Ministerul rus de Externe a răspuns declarației SUA privind START-3
14/10
Ministerul Sănătății: Posibilele consecințe ale Covid-19 pentru femeile însărcinate
15/10

Putin a anunțat înregistrarea celui de-al doilea vaccin anti-Covid

Al doilea vaccin rusesc anti-Covid a fost înregistrat astăzi/ Foto: RIA Novosti

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat, miercuri, înregistrarea în Rusia a celui de-al doilea vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de Centrul de Cercetare ”Vektor”.

«Centrul ”Vektor”, din Novosibirsk, a înregistrat, astăzi, al doilea vaccin rusesc împotriva coronavirusului, ”EpiVakKorona”», a declarat șeful statului, citat de ”Rossiiskaia Gazeta”.

El a adăugat că se lucrează deja la al treilea vaccin, la Centrul ”Ciumakov”, al Academiei de Științe a Rusiei.

La rândul ei, vicepremierul Tatiana Golikova a explicat că, ințial, cercetările clinice ale vaccinului înregistrat astăzi s-au efectuat pe 100 de voluntari. Spre deosebire de vaccinul ”Sputnik V”, care este un vaccin-vector, adică produs pe baza unui adenovirus, cel nou are la bază una dintre platformele sintetice de perspectivă. ”Este vorba despre un vaccin peptidic, format din fragmente scurte de proteine peptidice virale, sintetizate artificial și prin intermediul cărora sistemul imunitar învață și, ulterior, recunoaște și neutralizează virusul”, a detaliat Golikova. Vicepremierul a precizat că vaccinul deține un nivel de siguranță destul de ridicat, iar primele 60.000 de doze vor fi curând fabricate. ”Vektor” a demarat testele clinice pre-înregistrare în mai multe regiuni ale Rusiei, pe 40.000 de voluntari”, a adăugat oficialul rus, menționând că se intenționează să fie testate inclusiv persoane cu vârste de peste 65 de ani.

Tatiana Golikova a vorbit, de asemenea, despre al treilea vaccin, al Centrului ”Ciumakov”. Preparatul este inactivat, fiind obținute aprobările necesare pentru testele clinice din fazele unu și doi. În cadrul primei faze, au fost injectați 15 voluntari și toți se simt bine. Iar la 19 octombrie, începe faza a doua – în cadrul căreia vor fi vaccinate alte 285 de persoane. ”Se speră că testele clinice pentru acest vaccin vor fi finalizate în decembrie”, a arătat Golikova.

 

 

 

1 Comment

  1. Basarabeanu spune:

    Dom.Gigi Becali a scris o scrisoare in Federația Rusă pentru a aduce vaccinul contra covidului in Romania.a luat prerogativele ministerul sănătății din romania.sa speram ca o sa aiba doze si pentru noi romani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 649115