Academicianul Maleev: A doua zi după… pandemie
23/03
Kremlinul s-a pronunțat în favoarea anulării sancțiunilor
24/03

Noi măsuri de luptă împotriva coronavirusului, la Moscova

Foto: lenta.ru

Departamentul pentru Sănătate al primăriei Moscovei a precizat că noile măsuri de luptă împotriva Covid-19, introduse la Moscova, vizează inclusiv locuitorii cu afecțiuni cronice.

Conform ordinului emis de edilul capitalei, Serghei Sobianin, pe fondul răspândirii epidemiei de coronavirus, pe lângă moscoviții cu vârste de peste 65 de ani, trebuie să intre în autoizolare, până la 14 aprilie, inclusiv persoane cu afecțiuni cornice, precum diabetul zaharat, astm, bronșiectazie, cele care au suferit un infarc sau un atac cerebral, un transplant de organe sau piele, care au fost diagnosticate cu tumori maligne și tulburări de circulație pulmonară.

Regimul de autoizolare nu se răsfrânge asupra pacienților din grupa a III-a clinică (oncologie), asupra șefilor și angajaților organizațiilor și organelor puterii, a angajaților din sistemul de sănătate și asupra cetățenilor care intră sub incidența anumitor decizii ale Stafului operativ pentru combaterea coronavirisului.

Dacă este cazul, moscoviții care se autoizolează vor putea beneficia de concediu medical. De asemenea, ei vor primi, o singură dată, un ajutor material în valoare de 2000 de ruble la finalul regimului de autoizolare. În egală măsură, ei vor putea primi medicamentele de care au nevoie și ajutor de natură casnică fără să iasă din casă. Aceste persoane vor fi scutite, temporar, de plata cheltuielilor de întreținiere și a datoriilor.

Noile măsuri au fost introduse începând cu 23 martie. Sobianin a explicat că primăria a decis să procedeze astfel pentru a reduce riscul de contaminare a cetățenilor care intră în categoriile cele mai vulnerabile.

Premierul Mihail Mișustin a anunțat, în cursul dimineții de luni, că numărul cazurilor de infecții a ajuns, în Rusia, la 438. Mai mult de jumătate dintre acestea se află la Moscova. În ultimele 24 de ore, în capitală au fost înregistrate 71 de noi cazuri. Șeful Guvernului a cerut Ministerului Comunicațiilor să creeze un sistem pentru urmărirea rușilor aflați în contact cu persoanele contaminate cu coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 462766