Rusia a finalizat testarea primului vaccin anti-Covid din lume
12/07
Cazul Safronov. Yaakov Kedmi: Cum obțin serviciile străine informații
13/07

Institutul ”Primakov”: Lumea post-pandemie, dominată de confruntarea dintre SUA și China

Aleksandr Dînkin, președintele Institutului National pentru Studiere a Economiei Mondiale și Relațiilor Internaționale ”E.M.Primakov”/ Foto: TASS

Președintele Institutului Național de Studiere a Economiei Mondiale și Relațiilor Internaționale ”E.M.Primakov” (IMEMO), Aleksandr DÎNKIN, a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate agenției TASS, despre degradarea relațiilor dintre Washington și Beijing, despre rolul Rusiei în menținerea echilibrului mondial și a făcut o evaluare privind consecințele economice ale pandemiei de coronavirus.

În opinia dumneavoastră, care va fi principalul punct nevralgic, cea mai importantă caracteristică a ordinii mondiale în lumea post-pandemie?

Aleksandr Dînkin: – Pot da un răspuns absolut concret: confruntarea în plină ascensiune dintre Statele Unite și China, apariția bipolarității secolului al XXI-lea, care, desigur, va fi diferită de cea din perioada Războiului Rece, de confruntarea dintre URSS și SUA din a doua jumătate a secolului trecut. Dar, formarea noii bipolarități, degradarea relațiilor SUA-China devin constanta cheie a ordinii mondiale post-criză.

În urmă cu cinci ani, în Prognoza strategică globală a IMEMO, noi am presupus că ”noua bipolaritate” constituie unul dintre posibilele scenarii de modificare a ordinii mondiale. Astăzi, această ”tulburare bipolară” a sistemului mondial devine evidentă.

Încă din 2017, după cel de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist al Chinei, China și-a schimbat retorica și politica. Tot mai des, s-au făcut auzite pretenții nu doar de natură economică, dar și de supremație tehnologică. După venirea lui Donald Trump, în Statele Unite s-a pus și mai mult accentul pe măreția Americii. Acest lucru a fost însoțit de protecționism, de distrugerea consecventă a sistemului de acorduri și tratate internaționale. SUA s-au retras din cinci tratate fundamentale din domeniul stabilității strategice, dar și din numeroase acorduri multilaterale, comerciale, din domeniul schimbărilor climatice și cel umanitar. Apare aici o disonanță cognitivă cu lozinca americană referitoare la ”lumea bazată pe reguli”. Numai că, în loc de reguli, se întrevede o tentativă de a readuce lumea policentrică la starea unipolară. Un fel de darwinism geostrategic. Urmarea firească a rezolvării acestui conflict va fi o nouă bipolaritate, bipolaritatea secolului al XXI-lea.

– Care sunt cauzele și care este conținutul acestei concurențe acerbe?

Aleksandr Dînkin: – Din punctul meu de vedere, China nu a avut răbdare și i-ar mai fi trebuit cam cinci – zece ani. Înțelegând rapid acest lucru, Beijingul încearcă să ajungă la o înțelegere și, deocamdată, cedează.

Să analizăm, spre exemplu, Acordul privind reducerea restricțiilor comerciale, intrat în vigoare la 14 februarie anul curent și care cuprinde 198 de puncte. Dintre acestea, 105 obligații cuprind formularea ”China trebuie”, 88 – ”părțile trebuie” și numai cinci – ”SUA trebuie”. Vorbind în limbajul comentatorilor sportivi, scorul formal ar fi de 21:1 în favoarea Casei Albe. Și, deocamdată, acordul se îndeplinește în totalitate. Printre concesiile chineze aș include nu doar reducerea, în 2020, a barierelor tarifare de la 150 de miliarde la 75 de miliarde de dolari, adică la jumătate, dar și creșterea importurilor de carne de porc americană, liberalizarea legislației valutar-financiare (fuziunile și achizițiile de către investitori americani a unor companii financiare chineze, permisiunea de a lansa carduri de plăți americane pe piața internă a Chinei).

Din ianuarie până în aprilie 2020, exporturile Chinei în SUA s-au redus cu 24%. Importurile din SUA au scăzut cu numai 11%. În același timp, s-a redus deficitul comercial al SUA cu China. Dar, este deosebit de dificil să separi efectele taxelor și a pauzei de carantină în activitatea economică. În orice caz, încă din 2018, când taxele vamale funcționau, deja, schimburile comerciale dintre cele două țări (inclusiv cu Hong Kong) au atins vârful – 804,1 miliarde de dolari. Mai mult – acum, furnizorii chinezi pe piața americană sunt înlocuiți de cei din Mexic, Canada, Uniunea Europeană. Despre asta vorbește creșterea soldului negativ al SUA din schimburile comerciale cu companiile acestor țări și cu UE.

