Dmitri Kozak: Negocierile cu Ucraina amintesc de teatrul absurdului
10/07
Votul constituțional din Rusia, un moment istoric, consideră șeful Camerei româno-ruse
11/07

Tratat de pace. Propunerea Rusiei pentru Japonia

Clădirea Ministerului de Externe al Rusiei în Piața Smolenskaia din Moscova/ Foto: RIA Novosti

Moscova le-a propus autorităților de la Tokyo o bază conceptuală pentru încheierea tratatului de pace, dar, partea japoneză nu a răspuns, încă, la inițiativa Rusiei, a anunțat ministrul de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul forumului științific Lecturile ”Primakov”.

Șeful diplomației ruse a arătat că acordul trebuie să răspundă realităților momentului și să cuprindă numeroasele aspecte ale agendei bilaterale și globale.

”Am propus baze conceptuale pentru tratatul de pace; deocamdată, colegii noștri niponi nu au reacționat concret la acest concept. La baza a tot ceea ce trebuie să definească relațiile noastre, pe mai departe, se află o problemă ce datează din timpul rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial”, a explicat Lavrov, citat de TASS.

Potrivit spuselor sale, între Rusia și Japonia nu a existat o înțelegere privind încheierea unui tratat de pace, după rezolvarea chestiunii teritoriale.

”Auzim declarațiile vecinilor noștri japonezi cum că suntem dispuși să încheiem un tratat de pace imediat ce rezolvăm problema teritorială. Nu așa ne-am înțeles. Am convenit să ne concentrăm pe încheierea tratatului de pace. Așa cum cere, de altfel, și Declarația din 1956”, a adăugat Lavrov.

Ministrul a subliniat că la baza a tot ceea ce trebuie să definească viitoarele relații dintre Rusia și Japonia stă problema rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial.

«Oficialii japonezi au afirmat, în repetate rânduri, că recunosc rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, cu excepția rezultatelor privind Insulele Kurile de Sud sau, cum le numesc ei, ”teritoriile de nord”. Nu este o poziție legală. Poziția legală a Japoniei trebuie să fie determinată de faptul că Japonia a ratificat Statutul ONU, unde, la articolul 107, scrie că tot ceea ce au făcut puterile învingătoare nu poate fi pus în discuție», a subliniat Serghei Lavrov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 579426