Germania va restitui Rusiei icoane
03/10
”Roskosmos” a decis să construiască un concurent pentru Crew Dragon
03/10

 125 de ani de la naşterea lui Serghei Esenin. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Foto: engelscbs.srt.muzkult.ru

“Poetul vagabond”, cu sensibilitate stelară, adică unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi poeţi ruşi  – Serghei Esenin, vine pe lume la 3 octombrie 1895, la Konstantinovo (gubernia Riazan) şi începe să scrie poezie din copilărie. În 1912 pleacă la Moscova, iar în 1913 lucrează  la editura Sîtin, corector, prilej cu care ia contact şi mai strâns cu literatura rusă. Se alătură Cercului Surikov, un grup de poeţi tărani şi proletari, în cadrul căruia îşi prezintă, ocazional, creaţiile. Se înscrie la Universitatea Populară Şaniavski şi, timp de un an şi jumătate, audiază cursurile de istorie şi filozofie.

Este publicat prima dată în ”Mirok”, o revistă a copiilor, cu “Mesteacănul” (1914), o poezie care face parte şi în prezent din curicula şcolară din Rusia, fiind învăţată pe de rost de către fiecare elev din cursul primar.

În 1915, Esenin pleacă la Petrograd (actualul Sankt-Petersburg), unde îl cunoaşte pe Alexandr Blok, poet care îl introduce în cercurile literare din oraş. Îi întâlneşte pe Anna Akhmatova şi pe Nikolai Gumilev, iar împreună cu Nikolai Kluev, organizează recitaluri de poezie, fiind îmbrăcaţi în haine ţărăneşti.

În timpul primului război mondial, Serghei Esenin lucrează ca infirmier, între 1916-1917, în armată. În 1916 apare “Raduniţa”, o primă colecţie de poeme, în care temele centrale sunt viaţa la ţară, cultura populară, ţăranii, etc.

Anul 1918 îl găseşte la Moscova, unde va deveni membru al Uniunii Scriitorilor. Mai mult, împreună cu alţi doi poeţi – Mariengof şi Şerşenevici, promovează o nouă direcţie în literatura rusă şi anume Imaginismul (1919). Şi, tot în 1919, Esenin îşi fondează propria editură, numită “Compania de muncă a artiştilor cuvântului din Moscova”, promovând poezia avangardistă şi, prin aceasta, reuşind să-i irite  pe conservatorii într-ale poeziei.

Revoluţia din Octombrie i-a creat sentimente contradictorii. Iniţial, a crezut în idealurile Revoluţiei şi în perspectiva unei vieţi bune pentru ţărani (reflectat în “Inoniia”, 1918), pentru ca, mai târziu, să-şi revizuiască complet convingerile (în “Asprul Octombrie m-a dezamăgit”).

În toamna lui 1921 o cunoaşte, la Paris, pe cunoscuta dansatoare Isadora Duncan, cu care se căsătoreşte în 1922 (nu este nici prima şi nici ultima sa căsătorie).  Împreună, vor călători prin toată lumea, menajul lor deteriorându-se pe măsură ce Duncan era din ce în ce mai sedusă de principiile revoluţionare ale URSS-ul postrevoluţionar, iar Esenin era din ce în ce mai depresiv şi mai dezamăgit de ele. Cei doi nu au găsit o cale de mijloc şi, la scurt timp, se separă. Interesant este că ambii au sfârşit brutal, violent, prin strangulare (certitudine în cazul Isadorei, nu şi a lui Serghei).

În 1923, Esenin se întoarce în Rusia, marcat de o depresie puternică şi foarte determinat să sfârşească cu existenţa pământeană. În “Dragostea unui vagabond” (colecţie de poezie din 1923), asistăm la metamorfoza rebelului şi anarhistului în cel ce crede în puterea vindecătoare a Iubirii. În 1924, în “Moscova cârciumărească” – tot o colecţie de poezie – îşi descrie viaţa boemă prin cârciumi, alături de prostituate şi de alte categorii de oameni cu care, teoretic, nu avea nimic de împărţit. Şi, tot în 1924, iese din Mişcarea Imaginistă, datorită divergenţelor cu alţi membri. Anul următor, ultimul din scurta sa viaţă, Esenin călătoreşte în Caucaz, moştenirea acestei incursiuni având numele de “Motive persane”.