Dar, ca răspuns la evidentele concesii din partea Chinei, Casa Albă a publicat, la 20 mai, Abordarea strategică a SUA în privința Chinei, document ce descrie, pe 61 de pagini, politica de descurajare a Chinei. Iar, aici este evidentă asimetria de obiective: Beijingul caută compromisuri, iar SUA vor să oprească, să înghețe creșterea Chinei, nu să ajungă la înțelegeri. În special, în domeniul înaltelor tehnologii: inteligența artificială, tehnologiile 5G – 6G, Big data, recunoașterea facială, robotizarea. Această asimetrie face parte, și ea, din ordinea post-Covid mondială și este deosebit de periculoasă. Cu atât mai mult, cu cât linia dură adoptată de SUA în privința Chinei se bucură, potrivit datelor Pew Research, de o susținere socială record în Statele Unite (67%). Dar, introducerea de noi tarife, în special la mărfuri de consum, este contraproductivă și pentru SUA, în condițiile celei mai profunde recesiuni din vremurile de pace, pentru că va submina relansarea economiei. Pe ansamblu, în relațiile dintre cele două state, se creionează contururile strategiilor SUA și a Chinei, care merg, însă, în direcții diferite. Washingtonul speră să controleze creșterea Chinei, iar Beijingul, să gestioneze regresul SUA.

– Care credeți că vor fi consecințele globale?

Aleksandr Dînkin: – Desigur, într-o oarecare măsură, pandemia a lovit în prestigiul Chinei. Inclusiv în țări precum Nigeria și Brazilia, Kazahstan și, firește, în Europa. Multe state închid Centrele (Institutele) Confucius. Același lucru îl arată și sondajele de opinie, și expertiza multor aspecte ale variantei chineze a globalizării sub forma proiectului ”O Centură, Un drum”, unde Rusia nu prea participă. Europenii se cam tem, desigur, de puterea chineză, dar iubesc foarte mult banii. Și, deocamdată, nu riscă o agravare a relațiilor cu China.

SUA suferă și mai multe pierderi de imagine. Numărul deceselor provocate de Covid-19 a depășit de două ori pierderile din războiul din Vietnam. O societate divizată și ”războiul rece” din interiorul elitei, proasta coordonare dintre nivelul federal, state și municipalități. Furia populației de culoare (13% din populație și 52% după numărul victimelor pandemiei) a ieșit la suprafață. Trump i-a definit, deja, pe protestatari – ”noii fasciști de stânga”.

– Ce trenduri a adus Covid-19 în UE?

Aleksandr Dînkin: – Prima reacție a țărilor membre UE a fost absolut medievală, ca pe vremea ciumei: ”închideți porțile” și stați acasă. The Wall Street Journal scrie: ”În mod unilateral, țările UE au închis granițele, și-au procurat fiecare pentru sine aparatura medicală necesară, lăsându-i pe oameni abandonați în propriile apartamente. Au lăsat magazinele cu rafturile goale, care trebuie umplute cu ceva. Au lăsat, totodată și spitalele cu pacienți în stare critică”.

Pandemia a demonstrat fragilitatea valorilor europene, dar rezistența intereselor naționale. Explicând, astăzi, de ce s-a procedat așa, se afirmă că, vezi Doamne, ”în caz de depresurizare a avionului, masca ți-o pui mai întâi ție și apoi vecinilor”. Însă, discuțiile despre amploarea și forma măsurilor anticriză în țările Europei de Sud continuă, deja, prea mult. Iar aceste divergențe sunt greu de explicat numai prin prisma logicii securității din timpul zborului cu avionul.

Se pare că abia acum Bruxellesul începe să iasă din starea de șoc. Din a doua încercare a fost convenit planul de susținere a economiilor UE, în valoare însumată de 500 miliarde euro. Mai rămân, oare, resurse pentru finanțarea proiectului central al UE – ”Pactul verde european” – mai ales că încă nu a fost închisă gaura bugetară Brexit? Sau tema creșterii ”verzi” va trece în plan secund, atâta timp cât prețul la hidrocarburi va fi scăzut? Bruxellesul nu are, încă, răspunsuri la aceste întrebări.

– Puteți estima daunele economice ale pandemiei?

