Senatorul Kosaciov: ”Războiul hibrid” al Europei împotriva Rusiei
19/05
Americanii au aflat că Rusia construiește un ”monstru al mărilor”!
19/05

Pompeo, despre ventilatoarele și testele pentru Covid-19 trimise în Rusia

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov și omologul său american, Mike Pompeo/ Foto: yandex/ FAN

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a anunțat, într-un interviu pentru Washington Examiner, că Statele Unite au livrat în Rusia aparate de ventilare artificiale a plămânilor și teste pentru depistarea noului coronavirus, scrie Lenta.ru.

”Președintele nostru a vorbit cu Putin și a hotărât să ofere ajutor Rusiei. Este vorba despre teste și ventilatoare. Aparatele sunt deja pe drum”, a spus șeful diplomației de la Washington. Pompeo a subliniat că cei de la Casa Albă sunt bucuroși să acorde sprijin Moscovei și că țările s-au susținut, nu o dată, una pe cealaltă în diferite situații.

Pompeo a arătat, în special, că SUA și Rusia și-au acordat sprijin una celeilalte în lupta împotriva terorismului. Dar, a adăugat că, oricum, ”unele dintre acțiunile Moscovei contravin valorilor democratice”. Secretarul de stat a dat drept exemplu acțiunile Rusiei în Siria, conflictul armat din estul Ucrainei și aderarea Crimeii, pe care o consideră ilegală (Moscova neagă astfel de acuzații).

La 7 mai, președintele Rusiei și cel al SUA, Vladimir Putin și Donald Trump, au convenit să continue lupta împotriva pandemiei și au dat o apreciere pozitivă rezultatelor obținute. Ei au apreciat că pentru cele două țări este important să mențină dialogul: numai așa, ”ele pot realiza multe în sfera stabilității strategice”. Trump i-a promis lui Putin ajutor pentru Rusia în lupta împotriva noului virus și un lot de aparatură medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 516041