Prima medalie aniversară în onoarea a 75 de ani de la Victoria asupra nazismului a fost înmânată la București
30/04
MAE rus: SUA vor să șteargă granița dintre diferitele tipuri de arme nucleare
01/05

File de istorie. 1944-1945: Cooperarea militară sovieto-română, în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei (XXII)

La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Foto: Vesti din Rusia

La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

O nouă etapă în dezvoltarea cooperării au fost operațiunile militare comune ale trupelor sovietice și române pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub jugul fascist, sub care s-a regăsit ca urmare a înțelegerilor de la Munchen, între puterile occidentale și Germania nazistă.

Сooperarea în luptă a forțelor Frontului al 2-lea Ucrainean cu forțele române din subordinea lui, în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, s-a desfășurat în timpul operațiunilor militare ”Budapesta”, ”Viena” și ”Praga”.

La mijlocul lunii decembrie 1944, în cadrul Operațiunii ”Budapesta”, armatele aripii drepte a celui de-al 2-lea Front Ucrainean (a 27-a și a 40-a) și Armatele române I și a 4-a, subordonate acestora, au traversat granița ungaro-cehoslovacă, intrând pe teritoriul Cehoslovaciei, dinspre sud. Armata a 6-a de tancuri a fost prima care a ajuns la frontiera ungaro-cehoslovacă. Corpul al 9-lea mecanizat al acesteia, sub comanda general-locotenentului M. Volkov, a ajuns, la 10 decembrie, la graniță, la sud de orașul Ŝahi și, după luptele crâncene, a eliberat, la 14 decembrie, orașul. Până la 20 decembrie, Corpul a mai eliberat trei orașe din Slovacia de Sud – Slatina, Turovce și Levice. Armatele sovietice a 27-a și a 40-a și cea de a 4-a română au ajuns la frontiera ungaro-cehoslovacă, la 17 decembrie. Formațiunile Armatei a 27-a au eliberat, la 21 decembrie, marele oraș din Slovacia de Sud, Rimavská Sobota. Până în acest moment, trupele Frontului al 4-lea Ucrainean, învingând rezistența puternică a inamicului din Carpați, a eliberat orașele din Slovacia de Est – Humenné, Mihalovce și Trebišov și a ajuns pe linia Stropkovului, la vest de Dorgava și Senja.

Generalul-locotenent I.Managarov și generalul de Corp V.Atanasiu, la punctul de comandă al Armatei române 1, din Cehoslovacia/ Foto de arhivă

“Populația Cehoslovaciei își întâmpina eliberatorii cu bucurie și cu dragoste. În legătură cu intrarea trupelor sovietice pe teritoriul Cehoslovaciei, Consiliul Militar al celui de-al 2-lea Front Ucrainean a emis un ordin special, care reglementa linia de conduită a trupelor sovietice și a celor române care au operat în comun.

În fața celui de-al 2-lea Front Ucrainean, pe secțiunea de la Mokrance până la Dunăre, se apărau formațiunile Armatei a 6-a și a 8-a germane și o parte a forțelor Armatei 1 ungare. Aveau ordinul ca, folosindu-se munții împăduriți, să nu permită avansarea trupelor sovietice spre vest și să acopere în siguranță spatelui grupării de atac, care urma să treacă la contraofensivă în direcția Budapesta. Trupele sovietice erau forțate să opereze în condiții dificile: ninsoare abundentă, ceață frecventă și comunicații slabe.

