Primul vaccin din lume împotriva coronavirusului a fost înregistrat în Rusia, în dimineața zilei de 11 august
11/08
Corneliu Vlad: Confuzie și incertitudini pe linie în Belarus
11/08

În Belarus a început o grevă

Foto: fair.ru

În Belarus a început o grevă împotriva falsificării alegerilor prezidențiale, protest declanșat de forțele de opoziție, a anunțat jurnalista Stepana Putilo, pe rețeaua de socializare Telegram.

Pentru moment, se știe că o astfel de acțiune de protest pe termen nelimitat a fost declarată de către o parte dintre lucrătorii Uzinei electrotehnice ”V.I.Kozlov”, din Minsk. Informația cu apelul de a intra în grevă a fost vizionat pe Telegram, de peste 750.000 de utilizatori.

În ajun, opoziția a difuzat o informație despre ”planul B”, în cazul în care președintele în exercițiu al Belarusului, Aleksandr Lukașenko, va fi declarat învingător în alegerile de duminică. ”Veniți la muncă și adunați-vă laolaltă pe teritoriul întreprinderii. Revendicările voastre pentru conducere sunt simple: susținerea publică a organizării de noi alegeri libere și cinstite și facilitarea la maxim a acestui demers”, se menționează în postare.

Pentru a doua zi consecutiv, continuă, în Belarus, confruntările stradale dintre structurile de forță și protestatarii nemulțumiți de rezultatele alegerilor prezidențiale din 9 august. Conform ultimelor date, actualul șef al statului, Aleksandr Lukașenko, a adunat peste 80% dintre voturi iar liderul opoziției, Svetlana Tihanovskaia – în jur de 10%, menționează Lenta.ru.

În timpul confruntărilor, se folosesc echipamente speciale – tunuri cu apă, grenade cu zgomot flash, gloanțe de cauciuc și sunt implicate forțele speciale “Almaz” și “Alfa”. La Minsk și în mai multe centre regionale, protestatarii ridică baricade. Împotriva forțelor de ordine sunt utilizate făclii, pietre de pavaj și cocktailuri Molotov. În timpul acestor ciocniri, unul dintre protestatari a decedat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 627138