Rusia a răspuns la declarația Maiei Sandu privind Transnistria
21/11
Marile riscuri ce amenință lumea și vaccinurile accesibile. Tezele discursului lui Putin la summitul G20
22/11

Cupola de fier împotriva rachetelor sau ”Mâna moartă” se răzbună

Foto: TASS

Președintele Rusiei a avut o serie de consfătuiri cu șefi din industria de apărare. Cu acest prilej a fost anunțată crearea, în Rusia, a unui post de comandă ce dispune de o super-protecție. Potrivit mass-media, acest buncăr va permite ca ordinul de lansare a represaliilor să fie dat chiar și după un atac nuclear asupra centrelor de comandă ale Rusiei.

 ”Rossiiskaia Gazeta” a reușit să afle unele dintre detalii legate de această ”super-protecție”. Practic, toate mijloacele de informare în masă au insistat pe ideea refacerii sistemului ”Perimetr” sau ”Miortvaia ruka” (Mâna moartă, n.r.), cum este el denumit în străinătate. Într-adevăr, URSS a realizat un sistem de lansare automată a rachetelor strategice chiar și după ce comandamentul militar al Uniunii Sovietice ar fi fost distrus de un atac nuclear neașteptat.

Totuși, chiar și un atac devastator cu rachete nucleare nu ar fi putut distruge toate lansatoarele subterane și submarinele echipate cu rachete strategice. Dar cine să dea comanda de lansare, dacă centrele de comandă ar fi ars în incendiul nuclear? Prin urmare, când toate legăturile de comunicații între posturile de comandă și lansatoare ar fi fost reduse la zero, s-ar fi ridicat acea ”Mână moartă”. Rachete, despre a căror existență nu știa nimeni, cu excepția primilor oameni ai statului,  ar fi pornit automat de pe pozițiilor lor ultra-secrete, ar fi zburat deasupra teritoriului unui URSS ”ucis” și ar fi trimis ordin de lansare tuturor rachetelor de luptă care l-ar fi recepționat. Chiar și în condițiile în care întreg personalul de suport tehnic ar fi murit, rachetele rămase neatinse ar fi luat startul, încărcate cu focoase de zeci de megatone. NATO ar fi primit de la o țară ”moartă” o ripostă mai mult decât adecvată. Europa Occidentală și SUA ar fi încetat să mai existe după moartea URSS-ului. După destrămarea Uniunii Sovietice, ”partenerii” noștri de dincolo de Ocean au depus destule eforturi pentru ca sistemul ”Perimetr” să fie lichidat. Se poate considera o minune faptul că s-a reușit păstrarea lui, subliniază ”Rossiisakaia Gazeta”.

Acum reiese că sistemul nu numai că a fost salvat, dar a devenit invincibil, practic. Așa cum sunt, de altfel, și majoritatea instalațiilor de lansare staționare ale Forțelor Strategice de Rachete ale Rusiei (RVSN), echipate cu cele mai puternice rachete balistice intercontinentale.

URSS a avut un constructor de rachete genial, cu un nume predestinat: Serghei Nepobedimîi (Invincibilul). În anii ’90, Biroul de proiectare și inginerie mecanică pe care îl conducea a dezvoltat o metodă de protecție activă a tancurilor, ”Arena”. Ideea era simplă. În întâmpinarea unei rachete în zbor se lansa un mănunchi de mitralii care distrugea focosul înainte ca acesta să atingă armura.

Lucrând la sistemul de protecție activă a tancurilor, lui Nepobedimîi i-a venit ideea că, la fel, ar putea fi protejate și lansatoarele de silozuri ale RVSN. Problema este că americanii se lăudau în dreapta și în stânga cu o rachetă de mare precizie, capabilă să țintească lansatoarele subterane sovietice direct în capacul lor de protecție. Ideea lui Nepobedimîi a fost imediat înțeleasă și susținută de Dmitri Ustinov, pe atunci șeful complexului militar-industrial și ministrul Apărării al URSS. El a apreciat faptul că, pe cât de precisă ar fi racheta inamică, pe atât de mare este garanția distrugerii ei. Au fost alocate mijloacele necesare și s-a trecut la treabă în cel mai mare secret. Despre acele lucrări nici acum nu se știe mare lucru. Iată cum explica procedeul chiar Nepobedimîi, plecat, între timp, dintre noi.

