La Gorlovka, o fată de 25 de ani a murit tragic în urma bombardamentului ucrainean, executat de o dronă
20/04
Cele mai serioase focare ale epidemiei de coronavirus din Rusia
21/04

File de istorie: 1944-1945. Misterul morții comandantului Armatei a 4-a române, generalul Gheorghe Avramescu (XXI)

La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Foto: Vesti din Rusia

Tatiana POKIVAILOVA, doctor în istorie

În noaptea de 2 spre 3 martie 1945, în drum spre cartierul general al celui de-al 2-lea Front Ucrainean – de la Lucenec (Slovacia) spre Jaskiser (Ungaria), la șase kilometri est de orașul Iastreben (Ungaria) – în timpul unui raid aerian german, a fost ucis generalul român Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a române, care a luptat, împreună cu trupele sovietice, pe teritoriile României, ale Ungariei și ale Cehoslovaciei.

Câteva informații din biografia generalului Avramescu. S-a născut la 26 ianuarie 1884, în orașul Botoșani. După atacul german asupra URSS, când România a intrat în războiul împotriva URSS de partea Germaniei naziste, a fost pe frontul de est și a participat la războiul antisovietic. A comandat Corpul de armată de vânători de munte din Crimeea. Fiica sa cea mai mică, Felicia, în decembrie 1942, s-a căsătorit cu adjutantul generalului Avramescu, Vlad Ilie Sturdza. La 20 martie 1944 li s-a născut fiul, Paltin.

Generalul Gheorghe Avramescu, comandant al Armatei a 4-a române care, în 1944-1945, a luptat în cadrul celui de al 2-lea Front Ucrainean sovietic/ Foto de arhivă

Ginerele lui Avramescu a fost fiul cunoscutului diplomat român Mihai Sturdza, care a fost strâns legat de fasciștii români (legionarii) și a condus Ministerul Afacerilor Externe în guvernul legionar al lui Ion Antonescu (septembrie 1940 – ianuarie1941). După înfrângerea rebeliunii legionare din ianuarie 1941, Mihai Sturdza a fugit în Germania. Vlad Ilie Sturdza a fost și el legionar și a condus organizația fascistă a legionarilor din județul Brăila. După ce România a trecut de partea coaliției anti-hitleriste, Mihai Sturdza a participat la formarea unui guvern legionar în Germania, condus de șeful organizației fasciste ”Garda de Fier”, Horia Sima, în care a ocupat funcția de ministru al afacerilor externe. Ulterior, legăturile familiale ale generalului Avramescu au jucat un rol tragic atât în soarta lui personală, cât și în soarta familiei sale [1–2].

La 22 august 1944, cu o zi înainte de răsturnarea dictatorului Ion Antonescu, generalul Avramescu a demisionat, iar, în septembrie 1944, deja a fost numit comandant al Armatei a 4-a române, ca parte a celui de-al 2-lea Front Ucrainean al Armatei Roșii. Soția și fiica mai mică a generalului, Felicia, petreceau cea mai mare parte a timpului cu generalul, pe front. Din când în când, fiica sa cea mai mare, Rodica Basarabescu, venea la general, împreună cu soțul ei, lt. colonelul Paul Basarabescu, cunoscut pentru sentimentele sale anti-germane și pentru pozițiile pro-ruse.

Familia Avramescu a mai fost vizitată de soția legionarului Mihai Sturdza, Zoe (Zozo) Sturdza și mama ei, Maria Mavrokordat, care sperau să fugă în Germania, cu ajutorul fiului lui Zozo, Ilie Sturdza, care rămânea adjutant al generalului Avramescu.

Dar, numai Ilie Sturdza a reușit să fugă în Germania. Temându-se că el, legionar și fiul lui Mihai Sturdza, ar putea fi arestat de Comandamentul sovietic, în octombrie 1944, și-a dat demisia și a fost demobilizat din armată, a trecut linia frontului și a dispărut în Germania. Până la moartea generalului Avramescu și sinuciderea soției sale Felicia – în martie 1945, după arestarea ei de către NKVD – el nu și-a pierdut speranțele de a-și aduce familia în Germania, [3. P. 45; 1. P. 29-30].

