Kremlinul, gata să contribuie la reglementarea situației din Belarus
22/08
Senatorul Konstantin Kosaciov: Alegerile americane și influența Rusiei
22/08

”Avem cam aceeași mentalitate”. Povestea unui rus despre viața din România (II)

Bucureşti. Biserică Italiană, în stilul renascentist, în dreapta se află o clădire neo-romanică, mai departe, un imobil în stilul Art Deco - pe fundalul unei zone rezidențiale moderniste. Toate aceste clădiri au fost construite în perioada precomunistă/ Fotografia autorului

În cadrul rubricii ”Rușii în străinătate”, publicația Lenta.ru prezintă poveștile celor care au trăit astfel de experiențe. În materialul de față este vorba despre Evgheni, un rus născut și crescut la Sankt-Petersburg, dar care, după o călătorie în Italia, a început să viseze la o viață într-o țară cu o climă mai blândă, mai caldă. Iar când i s-a propus să lucreze la București, a acceptat imediat. Continuăm relatarea lui.

București

Pentru cineva nepregătit, îndeosebi pentru cel care a crescut la Sankt-Petersburg, aspectul exterior al Bucureștiului pare chiar ofensator. În comparație cu arhitectura clasică din centrul Sankt-Petersburgului, Bucureștiul seamănă cu unul dintre monștrii lui Frankenstein, asamblați din clădiri din vremuri diferite. Pe o singură stradă, poți întâlni toate stilurile – de la renașterea franceză, la ”blocuri comuniste” și modernele clădiri din beton și sticlă. În plus, toate sunt într-o stare proastă, cu geamuri murdare, cu multe cabluri atârnate și cutiile zumzăitoare ale aparatelor de climatizare.

În București, fațadele clădirilor istorice nu sunt protejate prin lege, majoritatea clădirilor vechi sunt lăsate să se deterioreze încet, așteptând să le vină rândul la dărâmat. În locul lor se ridică imobile de birouri, toate la fel, din sticlă și oțel. Numai aici, la București, am conștientizat ce luptă colosală – și, cu câteva excepții, de succes – se duce la Sankt-Petersburg cu adepții ”modernizării” orașului.
În București, au de suferit și cartierele de blocuri. Ele seamănă cu ale noastre și, în general, sunt formate din cunoscutele “cutii” din panouri prefabricate. Însă , edilii români s-au gândit să economisească banii pe vopsitul și întreținerea blocurilor. Prin urmare, multe dintre ele sunt construite în stil “brutal”. În fotografiile din anii ’70, cutiile cenușii par chiar atractive. Dar, după ce au stat 50 de ani fără reparații, ele par acum niște monștri murdari și înfricoșători, cu antene parabolice ce atârnă ici și colo, dar și cu o mulțime de aparate de aer condiționat, împrăștiate haotic.

În plus, în București este foarte răspândit vandalismul. În unele cartiere, toți pereții imobilelor sunt desenați cu graffiti. Pictorii stradali nu iartă nici blocurile, nici vilele istorice, nici magazinele private. Și, imediat ce o suprafață este văruită, apar noi capodopere ale artei stradale. Lupta fără compromis cu graffiti-ul este alt punct pentru care am început să respect Sankt-Petersburgul. M-am convins că astfel de proiecte artistice trebuie făcute sub un control strict.

În capitala României, spațiul urbanistic este construit în jurul autoturismului. Din cauza abundenței de mașini, calitatea aerului din oraș nu este dintre cele mai bune, deși este destul de multă verdeață.

Mașina poate fi parcată chiar și pe trotuar, dacă lași loc de trecere pentru pietoni. Ceea ce nu înseamnă că pietonilor le rămân, uneori, nici 30 de centimetri pentru a se strecura pe lângă autovehicul. Nici pistele pentru bicicliști nu sunt respectate de șoferi. E adevărat, de câțiva ani funcționează și un serviciu pentru ridicat autoturisme, dar, deocamdată, nu am văzut nici una dintre mașinile lor. Cu alte cuvinte, șoferii nu trebuie să își facă griji. Regulile de circulație au, mai degrabă, un caracter de recomandare, astfel că românii întorc mașina peste banda continuă, fără nici o problemă sau scurtează drumul intrând pe gazon. Poate, de aceea, România înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate rutieră din Uniunea Europeană – 96 de decese la un milion de locuitori (e adevărat, în Rusia sunt cam 120).
Cum poate fi adusă o capitală într-o astfel de stare?

Răspunsul românilor este mereu, același, standard: ”comunismul și Ceaușescu”, care, în opinia multora, a distrus ”micul Paris”. Nu este, după părerea mea, un răspuns convingător. Din fotografiile datând din anii 1920-1930, cu imagini din Bucureștiul interbelic, atât de îndrăgit de români, mi-am dat seama că nici Bucureștiul acelor vremuri nu prea mai amintea de ”micul Paris”. Un mare număr dintre cutiile moderniste din centrul orașului, asociate cu regimul comunist, au fost, de fapt, construite cu mult înaintea lui. Totuși, comparând fotografiile făcute de-a lungul timpului cu aspectul actual al capitalei, involuntar, am ajuns la concluzia că, sub Ceaușescu, Bucureștiul arăta, parcă, mai bine.

