”Zboară cocorii” și alte filme rusești, pe afișul Festivalului ”Puterea Memoriei”
13/07
Vaccinul anti-Covid va ajunge în sistemul medical în luna august
13/07

File de istorie. 1941-1945: Convoaiele nordice (II)

1941. Convoiul PQ-17/ Foto: Russkaia Mîsl

Pentru convoaiele din nord, anul 1942 nu semăna deloc cu cel precedent și se simțea o influență din ce în ce mai mare a inamicului. Întrucât Hitler nu credea că flota germană poate atinge obiectivele decisive ale războiului în Occident, împotriva Marii Britanii, el a hotărât să utilizeze nucleul marilor nave de suprafață, forțe semnificative ale flotei submarine și ale aviației, pentru a obține victoria în Est.

Pentru a întrerupe comunicările navale între Uniunea Sovietică și Marea Britanie, precum și pentru a preveni o posibilă debarcare a trupelor în Norvegia de Nord, în ianuarie-februarie 1942, în zona Trondheim au fost redislocate cuirasatul de escadră ”Tirpitz”, crucișătoarele grele ”Amiralul Scheer”, ”Lutzov”, ”Hipper”, crucișătorul ușor “Köln”, cinci distrugătoare și 14 submarine. Pentru a asigura aceste nave, precum și pentru a-și proteja comunicațiile, germanii au concentrat un număr semnificativ de vase curățătoare de mine, nave de patrulare, șalupe și diverse nave auxiliare. Numărul celei de-a 5-a Flote Aeriene germane, cu baza în Norvegia și Finlanda, a crescut la 500 de aeronave spre primăvara anului 1942.

Ianuarie 1942. Rosyth, Scoția. Convoiul arctic.

Prima navă de pe ruta convoiului nordic a fost pierdută la 7 ianuarie 1942. S-a dovedit a fi nava britanică “Waziristan”, care făcea parte din convoiul PQ-7. Prima operațiune majoră a forțelor de suprafață ale naziștilor împotriva convoaielor aliate a fost efectuată în martie 1942 (denumirea codului – “Sportpalas”). Pentru a intercepta convoiul QP-8, a ieșit cuirasatul ”Tirpitz”, păzit de trei distrugătoare și câteva submarine. Ca urmare, a fost scufundat transportatorul de cherestea sovietic ”Ijora”, care a rămas în urma convoiului.

În martie 1942, aviația germană a început să lovească în convoaie în timpul trecerii lor pe mare, iar, din aprilie, au început atacuri în masă asupra Murmanskului. În urma atacurilor aeriene, convoiul PQ-13, care a ajuns la Murmansk la 30 martie, a pierdut patru nave și o navă de pază. Dacă, până la acel moment, Flota de Nord sovietică asigura circulația convoaielor externe în cadrul activității de luptă zilnică, începând cu convoiul PQ-13, pentru protejarea celor două convoaie următoare (a celui care venea în URSS și a celui care pleca în Marea Britanie), flota a început să efectueze operațiuni la care au participat aproape toate forțele acesteia: contratorpiloare și navele de patrulare întăreau protecția directă a convoiului; aeronavele bombardau aerodromuri și baze, acopereau convoaiele în timp ce acestea se apropiau la o distanță de 150-200 mile de coastă, precum și desfășurau apărarea aeriană a bazelor și parcărilor de nave; vasele curățătoare de mine, navele de patrulare și șalupele păstrau zonele de coastă și radele în siguranță, față de mine și de submarine. Toate aceste forțe erau desfășurate pe secțiunea estică a traseului convoaielor până la 1.000 de mile lungime. Însă, situația se complica, iar, din cele 75 de nave, în cadrul celor patru convoaie care au ieșit din Marea Britanie, Islanda și Uniunea Sovietică, nouă au fost scufundate în aprilie: QP-10 – patru nave, PQ-14 – o navă, PQ-15 – trei nave. La sfârșitul lunii mai, convoiul PQ-16, în urma loviturilor aeriene, a pierdut șase transporturi. La 30 mai, într-o luptă aeriană deasupra acestui convoi, după ce a doborât trei Ju 88, a murit unul dintre piloții iluștri ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei – comandantul regimentului de aviație, Erou al Uniunii Sovietice, locotenent-colonelul B. F. Safonov (la 27 mai, a fost propus de comandantul-șef al Marinei pentru a fi decorat cu a doua medalie ” Steaua de Aur”, v.în imagine).

