Rusia este pentru prelungirea START-3, dar ”nu cu orice preț”
19/08
Pe ce se duc banii pentru mămici
19/08

Consiliul de Securitate al Rusiei, despre noile sancțiuni americane

Marea Baltică. Gazoductul Nord Stream-2, una dintre ”țintele” politicii dictatoriale, de sancțiuni, a SUA/ Foto: RIA Novosti

Pe fondul pandemiei și de dragul promovării intereselor lor, Statele Unite sunt dispuse să sufoce Europa, a declarat secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Aleksandr Venediktov, într-un amplu interviu acordat agenției RIA Novosti.

Aleksandr Venediktov, secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei/ Foto: RIA Novosti

SUA: strategia elefantului într-un magazin de porțelanuri

”Iar, acum, ce se întâmplă? Washingtonul a spus: Punct. Este treaba europenilor să execute. Pentru a-și promova interesele, America este gata să sufoce Europa. Vreți să mențineți și pe mai departe relațiile de alianță în cadrul NATO – plătiți”, a arătat Venediktov. Pentru ca europenii să înțeleagă, pentru totdeauna, cine este aici stăpânul, a adăugat politicianul, SUA distrug, din mers, acorduri precum Tratatul de lichidare a rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune și Tratatul Cer deschis, de care depinde direct securitatea europeană. Mai mult, americanii fac tot ce depinde de ei pentru ca Europa să nu primească gaze ieftine prin Nord Stream-2”.

”Solidaritate transatlantică? Ce fel de solidaritate este asta – să-i ceri partenerului să-și aducă la faliment propria populație? Relații aliate? Nu prea seamănă”, a apreciat secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Argumentându-și afirmația, el a dat exemplul nemților care, decenii la rând, au plătit conștiincios pentru întreținerea contingentului militar al SUA pe pământul lor, dar nu au vrut să majoreze bugetul armatei pentru a cumpăra armament american. Și, care e rezultatul – Casa Albă i-a pedepsit imediat, retrăgându-și trupele. În același timp, Polonia a declarat că este gata să găzduiască trupe la ea acasă, pe motiv că este cea mai aproape de Rusia și, de aceea, își spune ”stat de pe linia frontului”, menționează Venediktov.

În opinia lui, nu trebuie căutată logica în această poveste. Așa au vrut americanii, așa văd ei interesele lor. Mâine o să le vadă sub alt unghi – și vor răsuna alte cerințe și ultimatumuri.

”Dacă este să spunem lucrurilor pe nume, este strategia elefantului într-un magazin de porțelanuri, crede oficialul rus. Să proclami că toate acordurile și instituțiile sunt menite, fără crâcneală, să servească Washingtonului și să-i apere interesele, iar, dacă nu, atunci să fie distruse”.

Spre exemplu, dacă Organizația Mondială a Comerțului (OMC) nu vrea să rezolve conflictele comerciale în avantajul americanilor, ea trebuie desființată! Dacă Organizația Mondială a Sănătății a îndrăznit să nu susțină acuzațiile absurde la adresa Chinei, legate de răspândirea Covid-19, nu avem nevoie de o astfel de instituție! Mâine, în locul acestor organizații vor apărea altele, iar de aici și până la ONU nu e departe – se poartă deja discuții, cum că ar trebuie reformată într-o cheie ”centrată mai mult pe SUA”.

Marea Britanie, trasă de urechi de către America

În interviul pentru RIA, Venediktov a abordat inclusiv politica anti-rusă a Londrei. În opinia lui, autoritățile britanice gândesc după categoriile unor vremuri de mult apuse, când țara lor conducea o jumătate de lume. ”Este imposibil de presupus însă că, în timpul reginei Victoria, și-ar fi putut imagina cineva că americanii vor trage de urechi Marea Britanie pentru colaborarea cu Huawei”, a constatat Venediktov.

El a amintit că, în vremurile trecute, Regatul Unit a promovat conștient o politică a ”izolării strălucite”, subliniind, astfel, statutul ei privilegiat în raport cu alți europeni. Acum, însă, pe fondul deciziilor de o miopie evidentă privind Brexitul, Londra a picat într-o izolare de o calitate nu foarte strălucitoare, mai degrabă una impusă și absolut inutilă. Și încearcă să se justifice prin toate mijloacele.

”Uitați-vă la concluziile raportului privind amestecul serviciilor speciale. Autorii lui scriu că la referendumul privind Brexitul, Rusia nu a intervenit, dar că s-a amestecat în referendumul din Scoția. Probabil pentru că Londra avea nevoie de primul, dar nu și de al doilea”, a apreciat adjunctul Consiliului de securitate al Rusiei. Deși, potrivit spuselor sale, să pui ”pe seama Moscovei” toate eșecurile politice, chiar și cele mai grosolane, a devenit deja o tradiție la Londra.

Șeful diplomației britanice, Raab, spre exemplu, a prezentat Parlamentului, la începutul lunii iulie, un document despre instituirea de sancțiuni pentru încălcarea drepturilor omului. Documentul a trecut fulgerător prin întreaga procedură și, în doar două ore, au fost impuse restricții împotriva a 25 de ruși și unor cetățeni din Myanmar, Coreea de Nord și Arabia Saudită, iar la rând se află acum China. Acest demers nu a fost observat, practic, de nimeni. Se pare că de această butaforie au nevoie doar britanicii, care vor să arate că pot institui sancțiuni independent, nu doar ca anexă a SUA sau a UE.

”Britanicii nu pot deloc să înțeleagă faptul că, într-o lume modernă, sancțiunile nu au, practic, sens, mai ales în privința unor mari puteri. Ca atare, în adoptarea de către Londra a pachetului de sancțiuni, nu vedem decât dorința de autoafirmare, de a declara, o dată în plus, că Marea Britanie încă mai poate fi un valoros jucător internațional”, a afirmat Aleksandr Venediktov.

Șanse puține pentru relaxarea tensiunii internaționale

Și, pentru că veni vorba, Washingtonul și-a prezentat raportul privind încălcarea drepturilor omului în lume cu o lună în urmă. Despre umilințele la care sunt supuși oamenii, unii răpiți de americani, la bazele militare și în închisorile secrete ale CIA, nu se suflă o vorbă.
În ceea ce privește eventuala relaxare a tensiunii internaționale în perioada post-pandemică, Venediktov crede că sunt puține șanse. Mai degrabă, invers: jucătorii sistemici vor fi mai activi pe scena politicii internaționale, încercând să câștige pentru sine poziții avantajoase.

Potrivit spuselor sale, acest lucru se poate observa, acum, după exemplul Libiei sau al Venezuelei, ale căror rezerve petroliere Occidentul încearcă să și le însușească, fără a-și ascunde măcar intențiile. Sau povestea cu cele 30 de tone de aur pe care Venezuela le trimisese anterior spre păstrare la Londra și care acum sunt, practic, expropriate în favoarea opoziției.

”Suntem martorii unei transformări globale, folosite de unii jucători pentru a șterge vechile reguli și înțelegeri”, a insistat Venediktov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 997321