În acest scop, i-a trimis, în casa generalului, pe doi dintre prietenii săi, legionarii Costică și Marin, care urmau să organizeze evadarea familiei Avramescu. Când soția lui Avramescu, Adela, și-a informat soțul despre planurile “prietenilor ginerelui”, el, potrivit ei, “nici nu a vrut să audă despre asta”, dar, în același timp, nu a informat Statul Major al Frontului despre prezența, în casa sa, a doi legionari , probabil temându-se de represalii împotriva familiei lor din partea NKVD [1. P. 19]. Cu toate acestea, este posibil ca cineva să-l fi turnat pe generalul Avramescu; conform unor date, acesta a fost generalul N. Dragomir [4. P. 185].

Generalul Gh.Avramescu cu familia/ Foto: historia.ro

Dovezi compromițătoare împotriva generalului Avramescu au fost obținute, de asemenea, în timpul anchetei în cazul lui Andras Schmidt, șef al Volksgrup-ului german din România și ofițer de informații german. S-a întâmplat ca, în februarie 1945, avionul cu care Schmidt a încercat să zboare în Germania, să fie doborât deasupra liniei frontului, de către un avion de vânătoare sovietic; el și cei doi care zburau împreună cu el – unul dintre liderii mișcării legionare, Stoicănescu și pilotul Marinescu – au fost arestați de serviciile de informații sovietice. Într-un mesaj telefonic către Moscova, adresat lui Viaceslav Molotov, reprezentantul Comisiei Aliate de Control în România, A.P. Pavlov, raporta: “Situația de deplină nepedepsire și libertate de acțiune acordată legionarilor, de către Rădescu, a dus la faptul că această agentură hitleristă folosește avioane românești pentru a transfera diversioniștii săi peste linia frontului. La 9 februarie, în zona Debrecen, avioanele noastre de vânătoare au doborât un avion românesc, cu care doi ofițeri, strâns legați cu germanii și organizațiile legionare subterane, încercau să plece din România”. [5. C. 103].

În timpul interogatoriilor, au rostit numele generalului Avramescu, ca fiind printre “organizatorii conspirației” împotriva Armatei Roșii. Viabilitatea acestor informații poate fi pusă sub semnul întrebării, deoarece acestea au fost obținute sub presiunea anchetatorilor NKVD și, în lista ”conspiratorilor”, au nimerit chiar șeful Statului Major Român, generalul C. Sănătescu, precum și alți comandanți militari de seamă ai Armatei Române, care au luptat împotriva Germaniei hitleriste, de partea Armatei Roșii. [ 6].

La 2 martie 1945, generalul Avramescu a fost chemat la Comandamentul sovietic. Împreună cu el, trebuia să sosească acolo și adjunctul șefului Statului Major al Armatei a 4-a române, generalul N. Dragomir. Generalul Avramescu, însoțit de lucrătorii SMERȘ-ului (SMERȘ, de la ”Smert’ Șpionam/ moarte spionilor, a fost serviciul de contrainformații al Armatei Roșii – n.r.), a fost așezat într-o mașină. În cealaltă mașină se afla generalul Dragomir. Practic, aceasta însemna arestarea lor. Pe drum, după cum s-a menționai mai sus, în timpul raidului avioanelor germane și al tirului acestora asupra mașinilor în care se aflau generalii și însoțitorii lor, generalul Avramescu a fost ucis.

La 4 martie 1945, în orașul Lucenec, au fost arestați membrii familiei generalului – soția sa Adela și fiica mai mică, Felicia, împreună cu fiul ei de 11 luni, Paltin, care se aflau, la acea vreme, împreună cu generalul, pe front [1. P. 39].

La 6 martie 1945, în celula de detenție, Felicia s-a sinucis, luând cianură de potasiu. Rămâne, în continuare, un mister: cum a ajuns otrava în celula ei? O avuse cu ea sau i-a pasat cineva otrava? Cine? Și cu ce scop?

Cel mai probabil, unul dintre ai săi, care dorea să-și acopere urmele, deoarece ofițerii SMERȘ erau interesați să clarifice relația soțului ei cu legionarii. În plus, un prunc rămânea fără mamă, și nu știau ce să facă. Ostașii sovietici au fost nevoiți să preia copilul și aveau grijă de el, cât de bine puteau. Paltin a devenit, astfel, fie “fiul regimentului”, fie “minorul captiv” [3. P. 45]. Până la urmă, câteva luni mai târziu, a fost transferat în grija fiicei mai mari a generalului Avramescu, Rodica.