În 1977, Bucureștiul a fost lovit cumplit de un puternic cutremur de pământ, ceea ce l-a determinat pe
Ceaușescu să înceapă o serie de construcții în capitală: noi bulevarde, dar și cea mai cunoscută clădire a orașului – Casa Poporului, actualul sediu al Parlamentului țării. Proiectul a fost finalizat abia în 1997. Despre acest edificiu sunt extrem de multe articole și numai pe internet. Într-adevăr, este a doua clădire administrativă din lume, ca mărime – numai Pentagonul este mai mare. Cum este la fel de adevărat că, în mare parte, clădirea zace pustie. În schimb, faptul că prima persoană care a vorbit de la balconul clădirii a fost Michael Jackson, care a spus ”Salut, București”, este mai degrabă o informație neadevărată, pentru că nu am găsit dovezi în acest sens. Deși, cu siguranță, Michael a vizitat Palatul. Puțini știu însă că, nu departe de Palatul Parlamentului, s-a construit Catedrala mântuirii neamului – una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume, dacă nu chiar cea mai mare.

Un proiect colosal neterminat din vremea lui Ceaușescu, Casa Radio, un fel de o alegorie a comunismului: au construit-o, nu au putut să o finalizeze, acum stă ca o greutate moartă și nimeni nu știe ce să facă cu ea – orașul nu are mijloace nici să o termine, nici să o demoleze/ Fotografia autorului

Creionând acest tablou, plin de contraste, se impune, totuși, crearea unui echilibru explicând de ce Bucureștiul reprezintă un oraș bun pentru a trăi. În primul rând, este vorba de climă. Pentru cei care suferă de căldură, orașul nu ar fi cea mai bună alegere, dar eu sunt un mare iubitor de căldură. La București, fiecare dintre cele patru anotimpuri se distinge foarte clar. Iarna durează puțin, cam două luni, dar necesită respectul cuvenit, pentru că se manifestă din plin: măcar pentru câteva săptămâni, străzile sunt acoperite de zăpadă. Vara atinge punctul culminant în iulie-august, când mercurul din termometre nu coboară, peste zi, sub 30 de grade. Se întâmplă, destul de rar, este adevărat, să urce la valori extreme. Perioadele mele preferate sunt primăvara și toamna, când temperatura se menține ușor peste 20 de grade, aerul este uscat, iar orașul se îmbracă în culori fantastice.

În București sunt și multe locuri frumoase. Înainte de toate, sunt cartierele Cotroceni și Dorobanți, numai cu vile – de la cele istorice, la cele moderne. Este bine îngrijită și zona ”de elită” din Sectorul 1 al capitalei, unde parcă te-ai afla într-un alt oraș. Dar, perla Bucureștiului o reprezintă parcurile. În orice caz, pentru mine. În general, orașul este plin de verdeață, un aspect impus, practic, de climă – în plină vară nu poți merge pe stradă decât la umbra copacilor. Dar parcurile se bucură, parcă, de o poziție privilegiată. Sunt multe și foarte bine îngrijite. În plus, se amenajează altele noi. Poate nu la fel de mari, precum cele rămase moștenire inclusiv de la Ceaușescu, dar faptul că din zonele verzi nu se ”ciupesc” spații pentru construcția de imobile, ba dimpotrivă, se extind, este minunea minunilor.

Palatul Parlamentului, o clădire neoclasică pompoasă, a cărei proporții sunt uluitoare/ Fotografia autorului

Un mare plus al orașului îl constituie dimensiunea lui rațională. Bucureștiul numără peste două milioane de locuitori. Nu pare puțin, dar cum simplifică acest lucru, în mod radical, viața de zi cu zi. Când este cald (adică vreo nouă luni pe an), prefer să mă deplasez cu bicicleta. Transportul în comun de suprafață nu e rău, deși niciodată nu știi dacă în stație va opri un autobuz nou sau o vechitură pe roți. Există și metrou, dar îl folosesc rar – distanțele nu sunt mari și am petrecut destul timp din viață în vagoanele de sub pământ.

Bucureștiul este un oraș cu prețuri adecvate, comparativ cu capitatele vest-europene, în special. Chiria pentru un apartament de două camere, într-un bloc modern, costă circa 500 de euro pe lună (majoritatea proprietarilor preferă această valută). Pentru celelalte cheltuieli de întreținere merg, tradus în banii noștri, cam 5000 de ruble. Prețurile la mâncare în magazine și restaurante sunt similare cu cele din Sankt-Petersburg (dar porțiile sunt considerabil mai generoase aici). O călătorie cu transportul suprateran costă în jur de 20 de ruble, majoritatea deplasărilor cu Uber – în limitele a 200 de ruble. În plus, se pot economisi bani pe concedii, pentru că biletele în alte țări sunt substanțial mai ieftine.

