Putin, despre amendamentele constituționale aprobate
06/07
A fost publicat textul actualizat al Constituției Rusiei
06/07

File de istorie. 1941-1945: Convoaiele nordice (I)

1941. Convoiul PQ-17/ Foto: Russkaia Mîsl

Convoaiele aliate arctice au devenit unul dintre exemplele marcante ale interacțiunii de luptă a flotelor aliate în al Doilea Război Mondial. Vă prezentăm un articol pe această temă, preluat din revista ”Russkaia Mîsl”.

Odată cu începerea războiului împotriva Uniunii Sovietice, conducerea hitleristă se baza pe izolarea politică a țării noastre, însă, la 12 iulie 1941, Marea Britanie și URSS au semnat, deja, un acord privind acțiunile comune în războiul împotriva Germaniei. La o conferință desfășurată la Moscova, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, reprezentanții URSS, ai Marii Britanii și ai Statelor Unite au luat decizii cu privire la acordarea unui ajutor cu arme și materiale strategice pentru Uniunea Sovietică și cu privire la livrările sovietice de materii prime pentru producția militară către Statele Unite și Marea Britanie.

La 11 martie 1941, Congresul Statelor Unite a aprobat legea Lend-Lease-ului (din limba engl., to lend – a da un împrumut și to lease – a da în chirie), care prevede transferul, de către Statele Unite ale Americii, către aliații coaliției anti-hitleriste de arme, muniții, mijloace de transport, echipamente industriale, produse petroliere, materii prime, produse alimentare și servicii necesare războiului. Valabilitatea acestuia era prelungită în mod repetat și acoperea nu numai perioada războiului, ci și primii ani postbelici. Legea a intrat în vigoare imediat după adoptarea sa. Spre 30 iunie 1945, acordurile de furnizare prin Lend-Lease au fost semnate de către Statele Unite cu 35 de țări. Ca răspuns, pentru armament și alte produse venite în URSS, aliații au primit 300 000 de tone de minereu de crom, 32 000 de tone de mangan, o cantitate semnificativă de platină, aur, lemn, etc.

De îndată ce a devenit evident că, în curând, mărfurile din Marea Britanie și SUA vor începe să ajungă în Uniunea Sovietică, s-a pus problema rutelor pentru livrarea lor. Cea mai apropiată și mai sigură cale din America până în URSS, în vara și în toamna anului 1941, trecea prin Oceanul Pacific. Dar, în primul rând, dintre cele cinci mari porturi sovietice din Pacific, numai Vladivostokul avea o legătură feroviară cu frontul și, în al doilea rând, încărcăturile dinspre Orientul Îndepărtat întârziau săptămâni întregi până ce ajungeau la destinație, fiind transportate pe magistrala feroviară Transsiberiană. Cu toate acestea, “ruta Pacificului” a funcționat pe tot parcursul războiului și 47% din mărfurile importate au fost livrate către Uniunea Sovietică prin intermediul acesteia. Tot aici funcționa podul aerian Alaska-Siberia – inaccesibil inamicului, prin care, în URSS, au fost aduse aproximativ 8 000 de avioane. O altă rută traversa Golful Persic și Iranul. Dar, a putut să funcționeze abia începând din mijlocul anului 1942. Ulterior, când toate problemele tehnice și organizatorice au fost rezolvate, această rută a preluat 23,8% din totalul livrărilor din partea aliaților. Însă, acest lucru s-a întâmplat mai târziu, iar nevoia de ajutor exista, deja, în toamna anului 1941.

Optimă era cea de-a treia rută – prin Mările Norvegiană și Barents, până la Murmansk și Arhanghelsk. În ciuda apropierii porturilor din nord de centrul țării și de front, această rută avea deficiențe semnificative. Portul Murmansk, care nu îngheța, se afla la doar câțiva zeci de kilometri de linia frontului și, prin urmare, era supus unor atacuri aeriene continue. Arhanghelsk, relativ îndepărtat de linia frontului, timp de câteva luni pe an devenea inaccesibil navelor, din cauza înghețării Mării Albe.

Traseul propriu-zis, de la Insulele Britanice până la Peninsula Kola, trecea de-a lungul coastei norvegiene ocupate, unde au fost amplasate bazele Forțelor Aeriene și ale Marinei Germane și, prin urmare, pe întreaga sa întindere se află sub influența continuă a forțelor navale și aeriene inamice. Cu toate acestea, în perioada decisivă pentru URSS, 1941-1942, direcția nordică s-a dovedit a fi cea mai eficientă. Organizarea convoaielor și responsabilitatea pentru siguranța trecerilor lor în porturile sovietice și înapoi aparținea Amiralității Britanice. În conformitate cu organizarea serviciului de escortă – așa cum s-a statornicit în flota britanică, de toate chestiunile legate de formarea convoaielor și de deplasarea acestora se ocupa Departamentul de transport maritim al Amiralității. Convoaiele au fost formate la baza Loch Ewe și Scapa Flow din Scotland, la Reykjavik și în Golful HvalFjord din Islanda (în 1944-1945 – doar în Loch Ewe).

Punctele de sosire a convoaielor și de trimitere a lor înapoi erau Murmansk, Arhanghelsk și Molotovsk (azi, Severodvinsk). Tranzițiile luau câte 10-14 zile. În perioada de îngheț, circulația navelor în Marea Albă a fost asigurată de spărgătoarele de gheață sovietice. Convoaiele includeau transporturi britanice încărcate în diferite porturi, cele americane și alte transporturi care ajungeau în Marea Britanie sau Reykjavik, din Statele Unite. Începând din 1942, mai mult de jumătate din navele din componența convoaielor erau americane. Din noiembrie 1941 până în martie 1943 (înainte de transferul unei părți a navelor sovietice în Orientul Îndepărtat), în convoaie erau incluse și transporturile sovietice.

