Prelungirea START-3. Rusia este gata ca, împreună cu SUA, să înghețe numărul focoaselor nucleare
21/10
Narîșkin a acuzat SUA că pregătesc o revoluție în Republica Moldova
21/10

Sberbank va dezvolta un nou serviciu de geoanaliză

Foto: kod.ru

Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, dezvoltă un serviciu pilot de geoanaliză, care va aduna informații despre cheltuielile și deplasările cetățenilor ruși, informează cotidianul RBK, citându-l pe vicepreședintele băncii, Stanislav Kartașov.

Noul instrument va analiza tranzacțiile bancare ale clienților și le va compara cu datele referitoare la amplasarea fizică a punctelor comerciale. De menționat că Sberbank a cumpărat serviciul de cartografiere 2GIS, în august 2020. Informația astfel obținută va putea fi folosită atât de mediul de afaceri, pentru a vedea unde e mai bine să deschidă un magazin nou, dar și de autorități – ce trasee ale transportului în comun se bucură de cea mai mare cerere.

”Sberbank a primit deja solicitări din partea autorităților regionale și municipale, dar și din partea diferitelor rețele comerciale. Geoanaliza poate fi utilă inclusiv întreprinderilor mici și mijlocii”, a explicat Kartașov.

Noul serviciu ar urma să funcționeaze în cadrul platformei ”SberAnalitika”. Se dorește ca această platformă să vândă expertiză pe segmentul de consum. Printre serviciile oferite  se numără elaboraraea de rapoarte informative și de analiză, elaborarea portretului publicului țintă, monitorizarea diferitelor sectoare de activitate și multe altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 687810