În sfârșit, oricând de surprinzător ar părea, dar Bucureștiul este unul dintre cele mai sigure orașe din Europa. De ce, nu am înțeles până la capăt. Cu siguranță, cauza nu rezidă în nivelul de viață. Și se pare că nici poliția nu lucrează cu o eficiență de speriat. Presupun că este, totuși, vorba despre mentalitate. Când fiecare merge cu garda ridicată, gata în orice moment să se ia la harță pentru teritoriul său, cum se întâmplă frecvent la Sankt-Petersburg, conflictele devin inevitabile – uneori, cu tăieri cu cuțitul, alteori cu împușcături. Românii sunt dispuși, poate, pentru o scurtă bătălie verbală, dar nu mai mult. Chiar și ”nebunii din anii ’90”, foarte asemănători cu ai noștri, nu au avut parte de acele râuri de sânge care au curs la noi. Avem ce învăța.

Traiul

La finalul relatării mele, mă voi referi la teme de actualitate, tradiționale. În primul rând, asistența medicală. Ca mai peste tot, este una de stat și una privată. De la bun început, trebuie să te înscrii la un medic de familie (funcționar al statului). Dacă te îmbolnăvești, el vă consultă și vă eliberează concediu medical.

Sistemul e stricat însă, pentru că, trezit dimineața cu durere de cap sau alte senzații nasoale, nimeni nu se aruncă în taxi și nu merge la doctor, ci încearcă, înainte de toate, să se facă bine singur. La medic mereu e coadă, așa că te programează peste câteva zile. Prin urmare, angajatul care, luni, nu se simțea bine, ajunge miercuri la doctor, care îl declară sănătos și nu îi dă cuvenita scutire.

Când povestesc că în Rusia medicul vine acasă, nimeni nu mă crede. Sunt mândru de mine, pentru că mă îmbolnăvesc rar și, prin urmare, în doi ani nu m-am înscris la vreun medic de familie. Medicina privată și asigurarea medicală privată funcționează așa cum era de așteptat – dacă vrei repede și fără nervi, plătești în plus.

Bulevardul de la Palatul Parlamentului se încheie cu o fântână cântătoare modernizată recent, de dimensiuni mari/ Fotografia autorului

Atitudinea față de străini mi s-a părut binevoitoare. Cred că, după ce, decenii la rând, românii au fugit în masă din țară, a început să le placă faptul că, în sfârșit, a început să atragă și oameni din afară. Prezența rușilor nu trezește reacții negative, mai degrabă sunt confundați cu moldovenii, care au aici reputația de oameni simpluți. Sunt însă prezente toate stereotipurile despre ruși, iar despre Putin, cu siguranță, o să fii întrebat. Românii mai tineri au orientare pro-occidentală, generația mai în vârstă, în special taximetriștii, îl plac pe Putin.

Despre coronavirus. Noul virus este prezent, desigur. Dar guvernul român se descurcă cu epidemia, destul de bine. Într-o primă etapă, toate instituțiile publice au fost închise. Afară puteai ieși doar completând o declarație prin care anunțai unde mergi și cu ce scop. Dacă erai prins fără respectiva hârtie – te alegeai cu amendă. Apoi, au fost anulate majoritatea măsurilor de restricție și se simte – numărul îmbolnăvirilor a început din nou să urce.

În privința vampirilor, deocamdată nu am întâlnit nici unul. Pentru orice eventualitate: contele Dracula, cel din cărți, are prea puține în comun cu Vlad al III-lea, cunoscut drept Vlad Tepeș Vodă. Dar brandul trăiește, așa că nasul caracteristic al domnitorului Valahiei îl puteți vedea la tot pasul. Și este trist, pentru că fură din faima altor conducători venerabili.

În loc de încheiere, câteva cuvinte despre emigrație, în general. Înainte de toate, eu cred că orice om trebuie să trăiască peste hotare, dar numai când ajunge la vârsta maturității. Este o experiență importantă, care te face să te înțelegi pe sine și țara ta. Să te cunoști pe tine înseamnă să cunoști lumea, dar și inversul este corect.

În același timp, nu trebuie să privești emigrația ca o rezolvare miraculoasă a propriilor probleme. Dacă nu reușiți să găsiți satisfacție acolo unde trăiți acum, după toate probabilitățile, nu veți găsi motiv de satisfacție nici în altă parte. Încercați să abordați acest aspect într-un mod epicureic și, mai întâi, să găsiți fericirea acolo unde sunteți. Alte țări pot fi vizitate pentru impresii, nu pentru rezolvarea problemelor.

Dacă sunt pregătit să-mi leg viitorul de România? Cred că acest lucru nu depinde de mine, ci mai degrabă de circumstanțe. Până acum, orice perioadă din viața mea s-a încheiat mai devreme decât mă așteptam. În general, nu refuz încă un salt, pentru a încerca o țară est-europeană mai civilizată. Dar, poate va trebui să mă întorc – în ultimă instanță, părinții nu întineresc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 743271