Putin a aprobat ”proiectul de o viață” al premierului Mișustin
09/10
În Rusia, COVID-19 a fost diagnosticat la aproape 13.000 de persoane pe zi
10/10

Armistițiu în Karabah. Ce urmează? Comentarii

Karanah. Refugiații/ Foto: twitter

Șeful Comitetului internațional al Consiliului Federației, Konstantin Kosaciov, comentând acordul de încetare a focului din Karabah, a menționat că cercul vicios al violenței reciproce a fost rupt.

Miniștrii de Externe ai Armeniei și Azerbaidjanului au sosit vineri, la Moscova, la invitația Președintelui rus, Vladimir Putin. Negocierile au durat mai mult de 10 ore și s-au încheiat cu adoptarea unui acord. Acesta conține patru puncte, pentru rezolvarea conflictului. În special, părțile au anunțat o încetare a focului începând cu ora 12:00, din 10 octombrie, în scopuri umanitare, pentru schimbul de prizonieri de război, alte persoane deținute, precum și a corpurilor celor morți, cu medierea Crucii Roșii Internaționale și în conformitate cu criteriile acesteia.

Kosaciov a menționat, de asemenea, că Președintele Federației Ruse “și-a arătat voința politică pe deplin”, iar ministrul afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a pus-o în aplicare. Senatorul și-a exprimat recunoștința față de Baku și Erevan pentru întâlnirea de la Moscova. “Acum, responsabilitatea principală le revine, bineînțeles, părților aflate în conflict. Există multe lucruri dificile de făcut – să fie conveniți parametrii specifici regimului de încetare a focului, să fie organizat schimbul de prizonieri și de corpuri ale celor morți, să fie continuate discuțiile la masa negocierilor. Dar, faptul că, după zece ore de consultări complicate, a fost posibil să se oprească vărsarea de sânge este dincolo de laudă. Nici nu este necesară ”, a adăugat Kosaciov.

La rândul său, politologul Fiodor Lukianov a declarat, într-un interviu acordat URA.RU, că status quo-ul din Nagornîi Karabah, în noul armistițiu, se va baza pe decizia Azerbaidjanului.

“Începând cu 1994, status quo-ul s-a bazat pe victoria militară a Armeniei, iar acum, Azerbaidjanul nu a câștigat, dar și-a demonstrat capacitatea militară”, a spus Lukianov. Baku a arătat că situația nu este stabilă și că este nevoie de un nou status quo, crede politologul. Potrivit acestuia, în viitor, conflictul se va transfera în sfera politică, dar asta nu înseamnă că războiul s-a încheiat.

După cum a spus Lukianov, în cazul unor astfel de ostilități, ca cele din Karabah, nu este posibil să se realizeze imediat un armistițiu. Stabilizarea acestuia necesită mai multe runde de negocieri diplomatice. Politologul a menționat că încălcările încetării focului nu sunt un lucru rar, deoarece pot exista diverse provocări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 649072