Konstantin Kosaciov: 2020, anul unor mari provocări pentru Rusia
03/01
Expertul a prezis o întoarcere masivă a emigranților din SUA și din Europa, în Federația Rusă
04/01

Robotică: Cum a ajuns celebră, în toată lumea, o firmă din Sankt-Petersburg

Primii pași în studierea bazelor roboticii/ Foto: belfranchising.by

Dintotdeauna roboții s-au numărat printre cele mai populare subiecte ale dezvoltării tehnologice. O temă abordată de jurnaliști, scriitori și de scenariști. În previziunile lor, vizionarii vorbesc despre întreprinderi fără oameni și despre o schimbare a ordinii tehnologice. Între timp, pandemia de coronavirus a creat noi necesități pentru folosirea roboților. De asamblarea și depanarea roboților se ocupă companii mari, cu implicarea a mii de angajații. Una dintre astfel de firme este ”ROBBO”, proiectul lider al Agenției pentru Inițiative Strategice, cu reședința la Skolkovo (Moscova) și în Parcul tehnologic din Sankt-Petersburg.

”ROBBO” dezvoltă tehnică robotică educațională bazată pe software și hardware open source. În plus, începând din 2015, compania a creat o rețea de cercuri internaționale de tehnică robotică ROBBOClub.ru. Cu ajutorul tehnologiilor dezvoltate la Sankt-Petersburg, acum învață peste 50.000 de copii din mai mult de 300 de școli și 130 de cercuri din 21 de state ale lumii, precum Rusia, Finlanda, Thailanda, Marea Britanie, SUA, Spania, Vietnam, China, Kazahstan, Belarus, Ucraina, Tadjikistan, Israel, Germania, Italia, Japonia, Nigeria, Africa de Sud, Letonia, România și Georgia. Produsele ROBBO au fost dezvoltate cu sprijinul Fondului de Promovare a Inovației și a Ministerului Industriei și Comerțului al Rusiei.

Grației produselor sale, compania din Sankt-Petersburg a devenit cunoscută în întreaga lume, iar printre realizările sale se numără inclusiv victoriile obținute în competiții de prestigiu, precum concursurile internaționale Google RISE Award (Roots în Science and Engineering), FinLanding, al Guvernului finlandez sau concursul de proiecte tehnologice al Guvernului Japoniei, Fukuoka Startup Day.

Mai mult, în 2018, compania a primit titlul de ”Cel mai bun proiect social – 2018”. Astăzi, firma dezvoltă pe piața mondială proiectele EdTech ”ROBBO Class” și ”ROBBO Club”. Grație lor, compania ocupă o pondere semnificativă pe piața roboticii educaționale din mai multe țări ale lumii.

”ROBBO Class” este conceput special pentru instituții de învățământ. Produsul include un set de echipamente, software și materiale didactice pentru pregătirea tinerilor ingineri inovatori ai zilei de mâine, în specialități precum programare creativă, circuite și microelectronică, internetul obiectelor (IoT) și casa inteligentă, creare de prototipuri și tipărire 3D.

”ROBBO Club” este o franciză de robotică și cercuri de programare gratuite, unde copiii intră în lumea roboticii și parcurg întreg traseul, de la crearea, pe ecran, a imaginii robotului, până la programare și transformarea propriilor roboți în realitate, cu ajutorul tehnologiilor 3D de modelare și tipărire. Programarea este predată în limbajul Scratch, adaptat pe înțelesul copiilor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 737744