Aleksandr Dînkin: – Evaluările privind profunzimea și durata recesiunii mondiale, pe baza modelelor anterioare, oferă cifre diferite: Banca Mondială a prognozat o scădere a PIB-ului mondial de 1,9%, Bank of New York, de 2,7%. Ultima estimare a FMI, cea din iunie, anticipează o scădere mondială de 4,9%, pentru SUA, de 8%, Franța, de 12,7%, Italia – 12,8%, Japonia – 5,8%, India – 4,5%. Singura mare economie cu o creștere minimă – dar, creștere – este cea a Chinei, de plus 1%, dar, care, în 2021, va fi de 8,2%. Pornind de la aceste estimări, țările din Asia de Sud-Est (Indonezia (-0,3%), Malaiezia (-3%), Taiwan, vor înregistra cele mai mici pierderi din PIB. Între aceste țări s-a creat o pânză densă de valoare adăugată. De aceea, anul acesta se va merge pe o construcție asiatică a economiei mondiale, cu un singur motor, pentru că SUA și UE vor fi într-o gravă recesiune. O astfel de construcție va determina cererea la export pentru produse și servicii rusești.

– Cum se va schimba peisajul politic european?

Aleksandr Dînkin: – Pandemia a dezvăluit, încă o dată, contradicția cheie, asimetria UE: cea dintre europenizarea valorilor și naționalizarea intereselor. Transformarea sentimentelor personale, individuale, într-un fel de regulament de genul Maastricht sau Schengen și-a arătat fragilitatea. Noua încercare de a scoate la lumină altă comunitate umană – poporul european – nu s-a soldat, deocamdată, cu succes. Identitățile naționale și, implicit, orientările valorice personale din, să spunem, comuna suedeză Lulea, aflată dincolo de Cercul Polar, diferă, totuși, de cele din Palermo cel însorit. Alt exemplu. Regimul aflat la guvernare la Varșovia insistă pe povestea că Vaticanul și SUA au adus libertate Poloniei. În același timp, mulți spanioli își amintesc că, grație Vaticanului și a SUA, dictatura din Spania a rezistat mai mult de 40 de ani, pentru a nu permite venirea la putere a forțelor de stânga. Această idee am auzit-o de la Josep Borrell, Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri internaționale și politică de securitate.

– Ce forțe politice și-au consolidat pozițiile pe durata luptei împotriva Covid-19?

Aleksandr Dînkin: – Privind de la Moscova, se constată că forțele de extremă dreaptă pierd din ”prospețime”. Granițele s-au închis mai dur decât și-au imaginat ele. Iar, forțele de centru-stânga aflate la putere și-au consolidat pozițiile în Germania, în Italia, în Spania. Societatea este îngrijorată de starea sistemului de sănătate, de medicină, de problemele sociale. Iar, acestea nu sunt teme ale extremei de dreapta. După toate probabilitățile, stânga, inclusiv în reîncarnarea ei ”verde”, este pe val. Inclusiv pentru că munca de la distanță este posibilă, în general, pentru activități calificate. Și, prin urmare, inegalitatea de venituri, grație platformelor digitale, va crește. În orice caz, ”banii din elicopter”, venitul garantat, se înscriu în arsenalul politic al forțelor de stânga. În orice caz, președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a demis pe premierul conservator Eduard Philippe, a cărui popularitate a crescut pe fondul luptei împotriva noului coronavirus. Și l-a înlocuit cu Jean Castex, specialist pe probleme sociale și sănătate.

Unde cauți zone de interese ce coincid cu stânga? Poate, pe linia ”dezvoltării responsabile”, ce presupune un accent pe producția nematerială și pe consum nematerial, pe surse de creștere nelimitate și regenerabile? Înainte de toate, tehnologii intelectuale, creative, informaționale și, desigur, tehnologii energetice alternative, inclusiv cele proprii naturii.

Se vorbește mult, în ultimul timp, despre renunțarea inevitabilă la valorile liberale ale pieței libere și revenirea la principiile social-democratice ale economiei reglementate. În același tip, se pun în balanță modele principial diferite: economia americană și capitalismul de stat al Chinei. În confruntarea intereselor economice și a acerbei lupte concurențiale dintre cele două puteri, se încearcă să se vadă și acel model ce va demonstra cea mai mare viabilitate în lumea post-criză. Fără îndoială, fiecare dintre aceste abordări are avantaje și dezavantaje. O piață liberă se va adapta mai rapid la noua realitate și, pe fondul unei rate ridicate a șomajului, va crea locuri de muncă și o nouă cerere acolo unde vor crește segmentele economiei digitale, platformele online și inteligența artificială. În același timp, țările bogate își vor permite să folosească așa-numitul venit potențial posibil, eliberându-se, astfel, de grija pentru milioanele de lucrători cu nivel scăzut de calificare, obligați să-și caute singuri posibilități pentru utilizarea muncii lor.

