Putin, invitat de Boris Johnson la summitul pentru vaccinul anti-covid
27/05
Aprilie-mai 1945, Operațiunea ”Berlin”: La apărarea ultimului bastion al lui Hitler a luat parte ”Internaționala nazistă” din întreaga Europă
27/05

În Ucraina au fost desecretizate opt laboratoare SUA cu patogeni extrem de periculoși

Foto: Reuters

În Ucraina au fost descoperite laboratoare biologice americane, ce adăpostesc probe ale unor agenți infecțioși extrem de periculoși și menite ”să prevină dezvoltarea unor arme biologice”, afirmă, în numărul său din 26 mai,
publicația ”Ukrainskie novosti”, citând datele Ministerului Sănătății de la Kiev.

Potrivit sursei, Agenția americană pentru reducerea amenințărilor (Defense Threat Reduction Agency, DTRA), subordonată Pentagonului, a construit și modernizat opt laboratoare în Ucraina. În total, arată ”Ukrainskie novosti”, în proiect au fost cooptate 13 Institute naționale de cercetare și laboratoare din Ucraina.

Tot din datele ministerului ucrainean al Sănătății reiese că DTRA a acționat prin ”Programul de implicare în activitate biologică specială” în perioada cuprinsă între 2005 și 2014. În cadrul acestui program au fost construite, modernizate și date în exploatare opt laboratoare în regiunile Vinnița, Dnepropetrovsk, Zakarpatie, Lvov, Harkov, Herson, Ternopol, precum și în baza laboratorului central republican din Crimeea. ”Contractul prevedea acordarea de ajutor Ucrainei pentru prevenirea proliferării tehnologiilor, agenților patogeni și studiilor aflate la Institutul național de epidemiologie și igienă (orașul Lvov), la Institutul de cercetări științifice împotriva ciumei (Odessa) și în structurile Ministerului Sănătății, precum și la alte obiective, care puteau fi folosite la dezvoltarea armelor biologice”, au explicat surse din Ministerul ucrainean al Sănătății.

În 2016, prin memorandumul încheiat între Ministerul pentru integrare europeană al Ucrainei și Black and Vitche Special Projects Corp., cooperarea a fost reluată. Pentru 2016-2019, era planificat să beneficieze de 1,28 milioane dolari. Printre principalele obiective figura conectarea laboratoarelor ucrainene la softul online al Sistemului electronic integrat de supraveghere a bolilor (ELISNZ).

În memorandum se specifica în mod deosebit că, la program pot participa numai laboratoarele și institutele ministerului ucrainean al Sănătății, aprobate de partea ucraineană și de cea americană. De asemenea, documentul menționa obligația părții ucrainene de a asigura acces total la aceste unități a reprezentanților Black & Vitche.

Publicația ”Ukrainskie novosti” precizează, de asemenea, că date mai exacte se regăsesc în Fișa de înregistrare a proiectului, avizat în februarie 2017 de prim adjunctul, de atunci, al Ministerului Economiei, Maksim Nefedov. Respectivul document cuprinde, deja, 13 obiective unde se lucrează: Institutul de medicină veterinară experimentală și clinică, Centrul de control și monitorizare al Ministerului Sănătății al Ucrainei, precum și cinci laboratoare din Kiev și regiunea Kiev, două din Lvov și câte unul din Dnepropetrovsk și Odessa.

La 17 aprilie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că laboratoarele americane situate în afara Statelor Unite pot dezvolta agenți patogeni mortali, inclusiv în scopuri militare. Potrivit acesteia, Statele Unite încearcă să-și consolideze prezența biologică, inclusiv în spațiul post sovietic. Astfel, la Moscova este cunoscut faptul că Washingtonul a propus Georgiei să extindă cercetările militare, într-un laborator biologic situat în apropiere de Tbilisi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 582690