La 14 martie 1945, a început interogatoriul Adelei Avramescu. În prezent, înregistrările acestor interogatorii, care sunt păstrate în arhivele FSB (Serviciul Federal de Securitate – n.r.) și, din care i s-a permis lui Paltin Sturdza să se documenteze, reprezintă o sursă importantă “în cazul generalului G. Avramescu”.

La început, nu se știa nimic despre moartea generalului. Nici Statul Major General al Armatei Române și nici Guvernul român nu au primit niciun raport sau un comentariu cu privire la moartea sa. Ca și cum generalul ar fi dispărut fără urmă. Și, abia la 22 martie 1945, într-un raport secret al lui Beria către I.V. Stalin, s-a raportat că, în timpul trecerii generalului Avramescu spre sediul Frontului al 2-lea Ucrainean, el a fost ucis, ca urmare a unui raid al aviației inamice.

Până în prezent, există două versiuni ale morții generalului. Potrivit uneia dintre ele, generalul, într-adevăr, a fost ucis accidental, în timpul tirului asupra mașinii cu care se deplasa. Potrivit unei alte versiuni, folosindu-se de un atac de avioane germane, l-au ucis agenții SMERȘ-ului, deoarece niciunul dintre militari, cu excepția generalului Avramescu, nu a suferit în urma atacului.

De asemenea, rămân neclare motivele arestării generalului Avramescu. Înainte de criza politică din țară, legată de înlăturarea guvernului Rădescu și instituirea unui guvern pro-comunist al lui Petru Groza, generalul Avramescu s-a bucurat de încrederea Comandamentului sovietic. La 12 ianuarie 1945, a primit mulțumiri personale de la mareșalul Rodion Malinovski, pentru participarea activă la lupta împotriva Germaniei naziste.

Însă, spre luna martie 1945, situația s-a schimbat. Comandamentul sovietic, după cum rezultă din documentele de care dispunem până în prezent, a început să bănuiască că Avramescu pregătea o “conspirație a generalilor”, cu scopul de a transfera armata română de partea germanilor, cu ocazia pregătirii ofensivei germane din Ungaria, în zona lacului Balaton. În literatura istorică contemporană, chiar a apărut expresia “conspirație din 23 august, invers”, adică pregătire pentru trecerea unităților române de partea germanilor, spre deosebire de 23 august 1944, când România a trecut de partea Uniunii Sovietice și aliații acesteia, în cadrul coaliției anti-hitleriste [7. P. 22].

Potrivit unei alte versiuni, generalul Avramescu a căzut victimă unor intrigi politice și a dezinformării, pe care legionarii români – conduși de Horia Sima, care s-au stabilit la Viena și s-au declarat guvernul român în exil – o distribuiau din abundență. Difuzau activ emisiuni radio pentru România și își trimiteau ilegal agenții acolo. Interceptările radio, de către contrainformațiile sovietice, ale emisiunilor postului fascist ”Donau” difuzate de guvernul Sima de la Viena, în care generalul Avramescu era înfățișat ca lider al “conspirației” generalilor români, au jucat un rol negativ [7. P. 22].

Din păcate, până în prezent, rămân secretizate documentele păstrate în arhiva militară din orașul Podolsk (regiunea Moscovei), inclusiv telegramele cifrate, interceptate de contrainformațiile sovietice și care au fost trimise de la Viena la casa conspirativă a legionarilor din București, al cărei proprietar, în acel moment, fusese recrutat de serviciile secrete sovietice. La rândul lor, acestea au început să-și conducă jocul radio. Poate că aceste documente ar putea arunca lumină asupra “cazului generalului Avramescu”.

Situația politică din țară ar putea, de asemenea, afecta negativ soarta generalului Avramescu. În zilele de criză din februarie – martie 1945, după demisia guvernului generalului Rădescu, Avramescu a fost propus, de Regele Mihai și de opoziția anticomunistă, ca unul dintre candidații pentru funcția de prim-ministru al guvernului român. La 27 februarie 1945, reprezentantul sovietic în Comisia Aliată de Control (CAC) în România, V.L. Bogdenko, referindu-se la ziarele românești, în depeșa sa trimisă la Moscova, numește, în calitatea de succesori posibili ai generalului Rădescu, următoarele personalități propuse de rege, pentru funcția de prim-ministru: prințul Știrbei, generalul Avramescu și președintele Comisiei române pentru îndeplinirea condițiilor Armistițiului, Rădulescu [8], în opoziție cu candidatura liderului organizației țărănești ”Frontul Plugarilor”, Petru Groza, susținut de comuniști. Mai mult, regele Mihai l-a chemat pe Avramescu la București, pentru consultări. Poate că acest lucru a jucat, de asemenea, un rol tragic în soarta generalului. În condițiile unei lupte politice aprige între forțele politice opuse, el ar putea deveni o figură politică indezirabilă.

