Decizia UE privind deschiderea granițelor cu Rusia
29/06
Observatori independenți: La Moscova, votul se derulează în calm
30/06

Serghei Lavrov a dezvăluit dacă a fost sau nu bolnav de Сovid-19

Foto: flickr.com

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a anunțat că nu a fost bolnav de Сovid-19. ”Dumnezeu m-a ocrotit până acum”, a spus șeful diplomației de la Moscova într-un interviu acordat pentru proiectul Epidemia, al postului RT.

Ministrul a subliniat că la MAE se respectă toate recomandările Rospotrebnadzor (Protecția consumatorului, n.r.) și ale Departamentului de sănătate al Moscovei, inclusiv în ceea ce privește munca de la distanță, dar că el nu se află ”la distanță”.

”Eu trebuie să vin, să văd… De fapt, ca toți cei care lucrează în birourile lor”, a arătat Lavrov. «Și eu sunt ”supravegheat”. Nu comunic cu un mare număr de oameni. Suntem verificați în mod regulat – de câteva ori pe săptămână. Dispunem de toate mijloacele de protecție individuală pentru vizitatori. În general, încercăm să rezolvăm problemele la telefon», a explicat diplomatul.

Pe de altă parte, Lavrov a declarat că la Moscova se vor trage concluziile privind gradul de pregătire pentru un al doilea val de coronavirus. Șeful MAE rus a recunoscut, totodată, că amploarea pandemiei de Covid-19 s-a dovedit imprevizibilă, în pofida experienței altor state.

Ministrul a dezvăluit că, din cadrul personalului MAE rus (aparatul central și regiuni), în jur de 40 de persoane s-au bolnăvit cu coronavirus, un diplomat a murit. Cel din urma avea 62 de ani, soția lui lucra la serviciul de ambulanță și, se pare, era asimptomatică cu virusul.

”Acum, desigur, se vor trage concluziile care se impun. Înainte de toate, concluziile trebuie să vizeze gradul nostru de pregătire pentru o eventuală repetare a unei pandemii similare, mai ales că tot mai mulți specialiști vorbesc despre un posibil al doilea val”, a subliniat Lavrov.

El a precizat că primul cuvânt aparține epidemiologilor, care trebuie să avertizeze din timp în legătură cu pericolul unui asemenea plan, pentru ca instituțiile să se poată pregăti pentru o avalanșă de pacienți. Lavrov a menționat, de asemenea, că se va păstra numărul de spitale care au fost construite, cu toate instalațiile, aparatura și mijloacele de protecție necesare.

”După toate probabilitățile, ele se vor reprofila în perioadele dintre epidemii, dacă va fi al doilea val. Asta e cel mai important”, a concluzionat ministrul rus.

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat, la rândul său, că, dacă se va întâmpla să fie al doilea val de Covid-19, autoritățile ruse îl vor întâmpina bine dotate. Potrivit spuselor sale, conducerea țării știe deja ce este de făcut pentru a minimaliza consecințele pandemiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 548235