Operațiunile ofensive, pe teritoriul Cehoslovaciei, au devenit o etapă importantă în cooperarea trupelor sovietice și române. Aici, trupele românești au acționat, în general, în mod compact. Armata a 4-a română, incluzând 8 divizii, era sub comanda operațională a Armatei a 40-a. Armata română I – după sosirea de la Budapesta, la 20 ianuarie1945, a celui de a 7-lea Corp al acesteia – și-a unit ambele sale Corpuri (în total, 6 divizii) și a început să acționeze ca o formațiune operativă, fiind în subordonarea operațională a Armatei a 27-a. Începând din 25 ianuarie, a trecut la subordonarea operațională a Armatei a 53-a și a interacționat cu ea, până la sfârșitul războiului. Divizia de voluntari ”Tudor Vladimirescu” a continuat să facă parte din Corpul al 33-lea de pușcași al Armatei a 53-a. Numai în cazuri individuale, care cereau o regrupare rapidă a trupelor, pentru a efectua un atac concentrat asupra inamicului sau pentru a respinge atacurile acestuia, comandamentul sovietic folosea, pentru perioade scurte de timp, unele unități românești, în afara armatelor române. Armatele românești erau folosite pe flancurile dintre armatele sovietice. Astfel, Armata a 4-a română a acționat între Armata a 40-a, aparținând celui de-al 2-lea Front Ucrainean și Armata a 18-a; Armata română I a funcționat, inițial, între Armata a 40-a și Armata a 27-a, iar, mai târziu, între Armatele a 40-a și a 53-a.

Un rol important în organizarea asistenței reciproce l-au jucat ofițerii de legătură sovietici, care se aflau pe lângă armatele române, precum și consfătuirile sistematice, cu participarea comandanților români și contactele personale. Astfel, înainte de începerea ofensivei programate pentru 12 ianuarie 1945, a fost organizată o consfătuire a comandanților sovietici și români, care a avut loc la punctul de comandă al mareșalului Semion Timoșenko. La 7 februarie, comandantul Armatei a 40-a, general-colonelul Fiodor Jmacenko, a condus o întâlnire a comandanților sovietici și români la punctul de comandă al Armatei a 4-a române, unde a fost coordonat planul acțiunilor comune, în cadrul ofensivei asupra Banská-Bystrica.

Luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei (decembrie 1944- 5 mai 1945)/ Foto de arhivă

După ce au lansat o ofensivă generală, la 12 ianuarie, trupele Armatelor a 40-a, a 27-a și a 53-a sovietice și cele două Armatele române care operau împreună cu acestea, au obținut, spre sfârșitul lunii februarie, succese importante. Au fost eliberate regiunile centrale din Slovacia, inclusiv orașele Pliesovoe, Lučenec, Krivan, Tri Vody, Rožnava, Brezno și altele. Trupele sovietice și române au ajuns la râul Hron și au respins o serie de contraatacuri inamice puternice.

Aceste lupte grele și îndârjite cu inamicul se desfășurau în perioada celei mai acute lupte politice interne din România, când anumite forțe conduse de generalul Rădescu, șef al guvernului, sabotau participarea țării la război, căutau să concentreze un număr semnificativ de unități militare înăuntrul țării, pentru a le folosi în scopurile lor politice.

Lupta politică ascuțită din țară se răsfrângea asupra situației trupelor române care operau pe front și asupra moralului lor. În timp ce forțele patriotice îi îndemnau pe ostași să-și arate dăruirea de sine și perseverența în luptele împotriva nazismului și cereau aprovizionarea Armatei combatante cu tot ce era necesar, forțele politice influente și o parte din ofițerimea de pe front căutau să slăbească participarea Armatei române la lupte, semănând, în rândurile militarilor români, neîncredere față de Armata Sovietică și contribuiau la răspândirea, în rândul trupelor, a propagandei hitleriste cu privire la utilizarea de către Hitler, în viitorul apropiat, a unei “arme noi”, care avea să schimbe situația de pe front, etc.

