De ce au fost desființate instituțiile de dezvoltare din Rusia
24/11
„Invincibilul comandant de oști”. La 290 de ani de la nașterea lui Aleksandr Suvorov. VIDEO
24/11

Există știința de a învinge? Aleksandr Suvorov spune că da! Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Feldmareșalul conte A.V.Suvorov. Portret de Joseph Kreutzinger. 1799/ Foto: liveinternet.ru

 Când mergi spre Moldova, pe E85, în Dumbrăveni (Vrancea), pe mâna stângă, se observă, de la depărtare, impunătoarea statuie ecvestră a generalissimului rus Aleksandr Suvorov, ale cărui titluri nobiliare îl includ și pe cel de conte de Râmnic (Graf Rîmnikski), fapt ce demonstrează, încă o dată, că există multe puncte de confluență în istoria rușilor cu cea a românilor.

Aleksandr Vasilievici Suvorov, de la a cărui naștere se împlinesc 290 de ani (s-a născut la 24 noiembrie 1730, la Moscova), nu promitea, inițial,  nimic din tot ceea ce a devenit – un geniu militar, unul dintre foarte puținii comandanți de oști care nu au pierdut nici o bătălie (și nu au fost ”decât” peste 60 de bătălii!). Slăbuț și bolnăvicios, dar cu un caracter de oțel – demonstrat încă din copilărie, când, realizând că fragilitatea nu este în avantajul său, făcea exerciții și ridica greutăți, fortificându-se – micul Aleksandr își petrece mare parte din timp în foarte bine asortata bibliotecă a tatălui său (general de armată), studiind limbi străine (franceză și germană), filozofie, istorie, literatură și… tratate de strategie și tactică militară! Când un copil manifestă interes față de ”chestii de adulți”, care ies mult din tiparul clasic al preocupărilor aferente vârstei, este clar că avem de-a face cu o entitate aparte, care-și cunoaște foarte bine misiunea personală, lucrând, de mic, la îndeplinirea ei.

Astfel, el se afirmă de tânăr, în războiul cu suedezii (1741-1743) și în Războiul de șapte ani, cu prusacii (1756-1763).

În 1748, Aleksandr Suvorov intră în armată și servește în Regimentul de Gardă Semionovski timp de șase ani, dovedind abilități de lider și mult curaj. Cariera sa militară începe să ia avânt din 1762, anul venirii pe tronul Rusiei a Ecaterinei a II-a (cea Mare), când devine colonel.

Victoriile obținute în luptele cu polonezii, în 1768 (împotriva Confederației de la Bar), îl evidențiază ca fiind un luptător atipic, nonconformist, fapt care, mai târziu, aproape că avea să-l coste viața – în timpul primului război ruso-turc, în 1773, Suvorov acționează din proprie inițiativă, refuzând subordonarea. Este drept că, astfel, obține victorii, dar este judecat și condamnat la moarte pentru acțiuni neautorizate împotriva turcilor. Ei bine, Ecaterina a II-a nu dispune aplicarea sentinței, argumentând: ”Învingătorii nu pot fi judecați!”

Între 1777-1783, Suvorov luptă în Crimeea și în Caucaz, iar anul 1787 îl aduce în postura de comandant de armată în cel de-al doilea război ruso-turc, conflict în care, grație cuceririi cetății Izmail (sudul Basarabiei), considerată inexpugnabilă, la 22 decembrie 1790, Rusia va fi învingătoare. Evident, fortăreața a fost cucerită de Suvorov, datorită geniului său militar. Alte două victorii, în acest război, ale generalului Suvorov, au fost cele de la Focșani și de la Vadul Râmnic, la 22 septembrie 1789 – este evenimentul care motivează prezența statuii de care se amintește la începutul studiului. De remarcat participarea voluntarilor români, alături de armata rusă, la lupta împotriva turcilor, un excelent exemplu de colaborare, care se poate perpetua în  multe sectoare și domenii.

În 1794, Aleksandr Suvorov este trimis să înăbușe revolta poloneză condusă de Tadeusz Kosciusko. Răscoala este reprimată prin zdrobirea rezistenței poloneze din cartierul varșovean Praga și cucerirea Varșoviei de către Suvorov, care-i va trimite Țarinei Ecaterina cea Mare o înștiințare cu textul: ”Urale din Varșovia. Suvorov.” Răspunsul Ecaterinei va fi: ”Felicitări, Mareșale!” Astfel, dualitatea semnului natal, Săgetătorul, se va manifesta, din nou – Europa îl acuză de brutalitate, iar Împărăteasa îl face Mareșal!

Moartea Ecaterinei a II-a (1796) marchează o cotitură în destinul bravului și inteligentului luptător. Succesorul Ecaterinei, Pavel I, vrea să reformeze armata, vrea parade militare și aplicații, adică exact ceea ce Suvorov nu agreează. Trebuie spus că Aleksandr Suvorov, un ofițer strict, cu o disciplină de fier (pe care și-o aplica sieși, în primul rând), era adorat de către oamenii săi. Asta pe bună dreptate, întrucât comunica trupelor clar și pe înțelesul tuturor ceea ce dorea, nu-i exaspera pe soldați cu instrucții istovitoare și avea o mare grijă în asigurarea unor condiții de viață cât mai bune pentru ei. Mâncarea era bună și destulă, iar aplicarea regulilor de igienă era strictă (să nu uităm că bântuia ciuma, prin vremea respectivă); prin urmare, rata de îmbolnăvire scade mult în rândul militarilor ruși.