Modelul social-democrat, dimpotrivă, va încerca să niveleze contradicțiile tot mai acute de pe piața muncii, chiar dacă una dintre metode ar putea fi același venit potențial posibil drept completare la programele de recalificare. Oricum, problemele legate de locurile de muncă vor ieși pe primul plan în planificarea strategică pe termen lung, deoarece nu va fi o simplă căutare a căilor de depășire a unei rate uriașe a șomajului, ci o mare reformă structurală a pieței forței de muncă, care necesită schimbări de amploare la nivelul pregătirii și calificării oamenilor din epoca digitală.

Un parametru esențial al discursului politic va fi, desigur, strategia de dezvoltare a sistemelor de sănătate ca o componentă dintre cele mai importante a asigurării securității. Pandemia a arătat, fără drept de tăgadă, vulnerabilitatea modelelor și sistemelor de sănătate din țările dezvoltate. Și, după cum s-a văzut, o pondere ridicată a finanțării medicinei (în procente din PIB) nu oferă garanția unor servicii de calitate, când este vorba de salvarea de vieți omenești în condiții de forță majoră, chiar și în cazul pacienților cu o asigurare de sănătate scumpă, pentru care au cheltuit (uneori, împreună cu statul) o mare parte din veniturile obținute de-a lungul a foarte mulți ani. Sistemele de sănătate pe baza aplicării noilor tehnologii, a studiilor genetice, a centrelor mobile de diagnosticare vor deveni prioritate în dezvoltarea sistemelor naționale. Iar, fiecare țară va învăța propriile lecții din șocul pandemiei.

– Cum vedeți contururile viitoarei arhitecturi a ordinii mondiale din punctul de vedere al locului pe care îl va ocupa Rusia?

Aleksandr Dînkin: – China, dar mai ales SUA vor ieși din criză, se pare, cu pierderi mari în ceea ce privește ”forța blândă”. Nu se vor simți prea confortabil în lume. Nu pot să nu exclud, pentru o anume perioadă de timp, chiar apariția ”unei lumi fără poli”.

Rusia își va păstra paritatea strategică cu SUA și poziția dominantă în majoritatea tehnologiilor militare față de China. De aceea, bipolaritatea secolului al XXI-lea va fi asimetrică, nu la fel de lipsită de ambiguitate ca în secolul trecut. Noi păstrăm echilibrul strategic cu SUA, China, pe cel economic.

În relațiile Rusiei cu China există o rezervă solidă de rezistență politică. Aș descrie aceste relații cu formula: ”Niciodată unul împotriva celuilalt, dar, nu mereu împreună”. Păstrând relații strânse cu China, pentru Rusia se deschide un nou rol – rolul de principală putere ”de echilibru”. Rusia este în stare să promoveze o politică a parteneriatelor multilaterale, în interesul asigurării stabilității sistemului de relații internaționale. Modelul ”geometriei schimbătoare a parteneriatelor” a fost testat în Orientul Mijlocul, este aplicabil și în regiunea Asia-Pacific. Această cultură strategică poate fi extinsă și la nivel global. Cu o diferențiere în funcție de problematică. Spre exemplu, în chestiuni de securitate, cu excepția SUA, se pare că, pentru moment, nu mai există alt partener de dialog. În schimb, în chestiuni de natură economică, tehnologică, culturală, de educație și multe altele, firește că se poate dialoga cu UE și, în special, cu Germania, Italia, Franța, Finlanda. Pentru Rusia, esențial este să mențină echilibrul, să nu-și permită să fie atrasă într-un conflict străin, ca cel dintre SUA și China. Desigur, echilibru nu înseamnă echidistanțare. În condițiile actualei politici americane, Moscova și Beijingul vor fi, firește, mai apropiate. Iar, aici, esențială este dezvoltarea relațiilor cu poli mondiali precum UE și India. Este de la sine înțeles că spațiul de manevră pe un plan policentric este mai larg decât pe o axă bipolară.

În Europa există state adiacente ”liniei frontului” și cărora le place statutul antirusesc. Este coridorul care se întinde de la București la Tallin. Pentru aceasta, ele primesc investiții financiare, politice, militare și de altă natură. Potrivit Eurostat, în 2018, subvențiile anuale acordate Lituaniei numai din bugetul UE au fost de circa 4,4% din PIB, Letoniei – 3,9%, Estoniei – 2,8%, Poloniei – 3,16%. Nu e rău deloc.