1941. Încărcarea tancurilor ”Matilda”, destinate URSS, într-unul din porturile britanice/ Foto de arhivă

Inițial, britanicii își formau convoaie de 6-10 nave, trimițându-le la un interval de la una la trei săptămâni. Începând cu martie 1942, numărul de transporturi în convoaie a crescut la 16-25, iar PQ-16, PQ-17 și PQ-18 au avut, respectiv, 34, 36 și 40 de unități. De la sfârșitul lui decembrie 1942, convoaiele mari au început să fie împărțite în două grupuri, fiecare format din 13-19 nave. Din februarie 1944 au început să fie trimise convoaie formate din 30–49, iar în 1945, din 24–28 transporturi.

Trecerea convoaielor se făcea pe ruta Anglia (sau Islanda) – ins. Jan Mayen – ins. Medveji – Arhanghelsk (sau Murmansk). În funcție de situația gheții în Mările Groenlanda și Barents, traseul era ales la nord de Insulele Jan Mayen și Medveji (cât mai departe de bazele și aerodromurile inamice din Nordul Norvegiei) sau la sud de aceste insule (pe timp de iarnă).

Britanicii aplicau o protecție circulară transporturilor, care includea distrugătoare de escadră și de escortă, corvete, fregate, șalupe, vase curățitoare de mine și vânătoare de submarine. Fiecare navă primea un loc în ordinea generală de marș a convoiului. La detectarea submarinelor, unele dintre navele de pază părăseau convoiul și începeau urmărirea, adesea rămânând departe de convoi. În unele cazuri, convoiul se dezintegra (pe vreme furtunoasă, la amenințarea atacului navelor de suprafață). Pentru a proteja convoiul de un posibil atac al navelor de suprafață, era alocat un detașament de acoperire. Uneori, acesta a fost împărțit în două grupuri: un detașament de croazieră (acoperire strânsă) și un detașament de acoperire la distanță (operațional), care includeau nave de luptă, crucișătoare și, uneori, portavioane. Detașamentul de acoperire operațională se deplasa în paralel cu cursul convoiului sau era desfășurat în apropierea îndepărtată a bazelor inamicului. În zona operațională a Flotei de Nord sovietice (la est de meridianul de 18 ° și apoi la 20 ° de longitudine estică), securitatea a fost consolidată de navele și avioanele sovietice. În plus, navele sovietice căutau submarine și curățau de mine șenalul navigabil în apropierea golfului Kola și în istmul Mării Albe – spre Arhanghelsk.

Primul convoi din Marea Britanie spre URSS a plecat la 21 august 1941. Acesta era format din șase nave britanice și unul danez, păzite de două contra-torpilatoare, patru corvete și trei vase curățătoare de mine. El a fost botezat după numele operațiunii de trecere a acestuia – “Dervish”. Dar, mai târziu, când convoaielor care mergeau în Uniunea Sovietică li s-a atribuit marcarea cu literele PQ, cel dintâi document s-a numit PQ-0. Această însemnare a apărut complet întâmplător și reprezenta inițialele unui ofițer britanic din conducerea operațională a Amiralității – Peter Quelyn, care, la acea vreme, era responsabil de planificarea operațiunilor de convoi în Uniunea Sovietică. Convoaiele de întoarcere erau marcate cu literele QP. Începând din decembrie 1942, convoaiele erau marcate cu literele YW și, respectiv, RA și numărul de serie, începând cu numărul condițional 51. La 31 august 1941, convoiul ”Dervish” a ajuns, fără pierderi, la Arhanghelsk și a devenit adevărata întruchipare a cooperării militare anglo-sovietice. Mai era vorba de faptul că, împreună cu camioanele, minele, bombele, cauciucul și lâna, pe danele portului Arhanghelsk au fost descărcate și 15 avioane de vânătoare britanice, dezasamblate.

Noiembrie 1941. Hvalfjord, Islanda. Flotila a-6-a de distrugătoare, în exercițiu. Vedere de la bordul distrugătorului HMS ”Ashanti”. Copyright: © IWM. Original Source: http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/205140718

Până la sfârșitul anului 1941, alte 10 convoaie au trecut, pe ambele direcții. Situația care s-a dezvoltat în 1941 pe traseele externe de comunicații nu provoca îngrijorare pentru soarta convoaielor externe. Planul german ”Barbarossa” presupunea distrugerea Uniunii Sovietice într-o campanie de scurtă durată, în principal, de către forțele terestre și aviație. Prin urmare, Marina Militară Germană nici nu considera zona de peste Cercul Polar ca fiind teatru de ostilități. De aceea, germanii nu întreprindeau nicio măsură pentru a perturba comunicațiile externe și convoaiele nu aveau pierderi.

În acest sens, anul 1942, pentru convoaie din nord, nu semăna deloc cu cel precedent și se simțea o influență din ce în ce mai mare a inamicului. Întrucât Hitler nu credea că flota germană poate atinge obiectivele decisive ale războiului în Occident, împotriva Marii Britanii, el a hotărât să utilizeze nucleul marilor nave de suprafață, forțe semnificative ale flotei submarine și ale aviației pentru a obține victoria în Est.

                                                                                         (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 582660