FIFA a publicat un film despre Cupa Mondială-2018 din Rusia (VIDEO)
21/03
Lavrov la 70 de ani. Despre întâlnirea cu un șarpe și începuturile carierei sale
22/03

Coronavirus. Rusia trimite în Italia opt brigăzi mobile de specialiști militari în virusologie și medici

Foto: vesti.ru

Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că avioanele aviației militare de transport ale Forțelor Aeriene ale Rusiei vor duce în Italia opt brigăzi mobile de specialiști militari în virusologie și medici, precum și tot ajutorul oferit. Secretarul de presă al președintele rus, Dmitri Peskov, a declarat agenției TASS că decizia de a acorda ajutor Italiei a fost adoptată din considerente umanitare. ”Practic, toate țările lumii s-au confruntat acum cu amenințarea coronavirusului. Pentru victorie, este necesar să ne unim eforturile și posibilitățile”, a subliniat Peskov.

Anterior, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a confirmat disponibilitatea de a acorda operativ ajutor Italiei în lupta împotriva coronavirusului. Liderul de la Kremlin a prezentat toți parametrii, într-o discuție telefonică purtată sâmbătă cu premierul italian, Giuseppe Conti, a anunțat biroul de presă al președinției Rusiei.

”Vladimir Putin și-a exprimat sprijinul pentru conducerea și poporul Italiei, în legătură cu situația epidemiologică deosebit de gravă creată în Italia”, se arată în comunicatul Kremlinului, preluat de agenția RIA Novosti.

Părțile au convenit să coopereze strâns în lupta împotriva coronavirusului. Potrivit lui Putin, în Italia vor fi trimise mijloace de apărare, sisteme mobile pentru dezinfectarea mijloacelor de transport și a teritoriilor, aparatură medicală și de altă natură. Șeful statului a arătat, de asemenea, că echipe de specialiști ruși vor fi trimise în regiunile Italiei care au avut cel mai mult de suferit din cauza epidemiei de Covid-19. ”Aceste livrări se vor realiza pe linia ministerului Apărării, cu cooptarea avioanelor Forțelor Aerospațiale ale Rusiei”, a spus Putin.

Potrivit informațiilor furnizate sâmbătă de autoritățile italiene, în ultimele 24 de ore, în țară, au murit 792 de persoane, astfel că numărul total al deceselor a ajuns la 4828. Este mai mult decât în orice altă țară a lumii. La nivel întregii Italii, sunt 53578 de cazuri de contaminare confirmate. 6072 pacienți s-au însănătoșit.

26 Comments

  1. Botez Elena spune:

    Felicitări și multă sănătate pentru umanitatea arătată celor aflați în suferință.

    • Alinapopa spune:

      FELICITARI RUSIA!
      FELICITARI PUTIN!
      UE CE A FACUT PT ITALIA?

      • John spune:

        Dupa asta Italia va iesi din UE, sigur va iesi.

      • Adrian spune:

        Intreaga UE este in blocaj datorita acestei pandemii. Rusia avea ultima data cand am verificat 300 si ceva de cazuri pe cand in UE toate tarile sunt luate cu asalt de aceasta infectie.

  2. Donescu Petrica spune:

    JOS PALARIA PENTRU ACEST GEST FACUT DE RUSIA. OBSERVAM CE FACE UE PENTRU ROMANIA IN COMPARATIE CU FRANTA. ESTE CORECT SI EGAL: 1MILIARD ROMANIA SI 300 MILIARDE FRANTA??? CAT MAI SUPORTATI POPOR VANDUT DE LA SOBOLANII CARE AU PLECAT PRIMII DE PE CORABIE SPRE VILELE DE PROTOCOL LA CALDURA …..

    • Alin spune:

      Asta se întâmplă când nu ești unit ca nație din păcate asta sa vrut și asta sa întâmplat

      • Danila spune:

        Eu la necaz am fost lasat de toti singur…pe mine sa nu puna baza nimeni niciodata pentru ca sint singur

    • Macicăsan spune:

      Nu primim nimic de la UE! Ne scutesc de contribuția pe care o plătește fiecare țară membră UE, atât!