Din cauza întârzierii constante în trimiterea completărilor de personal, a armamentului și a echipamentelor pentru armata de pe front, trupele române erau incomplete și întâmpinau dificultăți grave. Pentru data de 10 februarie 1945, în loc de 177.496 de militari – cât trebuia să fie după plan, în unitățile angajate în lupte nu se aflau decât 97.114 de persoane, lipsa de personal însumând 80.382 de oameni. Lipsa de arme pentru Armatele române I și a 4-a, pentru data de 1 februarie 1945, au fost: puști – 27.505; pistoale automate – 9.914; mitraliere ușoare – 1.411; mitraliere grele – 244; arme antitanc – 210; aruncătoare de mine – 2.852. În februarie 1945, reprezentantul Comisiei Aliate de Control (organul care urmărea îndeplinirea condițiilor Armistițiului sovieto-român din 12 septembrie 1944 – n.r.), general-locotenentul V.Vinogradov, a fost chiar obligat să-i facă câteva note șefului Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Sănătescu, cerându-i să fie îmbunătățită în mod hotărât aprovizionarea și înzestrarea trupelor române de pe front.

Comandamentul hitlerist încerca să folosească lupta politică acută din România și dificultățile cu care se confrunta Armata Română, pentru demoralizarea ei. S-au intensificat emisiunile radio pentru trupele române, în unitățile române se trimiteau și se debarcau spioni, sabotori și transfugi care aducea scrisori de la generalii și ofițerii români, aflați în Germania și în Austria, care se adresau comandanților unităților și formațiunilor românești, cu apel la trecerea de partea hitleriștilor. În ciuda tuturor acestor uneltiri, cooperarea dintre forțele sovietice și române devenea din ce în ce mai puternică și mai amplă. În timpul luptelor din cadrul ofensivei din ianuarie-februarie, trupele sovietice sprijineau constant trupele române și le ajutau să îndeplinească misiunile de luptă propuse. În timpul ofensivei celei de-a 4-a Armate române în direcția Roznava, inamicul, concentrând mari forțe de tancuri, a căutat să distrugă cel de-al 6-lea Corp al Armatei române, care a trecut pe malul nordic al canalului. Comandamentul sovietic a pus urgent la dispoziția celei de-a 4-a Armate cea de-a 53-a brigada sovietică de luptători antitanc. Aceasta a permis crearea, în fâșia Armatei, a unei densități de 15-20 de piese de artilerie la 1 km de front și respingerea contraatacurilor inamice. Când Armata a 4-a a reluat atacul asupra orașului Rožnava, aceasta a fost consolidată cu un batalion de lupta antitanc sovietic, din cadrul Regimentului al 342-lea de aruncători de mine, care avea în dotare ”Katiușe”. Corpul al 2-lea al acestei Armate a primit cel de-al 54-lea ”raion întărit” sovietic. În luptele pentru Rožnava, a participat, de asemenea, cel de-al 51-lea Corp de pușcași, în a cărui componență au fost incluse două divizii române – a 3-a de infanterie și a 8-a de cavalerie.

Comandantul Corpulu al 51-lea de pușcași a întărit Divizia a 3-a infanterie cu un divizion de tunuri de 152 mm și cu Regimentul al 264-lea de artilerie antitanc. Aruncătoarele de mine ale Corpului au fost localizate astfel încât să susțină unitățile românești în cazul dacă era necesar. Când, în luptele pentru înălțimea 379, inamicul a oprit înaintarea primului Regimentului infanterie română, i-au venit în ajutor unitățile din flancul stâng ale Diviziei ”Oriol” de pușcași și, prin eforturi comune, ei au preluat controlul asupra înălțimii.

La rândul lor, românii veneau în ajutorul trupelor sovietice. Astfel, când, în zona localității Leken, inamicul a atacat cu forțe importante unitățile Diviziei a 232-a sovietice de infanterie, comandantul Diviziei a 3-a române de infanterie, care opera în apropiere, a trimis, pentru a ajuta trupele sovietice, un regiment de infanterie, care a ajutat la respingerea contraatacului inamicului. Ca rezultat, după zece zile de lupte îndârjite, a fost eliberat orașul Rožnava, un punct important de rezistență al hitleriștilor.

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974, alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din cele românești, precum și din presa rusă.)
                                                                                                                                                                                                                         (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 580158