțe ONU de menținere a păcii, pentru reglementarea conflictului din estul Ucrainei.

”În ceea ce privește prezența ONU în Donbass, o astfel de chestiune nu figurează, în prezent, pe agenda de lucru”, a precizat diplomatul, amintind că, în 2017, Rusia a depus, în Consiliul de Securitate al ONU, un proiect de rezoluție privind desfășurarea unei misiuni a organizației pentru protecția forțelor OSCE de menținere a păcii, dar, nici până acum, nu s-a primit un răspuns. Rudenko a adăugat că ”partenerii occidentali” susțin ”operațiunea de impunere a păcii”, menită să readucă prin forță Donbass-ul în componența Ucrainei, fără ca regiunea să dobândească un statut special. Diplomatul rus a arătat că acest lucru vine în contradicție cu acordurile de la Minsk și că planul nu satisface autoproclamatele republici din Donbass.

Venind în completare, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că, la ultima întâlnire în format Normandia, Ucraina a respins ideea separării forțelor de-a lungul liniei de contact din Donbass, pentru că așa au insistat Statele Unite. Lavrov a subliniat că America nu dorește îndeplinirea acordurilor de la Minsk.

Statele Unite nu vor ca linia de contact să devină sigură, de pe ambele părți, a explicat șeful diplomației de la Moscova. În opinia lui, conflictul dintre Kiev și Donețk răspunde intereselor Washingtonului, din punctul de vedere al abordărilor geopolitice în spațiul post-sovietic. În decembrie anul trecut, Lavrov a afirmat că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a refuzat propunerea privind separarea forțelor de-a lungul liniei de contact, pentru că ”are mâinile legate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 582028