Cosmonauții ruși vor zbura spre Lună în două etape
21/02
Referendum pentru un monument din centrul Moscovei
21/02

În 2020, Rusia a doborât recordul la exportul de produse altele decât materii prime

Foto: RIA Novosti

În anul 2020, Rusia a doborât recordul la exportul de produse altele decât materii prime energetice, stabilind o nouă valoare istorică, de peste 161 miliarde de dolari. Cea mai pronunțată creștere a fost înregistrată pe segmentul de inginerie mecanică, metalurgie și industrie chimică, precum și pe cel al produselor alimentare, relatează RT.

Mărfurile rusești au fost cumpărate, cel mai des, de China, Kazahstan, Republica Belarus, Turcia și Olanda. Potrivit experților, mediul de afaceri a putut să-și sporească numărul de clienți străini datorită măsurilor de susținere din partea statului și a cererii de produse autohtone pe piețele străine. În același timp, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, ponderea exporturilor de produse altele decât materii prime a reprezentat aproape jumătate din volumul total al livrărilor peste hotare.

”În pofida tuturor greutăților, exporturile rusești de bunuri altele decât materiile prime au stabilit anul trecut un record. La sfârșitul anului 2020, am atins pragul psihologic de 161,3 miliarde de dolari livrări la export, mai mult decât în 2018 (154,3 miliarde de dolari) și în 2019 (155,1 miliarde dolari), a declarat directorul general al Centrului de Export al Rusiei (REȚ), Veronika Nikișina.

Potrivit datelor REȚ, la baza structurii exporturilor de produse altele decât materiile prime s-au aflat cele metalurgice (20,8%), de inginerie mecanică (17,7%), produsele alimentare (17,3%), precum și mărfuri din industria chimică (16%).

În același timp, cele mai ridicate ritmuri de creșteri au fost afișate de sectorul agro-industrial. Astfel, livrările de cereale peste hotare au crescut cu mai mult de 1,8 miliarde de dolari, iar cele de ulei de floarea soarelui, cu 600 milioane de dolari.

”Fixăm acum o ambițioasă ștachetă de bază (la exportul de alte produse decât materiile prime) pentru a atinge indicii înscriși în proiectul național”, a subliniat Nikișina.

În mai 2018, președintele Vladimir Putin a semnat decretul privind ”Obiectivele naționale și strategice ale dezvoltării Federației Ruse până în 2024”, ce prevede, printre altele, creșterea volumului de export la produsele altele decât materii prime până la 250 miliarde de dolari, până în 2024. Între timp, ca urmare a consecințelor pandemiei de Covid-19, în iulie 2020, președintele a cerut corectarea proiectelor naționale și prelungirea termenului de realizare a acestora până în 2030. Șeful statului a cerut ca, în următorii zece ani, Rusia să extindă aceste exporturi cu nu mai puțin de 70% comparativ cu anul 2020.

După cum a declarat pentru RT analistul grupului ”TeleTrade”, Mark Goihman, măsurile de carantină adoptate de Rusia în 2020 au fost mai ușoare decât într-o serie de altă țări, iar ramurile cheie ale industriei au continuat să lucreze. O situație care a permis să fie livrate, în mod activ, produse pe piețele străine.

”Un rol însemnat l-au jucat și măsurile de susținere acordate de stat exportatorilor ruși. Este vorba, în primul rând, despre servicii informaționale, organizarea de expoziții, precum și ajutorul oferit în găsirea de parteneri – totul, pus la dispoziția companiilor. În plus, statul a acordat importatorilor credite preferențiale pentru achiziția de produse rusești”, a relatat Goihman.

La rândul său, șeful departamentului analitic al Amarkets, Artiom Deev, a declarat că, pe durata pandemiei în lume, s-a acutizat problema aprovizionării populației cu produse alimentare. Ca urmare a restricțiilor de carantinare și a cererii susținute, prețurile mondiale la alimente au crescut brusc, astfel că, la începutul anului 2021, au atins nivelul maxim din ultimii șapte ani. O situație care a oferit un impuls suplimentar creșterii exporturilor rusești de produse altele decât materiile prime, este convins expertul.

”Au crescut substanțial prețurile mondiale la grâu și la uleiul de floarea soarelui, ceea ce a permis Rusiei să crească exportul la aceste produse, în expresie monetară. În plus, în încercarea de a reduce eventuala apariție a unui deficit de alimente, autoritățile multor țări au cumpărat mărfuri în avans, ceea ce a crescut, din nou, atractivitatea produselor rusești”, a spus Deev într-un dialog cu RT.

Potrivit estimărilor experților REȚ, în 2020 a crescut considerabil exportul din Rusia a cărnii de vită, de porc, a polietilenei, medicamentelor, mijloacelor de protecție, precum și exportul de aparatură medicală. Cele mai multe mărfuri au fost livrate în China (pentru 16,37 milioane dolari), Kazahstan (12,28 milioane), Belarus (9,37 milioane dolari), Turcia (8,15 milioane) și Olanda (6,24 milioane).

”Rusia a stabilit relații comerciale strânse cu o serie de țări, inclusiv cu China. În același timp, exportul în China este parțial determinat și de factorul geopolitic. Astfel, războiul comercial dintre Beijing și Washington este departe de a se termina, iar relațiile dintre cele două țări sunt tensionate. De aceea, autoritățile chineze au preferat că cumpere mai multe produse de la vechii lor parteneri, inclusiv Rusia”, a subliniat directorul executiv al departamentului piețe de capital al companiei de investiții ”Univer Kapital”, Artiom Tuzov.

Pentru înlocuirea petrolului

De remarcat faptul că, pentru prima dată în ultimele două decenii, exporturile de produse altele decât materiile prime au reprezentat, în 2020, aproape jumătate (48%) din volumul total al livrărilor peste hotare, se arată în materialele REȚ. Pe lângă susținerea acordată de stat companiilor și influența pandemiei, experții explică acest lucru prin scăderea vânzărilor de petrol.

Potrivit datelor Serviciul Federal Vamal (FTS), într-un an, livrările fizice de materii prime energetice în alte țări s-a redus cu 11,4%, pe fondul scăderii mondiale a cererii de combustibil din cauza consecințelor Covid-19, după cum a subliniat Deev.

În opinia expertului, pe măsura vaccinării populației împotriva coronavirusului și a redresării economiei globale, consumul de hidrocarburi va crește, treptat, în 2021. Ca atare, vor începe să crească și achizițiile de petrol rusesc, consideră Deev.

Artiom Tuzov crede, în același timp, că va continua să prindă viteză și exportul din Rusia de produse altele decât materiile prime, în primul gând grație sectorului agricol. În opinia specialistului, după pandemie, cererea de produse alimentare va rămâne la cote ridicate în lume, în timp ce relansarea agriculturii va dura câțiva ani, în numeroase țări.

”Calitatea produselor rusești este bine cunoscută pe piața mondială, în special în țările regiunii Asia-Pacific, unde există o uriașă piață de desfacere. Mai mult, autoritățile noastre promovează o politică de susținere și subvenționare a sectorului agricol, ceea ce ne permite să livrăm activ mărfuri peste hotare, fără teama apariției unui deficit pe piața internă”, a concluzionat analistul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 778946