Însă, cu cât și-ar fi sporit aceste țări PIB-ul dacă ar fi fost deschise pentru o colaborare comercială și de investiții cu Rusia, așa cum este cazul Finlandei, care a avut și ea perioade grele în relația cu Rusia? Dar, pentru asta este nevoie de maturitate politică și de responsabilitatea elitelor naționale. Însă, în 30 de ani de subvenții, imitând o ”cetate asediată”, se creează, din păcate, obiceiuri proaste. Poate că Bruxellesul, Berlinul, Parisul și Roma ar trebui să își pună întrebarea: politica țărilor baltice și a altor ”țări de pe linia frontului” contribuie la consolidarea securității europene sau este o permanentă sursă de tensiune?

Pentru elitele baltice și pentru ”atlantiștii” europeni, conflictul din Donbass a devenit un mediu de cultură. Cu cât se usucă mai repede, cu atât ne va fi mai bine și nouă, și ucrainenilor, și acelor țări europene a căror statalitate a trecut măcar de 120 de ani. Acele elite pot fi lăsate fără acest mediu de cultură, găsindu-se soluții de compromis în privința Donbassului. Fără criza ucraineană, acești ”euro-adolescenți” se vor trezi într-un vacuum. Acea bacanală a ”războaielor memoriei”, pe care ei au lansat-o pentru a-și consolida slaba identitate, a primit deja o reacție fără echivoc din partea MAE german. Ministrul Haiko Mass a publicat un articol unde declară direct că responsabilitatea pentru cel de-al Doilea Război Mondial îi revine, în totalitate, Germaniei.

În Asia, există, desigur, propriile nuanțe în evaluările moderne ale celui de-al Doilea Război Mondial. Dar, pe ansamblu, ele nu capătă forme de denaturare, cum se întâmplă la Bruxelles sau în țările din Centrul și Estul Europei. Aici sunt deschise mari perspective de dezvoltare a relațiilor nu doar cu China, dar și cu India, Vietnam, Indonezia, Japonia și cu multe alte țări.

– A fost Rusia pregătită pentru pandemie?

Aleksandr Dînkin: – Greu de oferit un răspuns fără echivoc, dar, cred că nivelul nostru de pregătire, determinarea și rapiditatea acțiunilor președintelui au fost superioare marii majorități a țărilor europene. Printre altele, Strategia noastră de dezvoltare științifică și tehnologică, adoptată încă din 2016, indică foarte clar, printre marile provocări (prioritatea B), ”creșterea pericolului pandemiilor globale, sporirea riscului apariției unor noi infecții și reapariția altora, dispărute”. E altă problemă faptul că realizarea strategiei bate pasul pe loc prin nesfârșitele aprobări interdepartamentale.

Din punct de vedere macroeconomic, indicii noștri fundamentali arată destul de convingător. Datoria de stat – mai puțin de 15% din PIB, un curs de schimb flotant, un Fond Național de Bunăstare solid, o inflație scăzută, un buget echilibrat, peste 500 miliarde de dolari rezerve valutare și de aur. Dacă parametrii Pactului de stabilitate și creștere de la Maastricht au fost respectați în UE numai de Bulgaria și de Estonia, iar, astăzi Bruxellesul preferă să uite de acel pact, indicii macroeconomici ai Rusiei se încadrează în aceste criterii. La testele de stres ale băncii Morgan Stanley, indicele suveran al stabilității financiare a Rusiei ocupă primul loc în grupul țărilor cu piețele emergente, în timp ce Turcia și Ucraina arată ca cele mai vulnerabile. Nu poți ignora faptul că, în cazul majorității economiilor, scăderea a început încă din primul trimestru al acestui an, în timp ce Rusia înregistra o creștere de 1,8% din PIB. Nu vreau să deochi, dar, cel mai greu – al doilea trimestru din 2020, și cea mai dificilă lună – aprilie, până la intrarea în vigoare a acordului OPEC+, au trecut, deja.

În sectorul real, relansarea activității economice nu decurge foarte repede. În mai, au continuat să scadă salariile și a crescut rata șomajului. Îmbucurător este faptul că pierderile din industrie și agricultură s-au dovedit mai mici decât scăderea PIB. Potrivit estimărilor preliminare ale Centrului de dezvoltare al Școlii Superioare de Economie, în trimestrul doi al acestui an, PIB va cunoaște o scădere de 11% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Principala lovitură a crizei a fost încasată de sfera serviciilor.

O interesantă consecință a Covid-19 – aducerea la zero a soldului negativ din comerțul cu servicii cu UE, ca urmare a stopării turismului extern. Acest lucru va susține excedentul de cont curent și va reduce presiunea asupra rublei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 683604