Danemarca a emis autorizație pentru Nord Stream-2
03/10
 125 de ani de la naşterea lui Serghei Esenin. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
03/10

Germania va restitui Rusiei icoane

Foto: RIA Novosti

Berlinul a început să restituie Rusiei icoanele și obiectele de cult confiscate de vama germană, informează agenția RIA Novosti, cu referire la Ambasada Rusă din Berlin.

Este vorba despre mai mult de 2.900 de relicve. Aflată, în prezent, la Direcția vămilor a Ministerului de Finanțe al Germaniei, prețioasa încărcătură este pregătită pentru a fi transportată în Rusia.

Biroul comisarului Guvernului Federal al Germaniei pentru probleme de cultură și mass-media a precizat că negocierile privind transferul la Moscova a icoanelor confiscate ”sunt, practic, finalizate”.

Despre intenția autorităților Germaniei de a restitui Rusiei câteva mii de icoane s-a aflat la 25 septembrie. La acea dată, șeful Biroului Național al Interpolului a spus că, în ultimii 10 ani, s-a reușit ca Moscovei să-i fie returnate peste 250 de relicve.

Printre acestea se numără icoane din secolele XV-XIX, precum ”Sfinții Boris și Gleb” (primii Sfinți ruși – n.r.), ”Maica Domnului Hodighitria din Smolensk” și ”Pogorârea în iad”, dar și ucazuri scrise, ale țarilor ruși, un medalion de porțelan cu profilul lui Petru I și alte obiecte de valoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 836796