Comandantul regimentului de aviație, pilotul-erou Boris Safonov/ Foto de arhivă

În general, situația din jurul convoaielor nordice, în vara anului 1942, poate fi definită drept critică. PQ-17, cel mai tragic convoi al celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit un punct de cotitură, însemnând o criză profundă a convoaielor nordice. La 27 iunie 1942, PQ-17 a părăsit Hwalfjord din Islanda cu 36 de transporturi (inclusiv tancurile sovietice ”Azerbaidjan” și ”Donbass”) și trei nave de salvare. Două transporturi s-au întors curând, din cauza defecțiunilor. Escorta includea până la 20 de nave britanice (distrugătoare, corvete, nave de apărare aeriană și căutătoare de mine). Mai spre sud de convoi, mergea un grup de acoperire strânsă, format din patru crucișătoare și două contratorpiloare. În partea de est a Mării Norvegiene, făcea manevre un detașament de acoperire de rază lungă, compus din două nave de luptă, două crucișătoare și un portavion ”Victories”, cu o acoperire de 12 contratorpiloare. Spre 29 iunie, în largul coastei Norvegiei de Nord, au fost desfășurate submarinele Flotei de Nord sovietice – K-2, K-21, K-22, Șt-403 – plus încă nouă, cele britanice. Pe aerodromurile din Peninsula Kola, erau pregătite pentru operațiuni 116 aeronave. Prin urmare, asigurarea convoiului cu forțe de suprafață era suficient de fiabilă în caz de întâlnire a unei escadrile inamice.

Pentru a distruge convoiul, Comandamentul nazist a antrenat 108 bombardiere, 30 de bombardiere de picaj și 57 de avioane torpiloare. Împotriva convoiului urmau să opereze 11 submarine. Două grupuri de nave de suprafață se aflau la Trondheim (nava de luptă ”Tirpitz”, crucișătorul greu ”Amiralul Hipper”, patru comandantul regimentului de aviațiecontratorpiloare) și la Narvik (crucișătoarele grele ”Amiral Scheer”, ”Lützov” și șase contratorpiloare). Hitler a permis utilizarea navelor mari de suprafață pentru a ataca convoaie, numai în cazul în care nu există portavioanele britanice în apropiere. La 1 iulie, recunoașterea aeriană inamică a descoperit convoiul PQ-17 în Marea Norvegiei. În primele patru zile, convoiul respingea cu succes atacurile aeronavelor și ale submarinelor, deși trei transporturi au fost scufundate. Aproximativ în același timp, un detașament de nave inamice, desfășurându-se de la Narvik în Altenfjord, a dat de pietre; drept rezultat, crucișătorul greu ”Lützov” și trei contratorpiloare au fost deteriorate.

În dimineața zilei de 4 iulie, Comandamentul aliat a luat cunoștință despre pregătirea, în desfășurare, a unei grupări de suprafață a forțelor inamice, inclusiv a navei de luptă ”Tirpitz”. Primul Lord al Marinei, amiralul D. Pound, a luat decizia privind dispersarea convoiului. La 4 iulie, la ora 22:30, prin ordinul Amiralității britanice, contratorpiloarele de pază strânsă și navele de acoperire apropiată s-au dus spre vest, pentru a face legătura cu unitatea de acoperire îndepărtată. Transporturile au primit ordinul de a se dispera și de a merge, independent, în porturile sovietice. La 5 iulie, în jurul orei 11:00, escadrila germană condusă de nava de luptă ”Tirpitz” (12 nave) a ieșit în larg. Curând, în zona spre nord de Hammerfest, un submarin K-21 (căpitanul de rangul 2, N.A. Lunin) a descoperit-o, a atacat vasul de linie cu torpilele și a raportat acest lucru Comandamentului. În aceeași zi, escadrila a fost reperată de un avion și de un submarin al britanicilor, care au raportat, de asemenea, apariția acesteia. După ce a interceptat aceste radiograme, Comandamentul german a ordonat escadrilei să se întoarcă în Altenfjord. Navele lăsate fără acoperire, într-o zi polară, au devenit pradă ușoară pentru aviația și submarinele inamice. În perioada 5 – 10 iulie, în partea de nord-est a Mării Barents, au fost scufundate 20 de transporturi și o navă de salvare. Din componența convoiului s-au salvat, în mare parte, acele nave care s-au refugiat în golfurile arhipelagului Novaia Zemlia și ale căror echipaje au arătat eroism în lupta pentru supraviețuirea navelor lor. Flota de Nord sovietică a trebuit să ia măsuri viguroase și ample pentru a căuta și a acorda asistență transporturilor. La 28 iulie, ultimul transport al convoiului PQ-17, ”Winston Salem”, a ajuns la Arhanghelsk. Din cele 36 de transporturi ale convoiului PQ-17, două nave s-au întors în Islanda, 11 au ajuns la Murmansk și Arkhangelsk, 23 au fost scufundate. 153 de persoane au murit. Navele și vasele sovietice au salvat aproximativ 300 de marinari britanici și sovietici. Împreună cu transporturile, au fost pierdute 3.350 de vehicule, 430 de tancuri, 210 de aeronave și aproximativ 100 000 de tone de marfă.

Iulie 1942. Convoiul „PQ-17” la trecerea în URSS. Marea Norvegiană/ Foto: istorya.ru

După dezastrul cu PQ-17, guvernul britanic a refuzat să mai trimită convoaie în Uniunea Sovietică. Numai sub presiunea guvernului sovietic, la începutul lunii septembrie, convoiul PQ-18 a părăsit Islanda, spre spre Uniunea Sovietică. Includea 40 de nave. Paza convoiului era asigurată de peste 50 de nave. Pentru prima dată, în grupul de pază a fost inclus un portavion cu 15 aeronave la bord, care au provocat pagube semnificative inamicului, în timpul unor raiduri efectuate de aeronave inamice.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 627112