Adversitățile dintre Pavel I și Suvorov se soldează cu căderea în dizgrație a celui de-al doilea. El va fi exilat la domeniul său din Koncianskoe și supravegheat în permanență, până când Pavel I începe să-și facă probleme din cauza victoriilor lui Napoleon în Europa. Astfel, Aleksandr Suvorov va fi reactivat și trimis în Italia, în noiembrie 1799, să preia comanda armatei ruso-austriece. Campania din Italia este triumfătoare pentru ruși; francezii sunt puși pe fugă, Suvorov obține titlul de Prinț al Sardiniei. Intenționează să se îndrepte către Paris, dar este direcționat către Elveția, să se alăture armatei ruse conduse de generalul Rimski-Korsakov și, împreuna, să lupte împotriva francezilor. Va fi blocat de francezi (armata lui Korsakov este învinsă până să ajungă Suvorov la ea, la Zürich) și singura cale de ieșire rămâne retragerea, prin traversarea Alpilor, pe timp de iarnă, o manevră de o temeritate vecină cu nebunia, care nu s-a mai realizat de la Hannibal, în campania sa împotriva Romei! Armata lui Suvorov continuă să lupte cu francezii, traversarea Alpilor provoacă pierderea unei treimi din efectiv, dar totalul este un succes, care-i va aduce lui Suvorov gradul de Generalissim. Este cel de-al patrulea generalissim al Rusiei pre-revoluționare și ultimul, totodată, până la V.I.Stalin. În Elveția există o exclavă rusească – un teritoriu de 563 de metri pătrați, acordat  Rusiei, străjuit de drapelul rusesc, pe care se află o cruce, în memoria soldaților ruși căzuți în luptele cu armatele franceze.

La începutul anului 1800, generalissimul Suvorov se întoarce în Rusia; Pavel I se săturase de războaie și chemase efectivele militare în  țară. Primirea fastuoasă de care trebuia să beneficieze Suvorov a fost anulată.

La 18 mai 1800, Aleksandr Suvorov pleacă să împărtășească cunoașterea sa militară în alte dimensiuni, nu înainte de a lăsa multe mai lucrări care au revoluționat strategia militară, dintre care, ”Știința de a învinge” este de căpătâi.

 

Aleksandr Vasilievici Suvorov, prinț al Italiei, conte de Râmnic, conte al Sfântului Imperiu German, prinț al Sardiniei, generalisim al forțelor armate terestre și navale ruse, feldmareșal al armatelor austriece și sarde, este nativ Săgetător, cu un puternic marcaj de Capricorn. Soarele în Arcaș i-a dat dragostea de arme, predispoziția către a lupta pe teritorii îndepărtate, talentul la limbi străine (pe lângă franceză și germană, mai târziu, Aleksandr  a deprins și poloneza, araba, turca și finlandeza), generozitatea și, foarte important, i-a făcut dreptate de fiecare dată.

Originalitatea, spiritul rebel, nesupunerea care l-a băgat în bucluc nu o dată, dar și geniul militar sunt atributele conjuncției strânse Soare-Uranus și a cuadraturilor pe care aceasta le face cu Jupiter, stăpânul zodiei natale. Jupiter este în Fecioară, făcând din Aleksandr Suvorov și un foarte bun și eficient administrator; în plus, acestei poziții i se datorează și grija față de viața și sănătatea soldaților săi. Vibrația uraniană i-a permis să revoluționeze tactica militară  – cum se poate câștiga un război prin viteză, mobilitate, acuratețe în acțiunile artileriei, lupta la baionetă. Se pare că ”Blitzkrieg” este un termen nou în limba germană, nu și în materie de tactică militară, oricât și-ar aroga nemții paternitatea conceptului.

Luna în Taur, semn de Pământ, l-a ajutat să-și disciplineze trăirile și emoțiile, alături de poziția lui Venus în Capricorn. De altfel, Capricornul găzduiește o triplă conjuncție Venus/Marte/Nodul Nord Lunar, care explică perfect destinul de excepție al acestui inspirat maestru al strategiei militare (Neptun în Gemeni). Marte i-a dat genă de luptător, iar Capricornului i se datorează disciplina, viața frugală (se spăla cu apă rece, dormea în fân, refuza să se încălzească, oricât de frig era, iar crezul său, devenit proverb rusesc, sună astfel:”Antrenează-te din greu și luptă ușor!”), excelenta relație cu puterea și cu structurile de putere, ambiția și rezistența fizică și psihică care i-au facilitat performanța. Viața la Curte nu era pe placul său, îl obosea și nu-i găsea nici un rost; de altfel, sobrietatea l-a însoțit și după moarte. Pe placa mormântului său din Biserica Bunei Vestiri a Mănăstirii Aleksandr Nevski este scris, simplu: ”Aici se odihnește Aleksandr Suvorov”.

Tema sa astrală este marcată de careuri în T, furnizoare de excedent energetic, care și-a găsit materializarea pe toate coordonatele – fizic, intelectual și spiritual. Pentru că Aleksandr Suvorov continuă să instruiască și să motiveze, atât prin Școala Militară care îi poartă numele, instituție care oferă educație militară de cea mai bună calitate, dar și prin Ordinul Suvorov pentru victorii împotriva forțelor inamice (instituit la 29 iulie 1942). Din fericire pentru ei, rușii știu să-și onoreze valorile și să le perpetueze memoria, întărindu-și, mereu, rădăcinile și Conștiința de Neam.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 825704