Expertul a prezis o întoarcere masivă a emigranților din SUA și din Europa, în Federația Rusă
04/01
Primele femei conducătoare de tren din Metroul moscovit
04/01

„Admiral Gorșkov” va efectua, în 2021, prima lansare în salvă a rachetelor hipersonice „Zircon”

Foto: rg.ru

Fregata Flotei de Nord (proiectul 22350) ”Admiral Gorșkov” va efectua, până la sfârșitul anului 2021, pentru prima dată, o lansare în salvă a rachetelor hipersonice ”Țirkon”/ ”Zircon”, în timpul testelor de stat ale acestui sistem de rachetă, transmite RIA Novosti, referindu-se la o sursă din complexul militar-industrial.

El a precizat că rachetele vor fi lansate la intervale de câteva secunde, într-un mediu de contra-măsuri electronice puternice.

Tragerile în salvă ”sunt menite să asigure nu numai testarea rachetelor, ci și testarea capacităților sistemului de control al armelor navei, în special atunci când îndeplinește sarcini cu o lovitură masivă cu rachete, simultan împotriva țintelor maritime și terestre”, a spus sursa.

Potrivit acestuia, ”Țirkon” este echipat cu un sistem de țintire auto, unic prin caracteristicile sale de imunitate la bruiaj, iar capacitățile acestuia trebuie confirmate în timpul testelor.

În 2020, potrivit Ministerului Apărării al Rusiei , ”Admiral Gorșkov” a efectuat trei lansări cu ”Țirkon” ca parte a testelor, două lansări la ținte maritime și una la țintă terestră. În toate cazurile, tragerile s-au efectuat cu o singură rachetă.

Racheta rusească ”Țirkon” este prima rachetă de croazieră hipersonică din lume capabilă de zbor aerodinamic pe termen lung, cu manevră în straturi dense ale atmosferei, folosind propulsia proprie a motorului pe tot parcursul traseului. Viteza rachetelor echivalează aproximativ de nouă ori viteza sunetului (9 Mach), iar raza maximă de tragere este de până la 1000 km. ”Țirkon” lovește cu o eficacitate egală atât ținte de suprafață acvatică, cât și pe cele de sol.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 777971