Măsuri suplimentare pentru susținerea mediului de afaceri
16/04
Maria Zaharova
Maria Zaharova: NYT trebuie tras la răspundere pentru articolul despre Putin
17/04

File de istorie. 1944-1945: Dezvoltarea cooperării sovieto-române în luptele pentru eliberarea Ungariei (XX)

La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Foto: Vesti din Rusia

În timpul luptelor comune, Comandamentul sovietic a stabilit relații bune, de camaraderie, cu toate formațiunile românești. Relații de prietenie deosebit de calde s-au format între ostașii sovietici și cei din Divizia de Voluntari ”Tudor Vladimirescu”, care a primit și titlul onorific ”Debrecen”. Aceasta a fost instruită și funcționa după regulamentele Armatei Sovietice. Ostașii sovietici și români împărtășeau bucurii și necazuri, își ofereau, adesea, asistența reciprocă. Odată, în timpul redislocării într-un alt sector al frontului, când ostașii diviziei române, uzi și obosiți, au ajuns, noaptea, în satul unguresc unde era încartiruită o unitate sovietică, ei au primit ajutor și sprijin prietenesc. Comandantul unității sovietice a ordonat eliberarea caselor ocupate de efectivele unității sale, ca să dea posibilitatea camarazilor români să se odihnească câteva ore, astfel încât să-și poată continua marșul spre front.

Iată cum a povestit soldatul român Vasile Isachi acest episod, în ziarul diviziei: “Comandantul bateriei sovietice a venit imediat în ajutorul nostru și a trecut, personal, prin case, trezindu-i din somn pe soldații sovietici, care ne-au cedat adăposturile lor provizorii. Camarazii sovietici nu numai că nu s-au supărat că le-am ocupat locurile de popas, ci ne-au îmbrățișat, ca frații. Comportamentul militarilor sovietici ne-a arătat ce înseamnă adevărata frăție și parteneriatul de arme. Acest lucru se deosebește foarte mult de modul în care s-au comportat germanii, care nici nu s-au uitat la noi. Împreună cu soldații sovietici, noi, pandurii, vom ajunge la Berlin.”

În luptele sângeroase din timpul Operațiunii ”Budapesta”, soldații armatelor noastre și-au riscat viața, de mai multe ori, pentru a-i salva pe camarazii de luptă comună. În luptele pentru așezarea Szirok, pe câmpul de luptă a fost rănit grav caporalul Leoacă, din Divizia ”Tudor Vladimirescu”. Văzând acest lucru, unul dintre soldații Regimentului sovietic 795, din cadrul Diviziei a 228-a de pușcași, s-a grăbit spre el, încercând să-l scoată de pe câmpul de luptă, dar un glonț fascist l-a lovit pe erou. Și-a dat viața pentru salvarea unui tovarăș de luptă comună. Actul de eroism al ostașului sovietic a făcut o impresie de neșters asupra ostașilor români.

În luptele pentru cota 666, din masivul de munți Bükk, soldatul român Dumitru Stoica a fost salvat de un soldat sovietic. Iată cum descrie însuși Stoica acest act curajos, într-un ziar al armatei române: “Am fost grav rănit în luptă și am leșinat. Când mi-am revenit, am văzut deasupra mea fața foarte tânără a unui soldat, cu ochi mari, albaștri. Mi-a vorbit rusește, nu știam limba, dar i-am înțeles inima de frate atunci când, cu o mână, a ridicat atent capul meu și, cu cealaltă, mi-a turnat ceai în gură, din bidonașul lui. El și-a descheiat mantaua și tunica, a rupt o bucată din cămașa sa și mi-a bandajat bine rana de pe braț… Apoi, cu un mare efort, m-a ridicat și m-a dus la postul de prim-ajutor. Acolo am aflat că numele lui era Kolia. Aș dori să mă mai întâlnesc cu camaradul meu Kolia, pentru a-i mulțumi frățește și a-i spune că, datorită lui, cei doi copii ai mei nu au rămas orfani, iar mama lor, văduvă”.

Un mecanic la o fabrică din București – pilot militar, în trecut – își aduce aminte: “Avioane de luptă sovietice acopereau bombardierele românești, pentru siguranță. Odată, când un avion românesc a fost lovit și a aterizat chiar pe linia frontului, comandamentul sovietic, cu un foc puternic, a împiedicat capturarea pilotului român rănit, Traian Dirjan, de către inamic. A fost trimis un grup de brancardieri, care a transportat pilotul rănit de pe câmpul de luptă și i-a acordat primul ajutor”.

Comportamentul uman al soldaților sovietici, bunăvoința lor, disponibilitatea lor de a se sacrifica de dragul unei cauze comune insuflau în inimile ostașilor români sentimente prietenoase și respect pentru Armata Sovietică și poporul sovietic. Ostașii Diviziei românești au încercat să-i răsplătească pe camarazii sovietici cu aceeași atenție și prietenie. Într-o noapte, în condiții de îngheț mare, o mașină cu soldați sovietici răniți, aflată în drum spre un spital de campanie, a ajuns într-o localitate, unde a făcut o pană de cauciuc și nu a mai putut continua să se miște. Soldații răniți au înghețat. Văzând acest lucru, o santinelă din divizionul anti-tanc a dat alarma. Soldații români au ieșit fugind din case și i-au dus repede pe soldații sovietici răniți în încăperile încălzite. Când mașina a fost reparată, militarii sovietici le-au mulțumit camarazilor români pentru îngrijirile acordate și au repornit la drum.

