Deputat german: Berlinul trebuie să răspundă la sacțiunile SUA împotriva Nord Stream-2
17/06
Leonid Radzihovski: Negri și albi. Și Trump, și democrații rup țara în două
17/06

Natalia Oreiro a cerut cetățenie rusă

Moscova, martie 2018. Natalia Oreira ține conferința de presă, în timpul turneului său prin Rusia/ Foto: TASS

Actrița și cântăreața Natalia Oreiro, din Uruguai, a depus documentele pentru obținerea cetățeniei ruse, scrie agenția TASS.

Oreiro a relatat cum, într-o zi, a intrat în Ambasada Rusiei din Argentina, unde i s-a propus să completeze formularele pentru solicitarea cetățeniei Rusiei. ”Am spus că pentru mine ar fi o mare onoare”, a declarat artista, adăugând că a completat hârtiile în vederea obținerii cetățeniei Federației Ruse.

Natalia Oreiro s-a născut în 1977, la Montevideo, iar cariera de actriță și cântăreață a început-o în Argentina. Ca actriță, a devenit renumită prin rolul interpretat în serialul ”Îngerul sălbatic”. Este ambasador UNICEF al bunăvoinței. Despre dorința de a primi cetățenie rusă a vorbit pentru prima dată în 2019. Ea vorbește și cântă în limba rusă.

”În ultimii 20 de ani, vin în Rusia aproape în fiecare an, povestește Natalia, iar, de la prima vizită din 2001, am simțit o legătură spirituală deosebită cu această națiune. M-am simțit foarte aproape cu acești oameni, cu cultura și istoria lor. Istoria Rusiei este o poveste foarte puternică, mare, plină de curaj și rezistență. Întotdeauna am admirat nu numai modul în care durerea războaielor este depășită, ci și manifestarea rușilor în artă. Sunt un fan al marilor scriitori și poeți ruși”.

În mai, Oreiro i-a felicitat pe toți rușii cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la Victoria aspra Germaniei naziste, interpretând un fragment din melodia ”Avem nevoie de o singură victorie” din filmul sovietic ”Gara Belorusski” .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 580158