Peskov, despre experiența unui bolnav de Covid-19
27/05
Laboratoarele secrete ale SUA din Ucraina. Opoziția a depus plângere la ONU
28/05

”Cartea războiului scrisă de copii. Jurnale 1941-1945.”

Foto: Aif.ru

Redacția săptămânalului ”Argumentî i Faktî” (AiF) a publicat ”Cartea războiului scrisă de copii. Jurnale 1941-1945″ încă din anul 2015, iar, acum, a lansat și versiunea audio a acesteia, în format de podcast.

Volumul include 35 de documente autentice – jurnale ale celor care, în timpul războiului, aveau între 9 și 17 ani. Au fost scrise în Leningradul asediat, în ghetouri, în lagăre de concentrare, în spatele frontului sau chiar pe front. Unii dintre autorii au murit, iar aceste însemnări au rămas singura dovadă a vieții lor. Alții au trăit până la bătrânețe și au predat, personal, jurnalele lor la redacția AiF.

Eroii „Cărții războiului scrise de copii” sunt, din ce în ce mai puțini, printre noi. Tatiana Rudîkovskaia este una dintre ei. Are 88 de ani și și-a scris jurnalul în Leningradul asediat/ Foto: Dmitri Rudakov

”Cartea războiului scrisă de copii” a primit cinci premii de top, inclusiv Premiul Guvernului Rus în domeniul mass-media.
În 2016, jurnalele au fost sonorizate de către 35 de oameni celebri – artiști, persoane publice, sportivi, prezentatori de televiziune, Eroii Rusiei și ai URSS. Printre aceștia s-au numărat cosmonautul Aleksei Leonov, pianistul Denis Mațuev, regizorul Nikita Mihalkov, popularii artiștii populari, precum Vasili Lanovoi, Oleg Basilașvili, Ciulpan Hamatova și Konstantin Habenski, dirijorul Vladimir Spivakov, patinatoarele Irina Rodnina și Tatiana Navka, prima balerină Svetlana Zaharova și mulți alții.

Proiectul “Cartea războiului scrisă de copii” este disponibil pe site-ul AiF în format de carte, în rusă și engleză (https://aif.ru /society/people
/detskaya_kniga_voyny_o_chyom_pisali_malenkie_zhertvy_bolshoy_trag,
iar acum, a fost lansat și într-un format nou, de podcast-uri; acestea sunt disponibile pe principalele site-uri ale podcasturilor, precum:

Apple Podcasts: https://apple.co/34CgZiE
Google Podcasts: https://bit.ly/2Vuk40a
Яндекс. Музыка: https://bit.ly/2K5n4La
Soundcloud: https://bit.ly/2K2UR7P
Castbox: https://bit.ly/2Vrydv7

Foto: Fișman/ RIA Novosti

Proiectul nu este comercial, de aceea, cartea nu este de vânzare. AiF a transferat exemplarele cărții în limba rusă la toate muzeele, bibliotecile centrale ale centrelor regionale din Rusia, la organizațiile veteranilor și toate școlile din Moscova. Cartea a fost trimisă la sediile ONU, UNICEF și UNESCO, la Centrul Simon Wiesenthal, la Biblioteca Congresului SUA, la Bundestag și alte organizații internaționale.

Exemplarele de carte în limba engleză au fost trimise la redacțiile tuturor celor mai mari canale de televiziune din lume, la ziarele influente și site-urile mari de internet. Publicația este disponibilă pentru studenții, profesorii și conducerile celor mai de seamă universități din lume.

                                                                                                                                                                                                                  Anna Gorodkova (AiF)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 580159