Putin a dat noi instrucțiuni legate de coronavirus, pentru regiuni
31/03
Trump, despre avionul cu ajutoare venit din Rusia
31/03

Putin și Trump au vorbit la telefon

Foto: Izvesti

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat telefonic cu colegul său american, Donald Trump, a anunțat, luni, Kremlinul.

Liderii celor două state și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu răspândirea noului coronavirus în lume. Putin și Trump au relatat unul celuilalt ce măsuri sunt adoptate în Rusia și în Statele Unite pentru lupta împotriva Covid-19. Președinții Rusiei și SUA au convenit că este posibilă o cooperare mai strânsă a țărilor lor în combaterea acestei boli.

”Șefii de stat și-au exprimat îngrijorarea lor comună în legătură cu amploarea răspândirii coronavirusului în lume și s-au informat reciproc în privința măsurilor luate în Rusia și în Statele Unite pentru combaterea acestei amenințări. Au fost analizate posibilitățile unei mai strânse cooperări a celor două state în această direcție”, se spune în comunicatul biroului de presă al Kremlinului, publicat luni pe site-ul instituției.

În plus, Putin și Trump s-au înțeles ca miniștrii energiei din Rusia și Statele Unite să se consulte în legătură cu situația de pe piața petrolului.

Anterior, președintele american a subliniat importanța negocierilor cu Rusia, menționează ”Izvestia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 513495