Concurs: obţinerea unei burse pentru educație gratuită în Federația Rusă
13/02
Lavrov: Declarația UE este ”un regat al oglinzilor strâmbe”
13/02

”Răpirea Europei. 2.0” – un manifest exploziv al regizorului Konstantin Bogomolov

Regizorul Konstantin Bogomolov, director artistic al Teatrului de pe Malaia Bronnaia din Moscova/ Foto: Moskva 24

“Revoluția culturală” care a cuprins țările din Occident, pe fondul pandemiei coronavirusului, nu numai că nu s-a oprit, dar s-a și accelerat semnificativ. Revizuirea personajelor istorice, însoțită de demolarea monumentelor dedicate personalităților politice din trecut, renunțarea la termenii “tată” și “mamă” și multe altele sunt realitățile din 2021, scrie săptămânalul ”Argumentî i faktî”.

Nu sunt permise nici  cele mai mici îndoieli cu privire la noul trend în evoluția civilizației – este suficient să reamintim obstrucția la care a fost supusă autoarea poveștii “Harry Potter”, JK Rowling, care nici măcar nu a fost prinsă în flagrant, ci doar a fost suspectată de lipsă de respect pentru persoanele transgender.

În Rusia, atitudinea față de ceea ce se întâmplă în Statele Unite și în Europa împarte publicul în două tabere. În prima – cei de stânga și conservatorii critică aceste schimbări, din diferite poziții. Cei de dreapta, convenționali, în primul rând reprezentanți ai culturii ruse, care doresc să urmeze ”trendurile”, vorbesc, în cea mai mare parte, pozitiv despre schimbările din Occident.

Regizorul Konstantin Bogomolov, în vârstă de 45 de ani, director artistic al Teatrului de pe Malaia Bronnaia din Moscova, cunoscut pentru spectacolele sale șocante și căsătoria cu politiciana de opoziție Ksenia Sobciak, și-a expus punctul de vedere asupra proceselor actuale publicând un articol în Novaia Gazeta”, intitulat “Răpirea Europei 2.0 . Manifestul unui regizor”.

«În secolul al XX-lea, acea energie nucleară, care este ființa umană, a scăpat de sub control. Nazismul a devenit Cernobîlul uman. Șocul și spaima Europei față de această explozie a primitivului la om s-au dovedit a fi prea mari, scrie Bogomolov. După ce s-a eliberat de nazism, Occidentul a decis să se asigure împotriva “accidentului nuclear” prin eliminarea omului complex. Acel om complex pe care Europa l-a format de-a lungul secolelor de Creștinism. Acel om pe care l-a descris Dostoievski: atât sublim, cât și josnic, înger, dar și diavol, cel care iubește și cel care urăște, cel care crede și cel care se îndoiește, cel reflexiv și cel fanatic».

 “Acesta nu este un zâmbet al Culturii. Este un zâmbet de degenerare.”

Regizorul evocă imaginea din “A Clockwork Orange” de Stanley Kubrick, unde un criminal este transformat, prin terapie experimentală, într-o creatură care neagă sexul și linge pantofii celui care l-a lovit: “Occidentul modern este un asemenea criminal, care a trecut prin castrare chimică și lobotomie. De aici și acest zâmbet fals de bunăvoință și acceptare totală, înghețat pe chipul omului occidental. Acesta nu este un zâmbet al Culturii. Este un zâmbet de degenerare”.

Bogomolov continuă: ”Lumea occidentală modernă prinde contur – Noul Reich etic, cu propria sa ideologie, “o nouă etică”. Național-socialismul a rămas în trecut. În fața noastră se prezintă socialismul etic. Un fel de queer-socialism. Siemens, Boss și Volkswagen s-au transformat în Google, Apple și Facebook, iar “naziștii” au fost înlocuiți cu un amestec de queer-activiști, fem-fanatici și eco-psihopați, la fel de agresivi și la fel de însetați de o reformatare totală a lumii”.

„În centrul orașului Milano, un submarin rus a ieșit la suprafață de sub asfalt…” În urmă cu câțiva ani, ziarele italiene au apărut sub acest titlu, însoțindu-și mesajul cu o fotografie corespunzătoare. În realitate, ”submarinul” este o instalație uriașă a uneia dintre companiile de asigurări locale, care lucrează sub sloganul „Orice se poate întâmpla”/ Foto: Reuters/ aif.ru

Ce metode folosește Noul Reich, potrivit autorului?

“În Noul Reich etic, omul este antrenat să iubească și să fie privat de dreptul la ură în mod liber”, crede Bogomolov. Nu mai poți spune: ”Nu iubesc…”, “Nu-mi place…”, “Nu-mi place…” sau “Mă tem…”. Trebuie să-ți corelezi emoțiile cu opinia publică și valorile publice”.

În caz contrar, potrivit lui Bogomolov, omul va deveni “victima unei puternice mașini de represiune care este chiar acea opinie publică” și care poate persecuta și complica viața pentru disidență… Iar valorile publice au devenit un nou Zid al Plângerii, în care fiecare individ nefericit, jignit sau pur și simplu necinstit poate nu numai să pună un bilețel, dar și să ceară de la noul Dumnezeu – Societatea Progresistă – ca supărarea, drama, frica sau boala lui să fie incluse pe lista noii  UNESCO etice, conferindu-i-se un statut social semnificativ, alocându-se un buget pentru aceasta și creându-se o cotă specială în toate sferele vieții publice”.

Rusia, în coada unui tren nebun

În manifestul său, regizorul Konstantin Bogomolov prezintă Europa, în mod simbolic, ca  Livada cu Vișini, abandonată și lăsată prădării.

Vorbind despre Rusia, Bogomolov a subliniat că ar trebui “să se desprindă de Europa”. Acum, potrivit lui, țara se află “în coada unui tren nebun, care se năpustește în iadul lui Bosch, unde ne așteaptă întâlnirea cu diavoli multiculturali, neutri în materie de gen”. “Trebuie doar să desprindem vagonul nostru, să ne facem cruce și să începem să ne construim propria lume. Să reconstruim vechea noastră Europă bună. Europa la care am visat. Europa pe care ei au pierdut-o. Europa unui om sănătos”, spune cineastul.

Autorul manifestului din ”Novaia Gazeta” propune opoziția la ceea ce se întâmplă, formând o “nouă ideologie de dreapta în afara rigidității radicale”.

După cum era de așteptat, mulți reprezentanți ai ”boemei” rusești, care preferă să urmeze “linia generală a Occidentului”, au fost iritați de manifestul lui Bogomolov și îl etichetează cu dispreț în fel și chip. Și săptămânalul ”Argumentî i faktî” a consemnat o serie de asemenea comentarii.

Pentru a rezuma, scrie publicația, «putem spune că autorul ”Manifestului” a ghicit cel puțin natura adepților ruși ai ”Noului Reich etic” – ei, categoric, nu sunt pregătiți să poartă o discuție de substanță, preferând să-i anatemizeze pe toți cei care nu sunt de acord cu ei.

Astfel de lucruri, scrie ”Argumentî și fapte”, omenirea le-a văzut de zeci de ori – fie că este vorba despre clasica “vânătoare de vrăjitoare” din vremurile Inchiziției, fie că este vorba de al Treilea Reich, fie că este vorba de Comisia pentru activitățile anti-americane ale senatorului McCarthy, fie că este vorba despre Ucraina post-loviturii de stat din 2014.

Și dacă astfel de “luptători radicali pentru tot binele” primesc un deget, nu numai că vor mușca mâna, ci îl vor devora complet pe ”cel străin”. Cu un sentiment de superioritate și corectitudine istorică.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 786135