Putin le-a mulțumit Statelor Unite pentru ajutor
20/02
Imunitatea foștilor președdinți, înscrisă în Constituție?
21/02

Tribut de onoare adus ostașilor sovietici, rămași în pământul românesc

Ceremonia de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Ostașului Sovietic/ Foto: Ambasada Federației Ruse în România

Pe data de 20 februarie 2020 la Memorialul din București, unde odihnesc ostașii sovietici care și-au dat viețile pentru eliberarea Europei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost organizată ceremonia de depunere a coroanelor de flori cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei.

La eveniment au fost prezenți angajații Ambasadei și Biroului Atașatului Militar, membrii Reprezentanței Ministerului Apărării al Federației Ruse în România pentru activitatea comemorativă de cinstire a eroilor, reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la București, conducerea Asociației Naționale a Veteranilor de Război precum și reprezentanții Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, Comunității Rușilor Lipoveni din România, Camerei de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, companiilor ruse, inclusiv «Gazprom Export», «Lukoil», “COS Târgoviște”, Asociației de Prietenie Româno-Rusă, elevii școlii de pe lângă Ambasada Rusiei.

Elevii Liceului de pe lângă Ambasada Federației Ruse din București depun flori la Monumentul Ostașului Sovietic/ Foto: Ambasada Federației Ruse în România

În discursul său Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în România, domnul Valeri Kuzmin, a remarcat că aceasta zi de sărbătoare noi aducem tributul de onoare și respect Armatei Rusiei, eroilor-apărători ai Patriei, care întotdeauna au servit drept pavăza statului și a suveranității sale și au întruchipat demnitatea națională și dragostea de libertate.

Cu ocazia sărbătorii la Ambasadă a fost organizată o recepție solemnă la care au participat reprezentanți ai societății civile din România, membri ai corpului militar-diplomatic acreditați la București inclusiv majoritatea participanților ceremoniei de depunere a coroanelor.

Pe parcursul evenimentului oaspeții au putut face cunoștință cu materialele expozițiilor foto-documentare dedicate subiectelor militare-istorice : „Ziua Apărătorului Patriei”, „Afișul din perioada războiului”, „Cimitirele militare ale ostașilor Armatei Roșii din România”.

20 februarie 2020. Cimitirul Eroilor Sovietici din Pipera, București/ Foto: Ambasada Federației Ruse în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 462726