Și totuși, potrivit lui Paltin Sturdza, care a lucrat la identificarea documentelor referitoare la „cazul general Avramescu” în arhivele din România, Germania, SUA, arhiva FSB din Rusia, bunicul său nu a participat la conspirații împotriva Armatei Roșii [1. P. 17, 19]. În condițiile ofensivei Armatei Roșii din primăvara anului 1945, adică cu două luni înainte de sfârșitul războiului și victoria asupra Germaniei naziste, trecerea de partea sa ar fi fost complet lipsită de sens și imposibilă.

În ceea ce privește circumstanțele morții generalului Avramescu, în opinia mea, există dovezi care vorbesc mai degrabă în favoarea caracterului accidental al acestui fapt.

În primul rând, Beria, trimițând un raport sub antetul ”strict secret”, nu ar fi avut de ce să-l dezinformeze pe Stalin despre circumstanțele morții generalului [8].

În al doilea rând, studierea schemei raidului efectuat de aviația inamică, precum și a găurilor produse și înregistrate pe parbrizul mașinii în care se afla generalul Avramescu, a traiectoriilor gloanțelor, unul dintre acestea nimerind în umărul generalului și celalalt în plexul solar, și nu în tâmplă sau în ceafă, mărturisesc în favoarea acestei versiuni.

După cum am menționat mai sus, rămân, de asemenea, neclare circumstanțele decesului fiicei generalului Avramescu – a mamei lui Paltin Sturdza, Felicia. Nici până în ziua de astăzi, nu a fost găsit mormântul ei. Nepotul generalului Avramescu a vizitat un cimitir din satul maghiar Jaszkise, unde putea fi înmormântată mama lui. Istoricii maghiari, în special Jozha Antal, l-au ajutat în căutarea sa. Dar, din păcate, nu a obținut nicio informație despre înmormântare și nu a reușit să identifice mormântul mamei.

Poate că a fost înmormântată într-un mormânt comun. În ceea ce-l privește pe generalul Avramescu însuși, el a fost înhumat într-un cimitir din Budapesta, iar, după 1989, rămășițele lui pământești au fost transferate în Arad – oraș pe care, în 1944, el îl elibera de sub trupele germano-ungare.

Ce concluzii se pot trage, fără echivoc, din cele relatate mai sus?

Războaiele, mai ales cele din secolul al XX-lea, sunt pline de tragedii care au afectat atât națiuni și grupuri întregi de populație, cât și soarta unor indivizi. Până acum, multe evenimente și fapte rămân neclarificate complet. Și, doar accesul la materialele din arhive și declasificarea documentelor care sunt încă clasificate drept “secrete”, în primul rând din arhiva FSB și cele militare, îi vor ajuta pe istorici să avanseze în dezvăluirea cauzelor și ale circumstanțelor vieții și ale morții unor asemenea personalități, precum generalul G. Avramescu.

Acest articol este scris, în principal, pe baza materialelor publicate de nepotul generalului G. Avramescu, Paltin Sturdza, precum și în urma studierii unor arhive rusești.

                                                                                                                                                      (Revista ”Slavianovedenie”, 2015. Nr. 1)

Bibliografie

1. Sturdza P. Conspiratori legionari şi agenţi sovietici împotriva generalului Avramescu // Dosarele istoriei. 2003. № 3.
2. Moraru D. Reflecții pe marginea cazului Avramescu. Convorbire cu prinţul Paltin Sturdza // Lumea magazin. 1997. № 3.
3. Sturdza P. Reflecții pe marginea cazului Avramescu // Lumea magazin. 1997.
4. Sănătescu. Jurnal. Bucureşti. 1993.
5. Три визита А.Я. Вышинского в Бухарест. 1944–1946. Документы российских архивов. М., 1998.
6. Государственный архив Российской Федерации. Ф. 9401. Оп. 2. Л. 174–175.
7. Кlein G. Începuturile rezistenţei antisovietice în România (23 august 1944 – 6 martie 1945) // 6 martie 1945. Începuturile comunizării României. Bucureşti, 1995.
8. Архив вешней политики Российской Федерации. Ф. 0125. Оп. 33. П. 129. Д. 22. Л. 29–30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 580155