Serghei Esenin se stinge la 28 decembrie 1925, la Leningrad, la Hotel d’Angleterre. Nu se ştie cu exactitate, nici până în ziua de astăzi, ce anume i-a cauzat moartea – dacă a fost, într-adevăr, suicid sau altceva.

Citind despre viaţa lui Esenin şi descoperindu-l prin intermediul poeziei sale unice, atât de sensibile (Maiakovski a plâns când Esenin i-a citit câteva dintre poemele sale), constatăm că Poetul are o personalitate atât de complexă, încât cuprinde, practic, aproape întreg zodiacul.

Zodia natală, Balanţa, i-a dat talentul artistic, spiritul de dreptate, aspectul atrăgător şi plăcerea de a chefui, dar nu de unul singur. Decanul care găzduieşte Soarele (primul) este patronat de Lună, astrul responsabil cu imaginaţia, inspiraţia, ataşamentul şi iubirea puternice faţă de ţară, de mamă, de copilărie şi de locurile natale, faţă de ţărani, iar gradul Soarelui îl are ca patron pe subtilul Pluton, astru al transcendentalului, al profunzimilor spiritului uman, cel care îţi relevă sublimul şi abjectul…

Conjuncţia Soarelui cu Marte ia dat determinare şi l-a pus la treabă, dar i-a biciuit un emoţional oricum suprasolicitat de Luna plasată în Berbec. Lună care, prin poziţie, este într-un conflict astral cu Soarele (adică, nativul este născut pe Lună Plină, în siajul unei eclipse de Soare care avusese loc cu două săptămâni în urmă, la 18 septembrie 1895). Sunt aspecte profund duale, care au alimentat atât creaţia cât şi distrucţia. Serghei Esenin a avut un comportament autodistructiv, rezultat din încărcătura energetică imensă, din care a valorificat cât a fost (supra)omeneşte posibil.

Inspiraţia divină i-a venit de la trigonul Soarelui cu Neptun şi de la Sensul Vieţii în Peşti, alături de percepţia Iubirii, în  toată complexitatea ei. Trigonul cu Pluton l-a supraenergizat, făcându-l să ardă la maximum, să trăiască în 30 de ani cât alţii în… cine ştie câte vieţi!

Luna din Berbec l-a făcut să scrie din fragedă pruncie şi să participe la debuturi – Imaginismul, crearea propriei edituri. În plus, fiind plasată în sectorul partenerial, i-a adus mai multe tovarăşe de viaţă şi relaţii tensionate, intense, agresive cu acestea.

Venus, reprezentanta artei, este într-o poziţie oarecum viciată – este în Fecioară, adică în exil şi retrogradă, semn că Serghei Esenin a căutat, practic, iubirea perfectă, chiar dacă nu a declarat acest lucru direct. Avea enorm de oferit – “Dac-ai şti, cu inima-i pustie / Cât poate iubi un derbedeu / Şi cât poate de supus să fie…” (Focul vânăt) şi era dispus să uite oarece indiscreţii din trecut, în schimbul dragostei asumate. Venus este conjunctă cu Nodul Sud Lunar, aspect care l-a determinat pe Poet să se achite de datoria sa kharmică de a ne îmbogăţi sufletele şi de a ne arăta ce înseamnă sensibilitatea, într-o lume din veac în veac mai rece şi mai egoistă, mai afundată în materialitate. Şi tot Venus în Fecioară explică sublimele poezii despre animăluţe pe care Serghei Esenin le-a scris (“Cântecul căţelei”, “Vulpea”, etc.), cel mai bun tratament pentru nepăsarea faţă de aceste sufleţele.

Spirit rebel, nesupus, care a trăit după cum a simţit, Esenin a fost, integral, o simţire. Este extract pur de spirit rusesc, care dăinuie (“Eu, prietene, nu voi muri niciodată”) şi care este din ce în ce mai cunoscut şi mai iubit. Ca şi Rusia lui scumpă, pe care a iubit-o “până la durere”!

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 649064