Conflictul din Nagornîi Karabah: Moscova îndeamnă la reținere
28/09
A învins Сovid-19 și a cucerit muntele Elbrus. Kazbek Agalarov: de pe patul de spital, pe munte
29/09

Putin își va face vaccinul anti-Covid

Foto: RIA Novosti

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a anunțat pe omologul său din Coreea de Sud că este gata să efectueze o vizită de lucru în această țară, după ce își va face vaccinul rusesc împotriva noului coronavirus, relatează RIA Novosti.

Dialogul dintre liderii celor două țări a avut loc cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Cu acest prilej, președintele sud-coreean, Moon Jae-In, l-a invitat pe Putin să efectueze o vizită la Seul, după ce situația epidemiologică provocată de pandemia de Covid-19 se va stabiliza la nivel mondial.

Drept răspuns, șeful statului rus a declarat că va veni numai după vaccinare. ”Mă voi vaccina cu preparatul rusesc și voi veni”, a spus Putin, potrivit RIA Novosti.

La viitoarea lor întâlnire, cei doi președinți intenționează să dezbată evoluția relațiilor bilaterale. Mai ales că Moon Jae-In l-a rugat pe Putin să se ajungă mai repede la o înțelegere privind crearea unei zone industriale speciale pentru întreprinderi sud-coreene pe teritoriul regiunii Primorie și, de asemenea, să convină în cel mai scurt timp un acord de liber schimb în domeniul serviciilor între cele două țări.

În august, vaccinul ”Sputnik V”, dezvoltat de Centrul de Cercetare ”N. Gamaleia” din Moscova, a fost primul preparat împotriva noului coronavirus, înregistrat în lume. Președintele Putin a declarat că vaccinul este eficient, conduce la dobândirea unei imunități stabile și nu are efecte colaterale serioase. El a mai spus că una dintre fiicele lui și-a administrat vaccinul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 650730