Institutul ”Primakov”: Lumea post-pandemie, dominată de confruntarea dintre SUA și China
12/07
Ungaria este prima țară din UE care va deschide frontierele pentru ruși, începând cu 15 iulie
13/07

Cazul Safronov. Yaakov Kedmi: Cum obțin serviciile străine informații

Politologul israelian Yaakov Kedmi/ Foto: Planet Today

Veteran al serviciilor speciale israeliene, Yaakov Kedmi, a povestit, în contextul cazului Ivan Safronov, cum încearcă serviciile străine să obțină informații în Rusia, relatează ”Ekonomika Segodnia”.

Conform acuzării, jurnalistul Ivan Safronov, suspectat că a trimis informații secrete importante serviciilor speciale din Cehia, a intrat în contact cu agenți străini în 2012, dar, primele date le-a transmis cinci ani mai târziu. Motivul reținerii lui Safronov a fost suspiciunea că a transmis informații referitoare la vânzări de arme rusești în Orientul Mijlociu și în Africa.

Kedmi spune că foarte mulți oameni nu sunt conștienți de informațiile pe care le dețin, iar, un specialist se poate folosi de această oportunitate, ”pescuind” datele necesare. În acest sens, jurnaliștii reprezintă o mare valoare, deoarece dispun de o amplă rețea de contacte, care rareori le trezește lor suspiciuni.

”Sunt câteva metode de a afla informații prin intermediul cuiva. Una dintre ele – când omul nici nu conștientizează că este sursă de informații. Alta – când bănuiește, dar procesul de racolare nu are loc. El înțelege că ceva nu este în regulă, dar preferă să nu se facă săpături pentru a desluși totul”, a declarat analistul.

Specializarea unei persoane, inclusiv cea de jurnalist, are, la rândul ei, o mare importanță pentru serviciile speciale străine. Safronov, spre exemplu, a parcurs drumul de la corespondent de rând, la consilier al șefului Roskosmos, funcție în care a fost numit în mai 2020. Iar, faptul că, într-un anumit moment al carierei sale, a ajuns să se ocupe de chestiuni legate de ”industria de apărare”, l-ar fi putut face deosebit de interesant pentru spionajul extern.

”Dacă o persoană face jurnalism militar, el poate avea acces, spre exemplu, la obiectivele care interesează serviciile străine. După care, dacă – după anumite calități – corespunde racolării, începe să fie prelucrat, încet. Un astfel de jurnalist poate fi folosit întotdeauna, indiferent de locul unde ar lucra”, a explicat Kedmi.

Într-o declarație anterioară, Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, a declarat că reținerea lui Safronov nu are legătură cu activitatea profesională a acuzatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 579393