Putin speră că poporul Moldovei va aprecia eforturile lui Dodon de a construi relații cu Rusia
23/10
Putin, despre amendamentele la Constituție
23/10

Tratatul START-3. Rusia a avertizat SUA că-și retrage propunerea

Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov/ Foto: voennoedelo.com

Rusia a amenințat Statele Unite că ar putea renunța la propunerea sa privind prelungirea, cu un an, a tratatului referitor la armamentul nuclear. Potrivit viceministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, această perioadă de timp ar putea fi folosită pentru desfășurarea de negocieri menite să conducă la prelungirea Tratatului privind măsuri de reducere și limitare a armelor strategice ofensive (START-3), scrie Rambler.

Rusia și-ar putea revizui poziția în problema armelor nucleare în funcție de atitudinea de care va da dovadă partea americană, a declarat diplomatul, potrivit căruia circumstanțele sunt într-o permanentă schimbare, astfel că ar fi incorect să vorbim despre invariabilitatea poziției ruse.

Riabkov a subliniat că, dacă Statele Unite vor încerca să introducă în tratat modificări avantajoase doar uneia dintre părți, Rusia va amâna cu un an dezbaterile. ”Pentru prelungirea START-3, noi nu avem de gând să îndeplinim cereri suplimentare din partea Washingtonului. În cazul în care condițiile se schimbă, ar fi incorect să ceri Rusiei să-și păstreze poziția. Avem dreptul la revizuirea deciziei, pe fondul unor circumstanțe în permanentă schimbare”, a subliniat Riabkov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 687872