Protecția activă presupunea că lansatoarele subterane se înconjurau cu un fel de mortiere de calibru foarte mare. În întâmpinarea rachetei în zbor se trăgea cu viteză hipersonică un uriaș roi de mitralii. Deasupra silozului protejat se crea o adevărată cupolă de fier, în fața căreia focosul inamic se distrugea înainte de explozie.

În îndepărtații ani ’80, Biroul de proiectare și inginerie mecanică din Kolomenskoe a reușit să realizeze un astfel de sistem de apărare a rachetelor strategice și a centrelor de comandă ale RVSN, despre a căror existență SUA nici măcar nu bănuiau.

În Kamciatka, în poligonul de acum cunoscut Kura a fost construită o copie exactă a instalației subterane de lansare a unei rachete balistice. De pe teritoriul Kazahstanului a fost lansată cea mai puternică rachetă a URSS, cu focos inert. Ce s-a întâmplat în continuare, a povestit chiar Nepobedimîi.

”Focosul rachetei intercontinentale zbura cu o viteză uriașă și se îndrepta direct spre gura lansatorului de siloz. Impactul părea inevitabil. Stelele sclipeau și, brusc, printre ele s-a aprins una nouă. În doar câteva secunde, ea s-a transformat într-un uriaș foc de artificii care s-a întins pe jumătate din cer. Întunericul nopții s-a risipit și s-a făcut lumină precum ziua. Din focul de artificii s-a format o sferă imensă. Și, aproape imediat, s-au auzit mai multe explozii, iar din sferă au început să zboare în toate direcțiile protuberanțe. Apoi totul s-a stins. A fost ceva fantastic, un spectacol de-a dreptul apocaliptic. Pentru prima dată în lume și de nimeni repetat până acum, a fost efectuată interceptarea cu mijloace non-nucleare și la o distanță sigură o țintă balistică aflată pe segmentul descendent al traiectoriei sale. Au fost efectuate câteva teste, toate reușite”, a povestit legendarul constructor de rachete.

La Arzamas-16 (actualul oraș Sarov s-a numit, între anii 1946-1991, Arzamas-16, fiind un oraș închis, aici aflându-se primul centru sovietic de cercetare nucleară, n.r.) oamenii de știință au făcut propriile lor cercetări, care au confirmat că focosul se distruge înainte de declanșarea reacției în lanț, adică explozia nucleară nu se produce. Este ceea ce i-a spus lui Nepobedimîi renumitul fizician atomist Iuri Hariton.

             ”Deasupra obiectivului de apărat se formează o adevărată cupolă de fier din mitralii și mini-proiectile, focosul inamic distrugându-se la întâlnirea cu ele”.

Pentru Biroul de proiectare din Kolomenskoe, anii ’80 au fost cei mai fructuoși. Sub conducerea lui Nepobedimîi, în acea perioadă au apărut renumita rachetă operativ-tactică ”Oka-U”, au fost demarate lucrările de proiectare pentru ”Iskander”, a fost dezvoltată o serie întreagă de rachete antiaeriene și sisteme antitanc mobile și acest sistem de apărare activă, unic și în ziua de astăzi. Un astfel de constructor trebuia apreciat și protejat. Din păcate, în 1989, Serghei Nepobedimîi a fost obligat să se pensioneze.

Iar în 1991, toate lucrările la sistemele strategice de apărare activă au fost suspendate prin ordin oficial.

Deși, este posibil ca în unele subunități secrete să se mai fi lucrat la respectivele proiecte. De aceea, conducerea superioară de stat poate să vorbească, astăzi, cu toată convingerea, despre existența unei super-protecții a obiectivelor Forțelor Strategice de Rachete ale Rusiei. Se poate presupune că ar fi vorba inclusiv de sistemul ”Perimetr”.

 

 

1 Comment

  1. Basarabeanu spune:

    Am văzut un documentar la televizor pe teritoriul ucrainei sa aflat un sistem „mîna moartă dar acum este dezactivat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 687819