    • Serj spune:

      Exact, corabia se scufundă iar șobolanii plutesc pe ce apucă, unde e marea frăție al UE ? SĂRACA ITALIE AU SCUIPAT PE EA

  3. Ffff bine mult succes în a descoperi un antidot

  4. CONSTANTIN ION spune:

    13 tari ??? ROMANIA ??? Unde e situata ???

  5. Silvia spune:

    👏👏👏👏🌹🌹🌹

  6. David spune:

    Este normal sa ajute atata timp cat marii milionari Rusi sunt in Italia si au o mare influenta in economia italiana. Cat despre U. E ajutorul il ofera si acum si la oferit si in trecut nu mai aberati cu U.E nu a oferit nimic!.Este logic si normal ca sa fie sprijinita tara care are un focar si si este printre cele mai mari tari turistice. Asta inseama un potential risc pentru transmiterea virusului. Sprijinul nu este doar din Rusia, sprijinul este si din partea Americanilor, U. E., China. Informativă si nu mai comentati fara informare.

    • Vlad tepes spune:

      Sa mori tu cu cravate de pioner american ca SUA SI UE AU AJUTAT ITALIA CU UN EUROCENT SAU CU UN APARAT DE RESPIRAT ? Sau poate i-am ajutat noi cu blocarea transportului comandate si platite de ei ….blocarea lor la frontiera Romaniei ?….Mars ma si cinta la masa democratilor johanis si orban secuiul din vilele comunistilor Ceausescu si Dej !

  7. Mariana spune:

    UE mai există ? În Italia situația e la fel ca după cel de-al doilea război mondial , ajutor a primit de la China și Rusia ! România ?!

    • Dia spune:

      Si Germania. Stiti cati italieni in conditii grave au fost transportati in Germania? Toti incearca sa ajute Italia. Ma intreb cine ajuta Spania? Ei sunt la fel de afectati ca si Italia.

  8. Margarita spune:

    FELICITARI RUSIA!
    FELICITARI PUTIN!
    UE CE A FACUT PT ITALIA?

  9. Eu spune:

    Dar cine a contaminat toate tarile astea,aaa? Poate America logistico!?

  10. Elena spune:

    Bravo Rusia,Bravo presedintele Putin,un gest frumos,demn de admiratie.

  11. Gima spune:

    Asta înseamnă să fi om , ajutăti aproapele , nu trebuie neaparat sai cunoști

  12. livia spune:

    Acum inteleg de ce infractorii nazisto/stalinisti, gineri si urmasi ai criminalilor comunisti din Romania urlau ca ciuma rosie este in Rusia, in China. Rusia ,China sunt tari care isi arata umanismul si ajuta atunci cand este nevoie in timp ce infractorii nazisti praduie si acum tara pentru a se imbogati si pentru a-i imbogati pe criminalii inumani din noua URSS de la Bruxelles si Strasbourg.

  13. daniel spune:

    Ce poti sa mai discuti despre UE care te lasa sa mori incet dar sigur.Noroc cu Putin ca face ceva pentru Italia.Danut

  14. Iulian spune:

    Bravo Rusia sunteți cei mai tari

  15. Gheorghe Emil spune:

    Felicitari Rusia,Felicitari Dle Presedinte Putin!

  16. In spune:

    Bravo Puțin felicitări si vă rog dacă se poate trimitere si noua ò rachetă la București pentru a ne scapa de șobolanii dela conducerea țări care au sărăcit și a dărâmat industria țări cu ajutorul UE care a urmărit de a avea piața de desfacée cu produsele lor mari si frumoase si pline de chimicale iar americani ne-au ajutat cu cacatul plantat la Devesel si Kogălniceanu care nu ne trebuia trebuia menținută armata noastra noi nu aveam nevoie de nimica din partea lor Onoare Puțin ,Onoare Ceausescu si Dej

  17. Costi spune:

    Bravo rusia ei sant Roman trăiesc an Italia dar UE a distrus Romania economia dar sa nu uitam tot noi am votat un neamț președinte așa că o meritam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 462713