Kosaciov: Politicienilor francezi le revine bunul simț
16/02
Rusia a înaintat trei condiții pentru îmbunătățirea relațiilor cu Europa
16/02

Trei țări post-sovietice cer bani Uniunii Europene

Foto: lenta.ru

Trei țări post-sovietice au cerut bani Uniunii Europene. Adresată Comisiei Europene, scrisoarea cu rugămintea de a acorda ajutor financiar a fost semnată de ministerele de externe ale Ucrainei, Georgiei și Moldovei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul diplomației de la Kiev.

Documentul subliniază importanța susținerii financiare a regiunii ”Parteneriatului Estic”, în cadrul ”Perspectivei financiare multianuale” a Uniunii Europene, pentru perioada 2021-2027.

Șefii ministerelor de externe ai ”partenerilor asociați” la Uniunea Europeană au cerut ca, la planificarea bugetului pentru următorii șapte ani, să se țină cont de gradul de ambiție și de amploarea reformelor în curs de realizare sau aflate în faza de proiectare în Ucraina, în Georgia și în Moldova, în procesul de integrare europeană.

În comunicatul MAE ucrainean, se arată că scrisoarea demonstrează unitatea de abordare de către Ucraina, Georgia și Moldova a problemei privind dezvoltarea ”Parteneriatului Estic”, pe baza principiului diferențierii și a ideii de adâncire a dialogului în format ”UE + trei parteneri asociați”.

Scrisoarea vine în contextul în care, recent, președintele Moldovei, Igor Dodor, s-a plâns de atitudinea ambasadorilor țărilor UE, care ar submina relațiile republicii cu Bruxelles-ul. El a arătat că nu ar dori să dea nume, dar a subliniat că acești ambasadori acordă prea multă atenție anumitor partide politice din opoziție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 477697