Putin a anunțat planurile de a consolida Marina Militară Rusă cu arme hipersonice
26/07
Premierul Mișustin a semnat o ordonanță privind angajarea femeilor cu copii
27/07

Focus. Ucraina obstrucționează acordurile de la Minsk

Donbass. La linia de separare a forțelor armate/ Foto: yandex.ru

Vyacheslav Samoshkin

Ucraina a pus în mod oficial cruce acordurilor de la Minsk, ceea ce aduce procesul de reglementare a situației din Donbass într-un impas. Această concluzie poate fi trasă după ce, la 15 iulie, Rada Supremă a adoptat o rezoluție care este în crasă contradicție cu principalele condiții de obținere a păcii și normalizarea situației formulate în acordurile de la Minsk, din 2015, considerate de către Franța, Germania și Rusia – participante la negocieri, alături de Ucraina, în format Normandia – drept singura bază pentru soluționarea problemei Donbassului.

Decizia adoptată de Rada Supremă conține cinci puncte, dintre care, cel puțin patru anulează cele mai importante dispoziții din acordurile de la Minsk.

Astfel, potrivit documentelor de la Minsk, mai întâi, se organizează alegerile și votul pentru noua puterea legitimă din Donbass – sub egida OSCE – și se acordă un statut special pentru teritoriile din estul Ucrainei (cu respectiva modificare a Constituției țării) și, abia după aceasta, se efectuează procedura de trecere a întregii granițe ucrainene sub controlul Ucrainei, la fel ca și desființarea formațiunilor militare ale celor două republici, Lugansk și Donețk.

”Condițiile” puse de Rada Supremă în rezoluția ei privind alegerile locale din 2020 întorc situația pe dos: mai întâi, Ucraina preia controlul asupra graniței și, apoi, se desființează toate formațiunile militare din Donbass și numai după aceea va avea loc organizarea alegerilor locale. Despre acordarea statutului special pentru Donbass, în decizia Parlamentului ucrainean, nu se spune niciun cuvânt.

Prin decizia oficială adoptată, Rada Supremă, practic, denunță acordurile de la Minsk care au fost aprobate de ONU ca documente de bază pentru reglementarea din Donbass. Din păcate, de-a lungul anilor, nu se reușește realizarea a nici unui punct, aproape, din acestea.
În primul rând, nu s-a reușit încetarea focului de-a lungul liniei de separare, fără de care este imposibilă o înaintare pe direcția politică (acordarea statutului special, etc.). Dar se pare că tocmai din lipsa dorinței de a implementa partea politică a ”Minskului”, în Donbass, focul continuă. (Numai săptămâna trecută, la nivelul Grupului de contact, s-au convenit măsurile suplimentare pentru încetarea focului, începând din 27 iulie.)

În ultima vreme, partea ucraineană a declarat, în repetate rânduri, privitor la necesitatea revizuirii acordurilor de la Minsk. Ultimul care a făcut-o a fost vice-premierul ucrainean, Aleksei Reznikov. Nimeni nu a dezmințit declarația lui. În schimb, Rada Supremă a adoptat decizia care a confirmat-o și, de fapt, a dezavuat semnătura președintelui Zelenski, pusă sub comunicatul summitului de la Paris, din 9 decembrie 2019.

Poziția neconstructivă a Ucrainei, care sabotează înțelegerile de la Minsk, o singură speranță pentru obținerea păcii și instituirea unei vieți normale în Donbass – irită din ce în ce mai mult și partenerii occidentali – Germania și Franța, care participă la reglementarea situației din estul acestei țări. Este așteptată reacția lor oficială față de politica clară de obstrucționare promovată de Ucraina, de-a lungul anilor.

Ultima oră: Serviciul de presă al Kremlinului a făcut cunoscut că, duminică, 26 iulie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a sunat pe președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta situația din Donbass.

Se subliniază faptul că Putin a caracterizat rezoluția adoptată la 15 iulie, de Rada Supremă, privind organizarea alegerilor locale din 2020, ca fiind contrare acordurilor de la Minsk.

În plus, liderul rus și-a exprimat îngrijorarea cu privire la declarațiile oficialilor ucraineni de rang înalt. Anterior, ei au vorbit despre inacceptabilitatea mai multor dispoziții din “Pachetul de măsuri” adoptat la Minsk și despre necesitatea revizuirii acestuia.

Volodimir Zelenski a confirmat, în timpul conversației, că acordurile de la Minsk nu au nicio alternativă. Potrivit președintelui rus, această poziție “ar trebui confirmată în acțiunile reale ale autorităților de la Kiev”.

Cu câteva zile înainte, președintele Zelenski a declarat că Ucraina insistă asupra ”descifrării detaliate” a fiecărui punct din acordurile de la Minsk, fapt ce a determinat replica din partea lui Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui rus, potrivit căruia toate dispozițiile documentelor de la Minsk sunt exprimate ”destul de simplu și conțin formulările amănunțite”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 582660