În timpul trecerii Tisei, în zona satului Tiszalok, soldații Eftimie Croitoru și Gheorghe Stan, din unitatea română de pontoane, au săvârșit un act de eroism. Păzind podul de pontoane peste Tisa, pe care treceau, pe malul estic al râului, oamenii și tehnica, ei au observat o mină plutitoare. Încercările de a o detona prin foc de armă nu au avut succes, în timp ce mina se apropia repede de pod, ceea ce s-ar fi soldat, inevitabil, cu distrugere lui și moartea oamenilor. Atunci, Eftimie Croitoru a sărit în întâmpinarea minei și, cu o lovitură de cârlig, a provocat explozia minei, în apropierea podului. El însuși a fost ucis, iar Gheorghe Stan, rănit. Cu prețul vieții sale, patriotul român a salvat o importantă trecere peste râu și zeci de vieți omenești, contribuind la transferul rapid al trupelor. În onoarea ostașului curajos, una dintre unitățile militare ale României a primit numele onorific ”Eftimie Croitoru”.

Comandamentul sovietic era atent la nevoile ostașilor români; în momentele dificile, le acorda asistență completă în asigurarea transporturilor, menținerea stării constante de luptă, satisfăcea solicitările și sugestiile lor. Acest lucru a fost menționat, în mod repetat, în ziarele românești. Astfel, ziarul “Vocea Armatei” scria că, atunci când divizia a 11-a română de infanterie a suferit pierderi grele în luptele pentru orașul Tokai, comandantul adjunct al Armatei a 40-a, generalul Șerstiuk, a ordonat retragerea acesteia din luptă pentru reorganizare, deși era urgent necesară avansarea și ocuparea localității Timor. Trupele sovietice, singure, au trecut în ofensivă, dând diviziei române timp pentru odihnă și reorganizare.

În noiembrie 1944, comandantul Armatei 1 a României a solicitat transferul sub comanda sa al Corpului al 4-lea de armată, compus din Diviziile a 2-a și a 3-a de vânători de munte, care operau în afara fâșiei Armatei 1. Solicitarea a fost acceptată și, la 21 noiembrie, Corpul a intrat din nou în subordonarea Armatei. Comandantul Armatei 1 a României nota în raport că între Corpul al 4-lea de armată și Armata a 27-a sovietică “a fost stabilită o bună comunicare operațională care se efectuează în condiții favorabile: pe lângă Corpul al 4-lea a fost creat un grup de legătură cu Armata a 27-a, în frunte cu un colonel, din care mai fac parte doi maiori și doi ofițeri inferiori, care arată o bunăvoință excepțională”.

Parada trupelor sovietice în Budapesta eliberată/ Foto de arhivă

De la începutul lunii octombrie 1944 și până la jumătatea lunii februarie 1945, trupele sovietice au înfrânt, pe teritoriul Ungariei și al Ucrainei Transcarpatice, 40 de divizii și 3 brigăzii ale inamicului. Au fost distruse complet opt divizii de infanterie și 5 brigăzi. Comandamentul german a transferat în Grupul de armate ”Sud” 37 divizii, inclusiv 12 divizii – de tancuri și altele motorizate, precum și 8 brigăzi. Însă, acest lucru nu i-a salvat pe hitleriști de la înfrângere. Trupele celor trei Fronturi Ucrainene – al 2-lea, al 3-lea și al 4-lea, atrăgând spre sine forțele semnificative ale inamicului, au ajutat, astfel, Fronturile care operau pe direcția principală, spre Berlin. O contribuție importantă la cauza comună au adus ostașii români, bulgari și cehoslovaci care au cooperat cu trupele sovietice. Eliberarea Ungariei s-a încheiat la 4 aprilie 1945, în cursul Operațiunii ofensive ”Viena”, realizată de trupele Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene.

În ciuda sabotajului anumitor cercuri românești, care împiedicau îndeplinirea condițiilor Armistițiului sovieto-român din 12 septembrie 1944, cooperarea forțelor sovietice și române, în luptele pentru eliberarea Ungariei, s-a consolidat și a adus rezultate pozitive. Luptând pentru obiective juste, sub conducerea generală a Comandamentului sovietic, primind asistența deplină a fraților de arme sovietici, trupele române au început să se comporte, pe front, mai încrezător și mai rezistent. Se convingeau de faptul că sunt în stare să respingă cu succes atacurile forțelor mari de tancuri ale inamicului și să treacă prin barierele puternice ale cursurilor de apă.

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974, alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din cele românești, precum și din presa rusă.)
                                                                                                                                                                                                                           (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 580145